joi, 13 aprilie 2023

Smintirea calendarului

 

A (te) sminti înseamnă a înnebuni. Însă termenul ne arată că această nebunie nu reprezintă neapărat o boală mintală tipică, chiar dacă are toate șansele să devină o afecțiune mintală. Este vorba mai degrabă despre o slăbire sau chiar pierdere a dreptei judecăți în urma unei induceri în eroare. Smintirea nu este o țăcăneală comună, ci o formă de desprindere a minții din adevăr manifestată prin încercarea de a se reașeza într-unul fals. Împreună cu principiul redefinirii, operațiune de smintire este atît un rezultat, cît și o metodă de înlocuire a adevărului.

Printre sensurile termenului enumerate de dicționarele diverse oferite de site-ul dexonline.ro, întîlnim a răstălmăci, a amăgi, a înșela, a face pe cineva să ia un neadevăr drept adevăr, a se abate din drum, a seduce („diavolii ne smintește”, Scriban, 1939). Poți înnebuni de unul singur, dar pentru a te sminti este necesară implicarea unui smintitor. Mintea poate fi smintită (slavonul smetana, etimonul românescului smîntînă, înseamnă a desprinde, a îndepărta) atunci cînd se raportează la o realitate desprinsă din adevăr, după cum o minte smintită nu poate să nu abordeze realitatea fără a o sminti din adevărul ei. Pervertirea minții, adică coruperea ei prin desprinderea din locul ei propriu este solidară cu șubrezirea, alterarea, coruperea sau mișcarea din loc a lucrurilor din matca lor.  

Perspectiva din care este propusă recent îndreptarea calendarului nu este smintitoare pentru că se face în Postul Mare. Nu este smintitoare pentru că pune în discuție locul Sfintei Lumini în raport cu Învierea. De fapt, replicile din zona fundăturilor ortodoxiei, care descriu manifestarea Sf. Lumini de la Ierusalim ca pe o condiție a Învierii, demonstrează că o astfel de discuție era necesară. Totodată, disputa nu este smintitoare pentru că opune sminteala globalismului smintelii superstițiilor fără ieșire caracteristice ortodoxiei „mărturisitoare”. Încercarea nouă de smintire a calendarului bisericesc prin adoptarea în BOR a pascaliei creștinismului apusean aflat pe punctul de dispariție (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/01/religia-in-secolul-21.html) și care mai supraviețuiește în prezent doar conectat la cei doi plămîni artificiali ai ecologismului și progresismului LGBT, s-a confruntat zilele acestea cu smintirea veche a calendarului care ne mîntuie pentru că este „de la Sfinții Părinți”. Înțelegerea fudamentalistă greșită a calendarului, a timpului și a istoriei nu face decît să ușureze sarcina celor care vor să le îndrepte într-o altă direcție greșită. Înțelegem greșit natura calendarului pentru că avem o înțelegere greșită a lui Hristos. O credință smintită nu este doar o credință ieșită din Hristos: este o credință într-un Hristos smintit, fals, desprins din adevăr, adică desprins de El însuși (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/04/gindul-de-zi-96.html).   

Locul propriu al minții noastre este mintea lui Hristos. De fiecare dată cînd propunem ceva exterior lui Hristos pentru a potrivi mai bine mintea noastră la mintea lui Hristos, riscăm să ne smintim. Sf. Serafim de Sarov era inundat de lumina lui Hristos, nu de lumina calendarului, oricare ar fi acesta.

Ceea ce nu înseamnă că nu există o lumină în orice, inclusiv una a calendarului, lumină proiectată pe de o parte de adevărul lui, determinat de ordinea timpului fizic și, pe de alta, de evenimentele istoriei sfinte, de la chemarea lui Avraam și legămîntul dintre el și Dumnezeu pînă la împlinirea acestui legămînt prin întemeierea Bisericii de Fiul Întrupat al lui Dumnezeu. Hristos este realizarea și manifestarea Noului Israel al lui Dumnezeu, iar Biserica în calitate de Trup al Lui este manifestarea Noului Legămînt al lui Dumnezeu cu oamenii. Viziunea creștină despre timp se întemeiază pe asumarea acestui nou legămînt, nu pe legămîntul NATO și pe înțelegerea necreștină a timpului și a istoriei care a determinat descompunerea actuală a Occidentului.

Or, după cum au argumentat susținătorii ideii de „îndreptare” a calendarului, calendarul nu este „strîmb” din cauza decalajelor de natură fizică, ci în primul rînd din cauza decalajelor ideologice, mai precis teologico-politice dintre ordinea occidentală catolică și protestantă și cea răsăriteană ortodoxă, în special cea a ortodoxiei ruse. Prin urmare, ortodocșii euro-atlantiști cer „îndreptarea” calendarului bisericesc după criterii care nu țin în primul rînd de adevărul lui, ci de adevărul schimbător al unei ordini politice secularizate, întemeiată pe cultul progresului. Așa cum pentru ortodoxul tradițional Lumina sfîntă de la Ierusalim dovedește adevărul permanent al ortodoxiei, tot astfel pentru ortodoxul globalist progresul civilizațional demonstrează adevărul creștinismului occidental.

Dar Hristos nu a spus „dați Romei ce este al Romei și Ierusalimului ce este al Ierusalimului”. În loc să opună calendarului progresist un calendar anti-progresist sau unul anistoric, mărturisirea ortodoxă ar trebui să fie preocupată de păstrarea sau redescoperirea înțelegerii ortodoxe a întregii realități și în special de înțelegerea specific ortodoxă a naturii simbolului (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2010/12/michael-whelton-papi-si-patriarhi-o.html), cu atît mai mult cu cît predispoziția ortodoxă cronică de retragere din realitate, confundată cu o adevărată mărturisire de credință, nu poate decît să încurajeze o înțelegere smintită a simbolului, ca instrument desprins de realitate și al desprinderii noastre de ea, înlesnind și justificînd astfel smintirea noastră și a lumii.