Dacă întreaga societate este de acord că scopul principal, dacă nu cumva unic al școlii este de a-i oferi elevului aptitudinile necesare ocupării unui loc de muncă în piața globală a muncii, atunci în numele cărei viziuni despre educație se revoltă această societate cînd apar situații de genul celor petrecute la liceul „Ion Creangă” (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26187521-profesoara-colegiul-ion-creanga-din-bucuresti-injunghiata-elev-timpul-orei.htm) sau la școala din localitatea Pietriceaua, Prahova (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/04/autoritatea-intemeiata-pe-intuneric.html)?
Dacă toată lumea acceptă că educația trebuie redusă la formarea aptitudinilor, talentelor și abilităților, de ce surprind comportamentele elevilor din cele două cazuri menționate mai sus? Școlile profesionale au fost desființate pentru că întregul sistem de învățămînt a devenit în realitate unul profesional, urmărind formarea unor competențe tehnice și a unor comportamente etice subordonate eficienței. Școala veche scotea omul din elev; școala nouă scoate specialistul din om, iar ce rămîne din om se reciclează.
În mod normal, aceste două cazuri ar trebui să ne determine să reflectăm cu adevărat nu doar asupra sensului educației, ci în primul rînd asupra sensului persoanei umane, efort cu atît mai dificil de realizat cu cît liderii ortodocși par mulțumiți cu păstrarea disciplinei Religie în Curriculumul Național, fără să pună în discuție consensul social actual despre natura și destinul omului. Să nu uităm, pentru Patriarhia Română rezultatul dezastruos de la referendumul pentru familie din 2018 a reprezentat „un succes nedeplin”; reformele din educație se îndreaptă spre un tip asemănător de succes.
Creștinii ar trebui totuși să semnaleze ipocrizia unei societăți care refuză să admită că viziunea ei despre om și educație produce în mod necesar rezultatele tragice cunoscute și care apar tot mai des. Depinde acum numai de ei ca societatea să înțeleagă măsura în care această viziune este o soluție proastă la provocările vieții de astăzi. Cu cît vom întîrzia mai mult să recunoaștem acest fapt, provocările vor deveni tot mai grave, iar viața tot mai problematică.
