Mintea, inima și duhul cunosc în modurile lor proprii. Înțelegerea rațională, simțirea, vederea prin credință sunt moduri diferite de a sesiza prezența sau existența unui lucru (persoană, fenomen, situație etc). Cîtă vreme sunt separate, ele rămîn exterioare realității. Ele devin interioare și, în felul acesta, transformatoare, doar prin unirea lor. Cunoașterea unificată transformă nu doar subiectul, ci și obiectul cunoașterii. Din proces, cunoașterea devine eveniment.
Cînd vorbesc despre coborîrea minții în inimă, Sfinții Părinți au în vedere ceva mai mult decît unificarea prin har și nevoință a cunoașterii raționale și senzoriale. Simțirea cunoscătoare și cunoașterea simțitoare pot fi realizate prin contemplație, meditație, introspecție, prin iubirea de înțelepciune. Întreaga viață ortodoxă este mistică în sensul în care este o experiență a tainei, dar această taină rămîne inaccesibilă necreștinilor. Spiritualitatea ortodoxă aduce nu doar ceva în plus în viața spirituală a umanității, ci mai ales ceva complet neașteptat. Din păcate, în loc să arate diferența dintre ea și spiritualitatea gnostică la care inițiați mai mari sau mai mici nu încetează să o reducă cu sprijinul unor lideri ortodocși înșelați, ortodoxia românească preferă să concureze pe piața tehnicilor de contemplație și de dobîndire a păcii interioare. După cum observa Christopher Lasch într-un articol în care descrie limitele și impostura gnosticismului degenerat manifestat de spiritualitatea New Age (celebrată în România ca ortodoxie terapeutică în paginile Ziarului Lumina, cotidianul Patriarhiei https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/02/abonamentul-la-lumina.html, https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/11/identitatea-contradictorie.html, https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/01/recuperarea-autentica-neautenticului.html),
„Întrebarea nu este dacă terapiile New Age funcționează cu adevărat, ci dacă religia ar trebui redusă la terapie; dacă religia nu oferă nimic mai mult decît o euforie spirituală, atunci religia devine doar un alt medicament într-o societate dependentă de pastile. În loc să obiectăm că terapiile New Age promit mai mult decît pot oferi, ar fi mai bine să le acuzăm că promit prea puțin.” (“The question is not whether New Age therapies really work but whether religion ought to be reduced to therapy, if it offers nothing more than a spiritual high, religion becomes another drug in a drug-ridden society. Instead of objecting that New Age therapies promise more than they can deliver, we might better accuse them of promising too little.” Christopher Lasch, „Soul of a New Age”, Omni, October, 1987, p. 180)
În spiritualitatea ortodoxă, schimbarea nu este doar a minții (metanoia), și nici doar a inimii. Spiritualitatea ortodoxă nu este spirituală, ci duhovnicească, ceea ce înseamnă că izvorul ei este Duhul Sfînt care învie duhul omului. Înnoirea duhovnicească se face prin rugăciune și viață bisericească, aducînd cu sine și înnoirea rugăciunii.
Căldura inimii, iluminarea minții pot fi realizate prin practici spirituale necreștine diverse. Foarte probabil, atunci cînd nu este vorba despre lucrări demonice, se ajunge astfel la anumite niveluri de descoperire a sinelui. Însă în creștinism scopul nu este cunoaștere de sine. Scopul este cunoașterea lui Dumnezeu și această cunoaștere permite descoperirea adîncului propriu.
Ucenicii îi cereau în permanență lui Hristos să le explice lucrările și cuvintele Sale. Dar Hristos nu le explica, nici nu iniția un dialog maieutic, ci le arăta, chiar dacă ochii lor erau ținuți să nu vadă. Vederea se dezleagă de Duhul Sfînt, de aceea, pînă la Rusalii, ucenicii vor înțelege mai mult cu inima, care ardea în ei (Luca 24, 15-32).
