Vestul a fost în permanență aliat cu Rusia atît împotriva altei puteri occidentale (Prusia/Germania aliate cu Rusia împotriva Franței, Franța aliată cu Rusia împotriva Germaniei, anglo-americanii aliați cu Rusia împotriva Germaniei), cît și împotriva Rusiei înseși.
După cel de-al Doilea Război Mondial puterea anglo-americană s-a consolidat, imperiul trecînd din brațele britanice obosite în cele americane mai proaspete în timp ce Rusia a fost izolată pentru prima dată în istoria ei. Această izolare a pus oarecum la rece resursele naturale ale Rusiei sovietice și ale țărilor controlate de ea, astfel încît în anii ’90 Occidentul a găsit conservate într-o stare satisfăcătoare nu doar aceste resurse naturale, ci și rezervele de entuziasm, încredere și optimism necesare accesului la și exploatării libere a bogățiilor fostelor țări comuniste.
Timp de patru sute de ani, puterea imperială rusă nu și-a văzut supușii ca oameni. În mod ironic, regimul comunist ateu a înțeles mai bine decît vechile autorități pravoslavnice că în locuitorii Rusiei locuiește omul și tocmai de aceea s-au străduit să-l elimine, să desființeze omul în umanitatea lui.
Dar omul societății deschise este poate mai lipsit de libertate decît omul totalitarismului comunist. Citiți mesajele primite de Tarkovski la sfîrșitul anilor ’70 de la spectatorii ruși ai filmului Oglinda (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/06/sculptind-in-timp-reflectii-asupra.html) și comparați-le cu comentariile actuale de pe forumurile și rețelele de socializare ale omului societății deschise.
Folosind metode diferite, Vestul a produs un tip superior de om nou, unul care nici măcar nu știe că este neliber pentru că libertatea i-a fost în permanență redefinită, care nu știe că este neom pentru că natura umană i-a fost redefinită, un om dislocat, lipsit de o lume și de sentimentul unei continuități spirituale, nu doar biologice.
