Pentru ca ceva să poată fi înlocuit, trebuie mai întîi ca acel lucru să existe. Din acest punct de vedere, mi se pare greșit să considerăm că în Vest creștinismul a fost înlocuit cu o altă religie. În lumea occidentală, creștinismul a luat sfîrșit încă din secolul 19. În ciuda mitologiei pseudo-conservatoare a rezistenței eroice a creștinismului occidental în fața noilor mișcări religioase, de la spiritualitățile panteiste la religiile seculare camuflate ideologic, realitatea este că aceste curente au apărut ori au dobîndit o dimensiune religioasă, precum în liberalism sau socialism, din nevoia omului occidental de sens. Avînd în vedere că este posibil ca aceste rînduri să fie citite și de ortodocși, adică de indivizi convinși că sensul nu poate fi decît transcendent, deci bun, prejudecată care are avantajul de a te defini ca bun ortodox în timp ce te împiedică să înțelegi că și iadul are o dimensiune transcendentă, profit de ocazie pentru a preciza că nu există un sens transcendent, opus unuia imanent. Sensul este întotdeauna transcendent, chiar și în umanismul ateu, chiar și în mesianismele seculare. Creștinismul a fost înlocuit într-adevăr doar acolo unde încă a mai existat, adică în țări precum România, adică acolo unde credința într-un Dumnezeu personal împiedica înființarea și dezvoltarea unei manufacturi a „sensului”.
Indiferent că biruia sau era biruit, după fiecare bătălie Sf. Ștefan cel Mare postea 40 de zile doar cu pîine și apă. Cînd Al Doilea Război Mondial a luat sfîrșit, naziștii s-au sinucis în masă, iar aliații au desfăcut șampania. Episodul biblic al victoriei lui Ghedeon asupra Madianiților (Judecători, cap. 7) își pierduse sensul în noua lume occidentală odată cu întreaga înțelegere creștină a omului, a istoriei și a lumii.
Contrar convingerii curente indusă de mitologia pseudo-conservatoare, noua religie care a apărut în fosta lume creștină occidentală în mod vizibil în a doua jumătate a secolului 20 nu a fost un adversar al creștinismului din simplul motiv că în Occident creștinismul dispăruse deja. Ideea unui pretins război cultural între conservatorii creștini și seculariști/progresiști/neomarxiști/neoliberali este o glumă. Ambele tabere l-ar răstigni pe Hristos imediat ce ar afla că Împărăția Lui nu este din lumea aceasta.
Generațiile apărute după cel de-Al Doilea Război Mondial au fost din capul locului separate total de întreaga cultură creștină a bunicilor lor. Transmiterea credinței s-a oprit ireversibil în Vest odată cu desființarea comunităților creștine locale. Noua conștiință religioasă, relativistă, panteistă, neognostică, nu a fost niciodată anticreștină în Vest din simplul motiv că nu l-a întîlnit niciodată. Asta s-a întîmplat doar în estul Europei, acolo unde creștinismul tradițional încă mai rezista, în ciuda ateismului comunist. Valul de eliberare socială și sexuală din Vest s-a manifestat după 1990 în Est ca o revoluție religioasă anti-creștină (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/03/mai-clar-de-atit-nu-se-poate.html vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/12/ortodoxia-echilaterala.html) la care ierarhia și teologii ortodocși au participat sprijinind direct și necondiționat elita „ortodoxă”.
În Vest, spiritualitatea New Age a apărut din nevoia de a umple golul lăsat de dispariția creștinismului. În România, spiritualitatea New Age a apărut pentru a înlocui spiritualitatea ortodoxă.
