Atunci cînd marele mistagog al noii ortodoxii, Andrei Pleșu, a desființat filmul lui Gibson, Patimile lui Hristos, prin observația „dacă e să rezum enormitatea demersului său regizoral într-o frază, aș observa că, în multe țări, filmul e interzis minorilor. Nu-mi pot imagina o mai păcătoasă drăcovenie, decît să faci un film despre Iisus pe care copiii n-au voie sa-l vadă” (https://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=8181), clerul și credincioșii ortodocși au șuierat aprobator în timp ce-și încolăceau cozile în singura formă de îmbrățișare de care se pot bucura. Dar cînd exact aceeași logică a lui Pleșu este folosită de un adversar declarat al ortodoxiei neamului pentru a critica atribuirea numelui Sf. Ioan Botezătorul unei grădinițe din Iași, noua ortodoxie își dezvelește colții, se încordează și-și adună veninul pe care nu a apucat încă să și-l înghită.
Trăim culmea spiritualității, cînd o spiritualitate artificială, pretins ortodoxă doar pentru că a înlocuit-o cea adevărată, contestă spiritualitatea progresului infinit chiar în timp ce se folosește de ea (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/12/darurile-aduse-de-inteligenta.html).
