Solidaritatea organică, asigurată prin participarea explicită sau implicită la continuitatea istorică a neamului nostru, a fost acuzată după 1990 de tribalism de elita de dreapta. Singurele solidarități valide deveniseră cele exclusiv culturale, verificate prin disponibilitatea participării la societatea deschisă. În timp ce această condiție a susținut, cu participarea ierarhiei ortodoxe, consolidarea unei solidarități culturale în jurul editurii Humanitas și a Colegiului Noua Europă, ea a spulberat solidaritatea organică anterioară, condamnînd restul societății românești la fărîmițare. Singura formă de rezistență față de această tendință dezintegratoare a fost solidaritatea tribală, întemeiată pe nevoia, dacă nu chiar pe instinctul de conservare, supraviețuire și perpetuare.
Răspunsul elitei la reacția tribală: mai multă atomizare!
