Presupun că versurile melodiei „Vis de primăvară” (https://www.youtube.com/watch?v=khxwXX9G7Uc) sună străin într-o lume căreia îi sunt refuzate lucrurile care contează: prietenia, muzica bună, zilele de mai. Tot ce contează astăzi sunt banii, care pe vremuri nu contau, deși „era grozav să-i ai”. Generațiile născute după 1990 au învățat de la părinți, profesori și preoți că trebuie să facă bani, că trebuie să învețe și să se roage pentru bani, că trebuie să muncească pentru bani, că trebuie să se distreze și, mai ales, să trăiască pentru bani. Elevul trebuie să învețe lucruri aparent inutile precum latina, literatura, istoria, muzica, desenul, religia, pentru că acestea îi dezvoltă imaginația și caracterul moral. Iar imaginația și caracterul moral sunt necesare pentru că te ajută să cîștigi bani. Poate că melodia s-ar bucura de aprecierea generațiilor actuale dacă ar spune că merită să dai „totul, totul și locul tău din rai” ca viața ta întreagă să fie numai bani.
Google Meet, Google Chat, Zoom Meetings au înlocuit „camera micuță”, așa cum prietenii virtuali i-au înlocuit pe acei prieteni care „aveau și foc în suflet și-n ochi aveau lumină”. Glorificarea stupidității a asigurat popularitatea rețelei TikTok și le-a indicat adolescenților drumul spre succes. Poate că lumea a rămas o scenă, dar pe ea nu mai apar actori, ci personaje care-și refuză rolul, incapabile să improvizeze pentru a continua o scenă, mulțumite să repete replica zilei care le-a fost plantată direct în minte de un sufleor invizibil.
Nimic nu poate fi „ca-n acea zi de mai” pentru că nu mai există un mai, o primăvară, nu mai există o vreme pentru om. Omul și-a pierdut focul din suflet și lumina din privire pentru că și-a pierdut sufletul. Nu mai există un timp al omului pentru că omului i-a fost refuzat locul propriu. Omul nu poate avea o lume și nu poate fi în lume în afara locului său. Lumea pe care o privim prin fereastra (windows) computerului nu este o lume reală și, de aceea, este locuită de oameni ireali.
În schimb, o cameră micuță poate fi plină de prieteni reali și se poate deschide spre o zi de mai și pentru că are o fereastră micuță, dar reală, spre un loc propriu. Ca în poemul lui R. S. Thomas, „The Small Window” (din volumul Not That He Brought Flowers, 1968), pe care l-am tradus în continuare în speranța că, deși nimic nu mai este ca-n zilele omului, am mai putea recunoaște că există și alte bogății decît cele care pot fi adunate în hambare, conturi bancare sau în memoria dispozitivelor inteligente.
R. S. Thomas: Micuța fereastră
În Țara Galilor există comori
De adunat, dar cu ochiul
Numai. Un deal se luminează
Brusc; un ogor sclipește
De culoare, apoi se stinge
La rîndul lui; într-o zi
Poți fi martor la amploarea
Spectrului de culori și să te îmbogățești
În privire. Dar ai grijă;
Această bogăție este pentru cei puțini
Și aleși. Pentru cei care se înghesuie
În dreptului unei ferestruici, mînjind-o
Cu respirația lor, deși nepătată
Și inepuizabilă este priveliștea.
R. S. Thomas: The Small Window
In Wales there are jewels
To gather, but with the eye
Only. A hill lights up
Suddenly; a field trembles
With colour and goes out
In its turn; in one day
You can witness the extent
Of the spectrum and grow rich
With looking. Have a care;
This wealth is for the few
And chosen. Those who crowd
A small window dirty it
With their breathing, though sublime
And inexhaustible the view.
