Animalul nu poate fi dislocat pentru că nu are un loc al lui. Animalul trăiește într-un mediu și într-o zonă, dar nu într-un loc, chiar dacă este vorba despre un animal sedentar, legat de același adăpost pentru toată viața. Preferința animalelor de companie pentru un anumit loc din casa stăpînului nu este o manifestare a conștiinței locului.
Conștiința locului este o manifestare a conștiinței (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/11/despre-intelesul-crestin-al-constiintei.html). Prin urmare, ea depinde de suflet, de limbă și de comunicarea cu ceilalți oameni.
Dislocarea omului este posibilă printr-o fisurare a conștiinței sale, cauzată de o deteriorare a limbii. Dislocarea este un fapt de conștiință care, odată cu afectarea sănătății mintale, produce instabilitate socială. Cu cît un individ este mai dislocat, cu atît are o conștiință mai fragilă, ceea ce-i permite statului să asume un rol terapeutic în timp ce-i tratează pe membrii societății ca pe niște indivizi potențial instituționabili.
În România, dislocarea lăuntrică s-a realizat printr-un proces care a urmărit în același timp introducerea unor termeni subversivi (celălalt, străinul, diversitate, pluralism, deschidere, schimbare etc) și compromiterea termenilor patrimoniali și identitari specifici experienței locuirii (tradiție, național, identitate, credință, vocație, acasă, cămin, familie, căsătorie etc). Procesul a reușit atît de bine, încît problema locuirii și a dislocării poate fi discutată în prezent fără teama că ar putea inspira o preocupare pentru loc care să ducă la acea refacere a conștiinței care permite apoi recunoașterea locului și așezarea în el. În societatea deschisă, limba locului este vorbită numai de morți, iar singurul loc recunoscut de societatea deschisă, ca pe o concesie pentru generațiile născute în lumea veche, fiind locul de veci.
Societatea deschisă a înlocuit lumea tradițională a omului prin procesul global de dislocare. Seamănă reprezentantul actual al societății deschise cu apărătorul adevărului, democrației, egalității și libertății descris de experții dislocării noastre cu trei decenii în urmă sau mai degrabă cu cineva care-i cere statului să-i recunoască drepturile și meritele împotriva tuturor celorlalți indivizi și mai ales împotriva săracilor și celor fără educație care, de vreme ce aparțin unor clase inferioare, sunt expuși afecțiunilor mintale și, prin urmare, drepturile lor de cetățeni și de oameni sunt relative?
