Războiul văzut urmărește obținerea controlului punctelor vitale văzute ale adversarului: centre de comunicații, centre și căi de aprovizionare, depozite de muniții, punînd astfel armata inamică în situația de a se preda. Războiul nevăzut urmărește obținerea controlului punctelor vitale nevăzute ale adversarului: familia, școala, Biserica, punînd astfel sufletul în situația de a se preda.
Între 1945 și 1989, adversarul nostru s-a concentrat mai mult asupra războiului văzut. După 1990 însă, ne-am confruntat brusc cu un război total. Războiul total este cel în care războiul văzut și cel nevăzut se desfășoară simultan și printr-o coordonare reciprocă. În țări precum România, războiul total a fost ascuns în proiectul reformei sistemice, care a urmărit schimbarea tuturor sistemelor și instituțiilor naționale. Scopul acestor reforme a constat în transformarea societății și a individului prin înlocuirea identității personale și naționale cu o conștiință globală impersonală care să asigure dependența societății și individului de ideologia cuceritorului. În felul acesta, starea de degradare generală și profundă (în plan cultural, social, politic și economic) a populației cucerită și exploatată ajunge ori să fie negată, ori să fie admisă doar pentru a justifica apelul la continuarea reformelor salvatoare, ori să fie apreciată ca un real progres în direcția unei libertăți personale, prosperități economice și dreptăți sociale care au fost înăbușite încă de la începutul acestor reforme (lucrarea lui Mircea Platon, Deșcolarizarea României, ne arată cu exactitate modelul de funcționare al reformei sistemice în relație cu refomarea învățămîntului românesc; vezi în special p. 357-442).
De la începuturile lor și pînă în 1990, românii au învățat dintotdeauna limba cuceritorilor ca pe o limbă străină. După 1990, pentru prima dată în istoria noastră limba cuceritorului a început să fie învățată – în școală, în Biserică, în familie – ca limbă maternă.
