Procesul de formare a unei identități naționale nu este niciodată încheiat. El poate trece printr-un ciclu complex și prelungit de rafinare, de-a lungul căruia se formează esențe tot mai tari, mai concentrate ori poate fi reluat în urma unor accidente istorice care au afectat conștiința identității etnice și/sau naționale fie în încercarea de a regăsi temelia vechii identități, fie în încercarea de a construi o nouă temelie în vederea formării unei noi identități. Această nouă identitate poate lua forma unei false continuități cu trecutul sau cea a unei ruperi vizibile, explicite și declarate cu trecutul. În realizarea ambelor proiecte alternative este indispensabilă contribuția unor istorici, oameni de cultură, teologi și gînditori politici autohtoni cu autoritate.
Din păcate, românilor le-a fost refuzată posibilitatea regăsirii vechii lor identități, fiindu-le oferite doar cele două alternative la aceasta. Probabil că nu am fost singurul păcălit de una din cele două variante alternative, în cazul meu de cea a falsei continuități, la care am contribuit prin colaborarea la revista Rost, la elaborarea volumului Măsura vremii. Îndemn la normalitate și prin semnarea postfeței volumului A treia forță: România profundă. Totuși, în apărarea mea, mărturisesc că mi-a fost greu să înțeleg la vremea respectivă că îndemnul de „a sta cu o icoană în fața ochilor minții” (https://web.archive.org/web/20190330112855/http://www.bookblog.ro/interviu/interviu-mircea-platon-partea-a-iii-a/) avea de fapt în vedere icoana neamului, pusă la temelia unei false continuități istorice, care asigura în realitate un proiect identitar inspirat de un naționalism mistic care poate fi critic față de cel legionar doar pentru că acesta este mai restrictiv, limitînd „neamul” la membrii Mișcării Legionare și „icoana neamului” la cea a „sfinților închisorilor”.
Este important de observat că oricare din aceste două identități alternative ar fi avut șanse minime de reușită dacă ar fi fost lipsită de cealaltă. Cel mai probabil, atît una, cît și cealaltă nu ar fi reușit de una singură decît să retrezească vechea conștiință națională creștină care i-a supraviețuit comunismului doar pentru a fi coruptă inițial iar apoi înlocuită total de una din aceste alternative. Tocmai pentru că au apărut și acționat simultan și sincronizat, ele au reușit să șteargă complet vechea identitate în timp ce s-au susținut reciproc prin noile opoziții create, de tipul „noi sau Vestul”, „trecutul sau viitorul”, „tradiția sau modernitatea”, „cerul sau pămîntul”.
În acest context, Legea Vexler consolidează ambele identități alternative subliniind opoziția radicală dintre ele. După cum o afirmă explicit senatorul AUR Virgiliu Gheorghe în replică la această lege, memoria, demnitatea și identitatea românească cuprind cel puțin dacă nu cumva sunt chiar întemeiate pe viziunea unor personalități cu angajament legionar explicit și, prin urmare, „prin ea [Legea Vexler] se batjocorește trecutul apropiat al poporului nostru. Toți cei care vor fi socotiți extremiști sau legionari vor trebui să fie proscriși în memoria poporului nostru, ceea ce constituie, desigur, un puternic atac la memoria, demnitatea și identitatea poporului nostru. Gândiți-vă numai la faptul că Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica și mulți alții au fost legionari sau cu puternică simpatie legionară. Mircea Eliade nu s-a dezis niciodată de Legiunea „Arhanghelul Mihail” și de Căpitanul ei, Corneliu Zelea Codreanu. Ce vom face mâine, când va fi promulgată legea? Ne va fi interzis să-l mai pomenim pe Mircea Eliade, unul dintre cei mai mari istorici ai religiei din toate vremurile? V-am dat un singur exemplu, dar putem avea mii sau zeci de mii, de la oameni de cultură până la sfinți ai bisericii noastre, cum sunt cei canonizați sau alții care ar trebui să fie puși pe o astfel de listă, cum e părintele Arsenie Papacioc sau părintele Justin Pârvu, acuzat și el, deși nu întrunea vârsta și oricum, nici unul dintre ei nu au comis absolut nimic reprobabil, în schimb primind zeci de ani de temniță din partea ocupanților bolșevici anticreștini.” (https://www.activenews.ro/opinii/Legea-lui-Vexler-nu-este-pentru-evrei.-Ce-urmaresc-Bolojan-Grindeanu-Vexler-si-USR-istii.-Planul-malefic-contra-poporului-roman-INTERVIU-ActiveNews-cu-Virgiliu-Gheorghe-201653 subl. în textul original). Merită observată precizarea că există legionari care „nu au făcut nimic reprobabil”, ca și cum credința legionară (expresia aparține discursului legionar propriu-zis) ar fi în sine un lucru bun, care are toate justificările în condițiile în care 1. există legionari canonizați și 2. legionarii erau sfinți oricum, întrucît s-au împotrivit comunismului, care reprezintă răul absolut prin dimensiunea lui anticreștină și antinațională, ceea ce, pe de o parte, face din fiecare legionar ori simpatizant al legionarismului atît un mărturisitor creștin, adică un martir prin excelență, deci un stîlp al Bisericii, cît și un erou al neamului, deci un stîlp al identității naționale iar, pe de alta, face din fiecare român care-și dobîndește această falsă identitate doar prin afirmarea ei un adevărat legionar, adică un sfînt, un martir și un erou.
Problema nu este că arhitecții identității națiunii globale sau cel puțin europene oferă un conținut identitar cu atît mai grotesc și mai absurd (incluzivitate, identitate de gen, avort etc.) cu cît este impus cu mai multă agresivitate, ci că vechea identitate românească nu are nici o șansă de revenire, atît pentru că normalitatea pe care este întemeiată are nevoie de lucruri atît de rare, de valoroase și, prin urmare, atît de greu de dobîndit, încît este ignorată din capul locului, ci și pentru că pînă și puținii ei apărători din trecut au abandonat-o în favoarea unei identități naționale identic naturale, accesibilă mai ales online. La limită, după cum am mai spus, noua identitate a naționalismului mistic corespunde identității de gen în sensul în care identitatea personală, creștină, etnică și chiar sexuală sunt absorbite în ființa impersonală și non-binară a neamului. Probabil că acesta este punctul comun pe care se va întemeia noua identitate occidental-națională și transumanistă cu ajutorul indispensabil al ierarhiei ortodoxe, a cărei disponibilitate am semnalat-o deja în repetate rînduri.
