În timp ce în perioada medievală papii și nobilii urmăreau
strict și exclusiv interese economice legate de comerțul în Mediterana și Marea
Egee, poporul creștin era preocupat de credința creștină și de viețile
creștinilor din zonele amenințate de Islam. De aceea răspunsul popular era de
fiecare dată prompt și entuziast. Pentru creștinul medieval, creștinul era un
pelerin, iar pelerinul era un om însemnat de cruce, crucesignatus. A-ți lua crucea însemna, la propriu, a participa la
o cruciadă. Viața întreagă era o cruciadă și, din acest motiv, expedițiile
militare cunoscute sub acest nume nu reprezentau o noutate. Cu sau fără
cruciade, fiecare creștin era oricum un cruciat.
Dar timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat: în
puținele locuri unde, în prezent, păgînii refuză să facă afaceri cu creștinii,
creștinii îi conving cu un mic ajutor din partea unor prieteni. De pildă, cu ajutorul unei silențioase
drone și al cîtorva simpatice rachete. În schimb, atunci cînd păgînii acceptă să facă afaceri
cu creștinii, oricît de dezavantajoase pentru ei, cruciadele nu reprezintă
decît niște evenimente regretabile din trecut, niște neînțelegeri. Cu atît mai
mult cu cît necreștinii plătesc mai bine: un spital în curs de desființare din regiunea
Bergamo a scos la licitație capela care îi aparținea (https://www.activenews.ro/stiri/%E2%80%9EAllah-il-da-afara-pe-Iisus-.-Biserica-romanilor-din-Bergamo-a-fost-cumparata-de-musulmani-si-va-fi-transformata-in-moschee-153216).
Dar comunitatea creștin-ortodoxă de origine română a pierdut în fața comunității
musulmane. Ghinion!
Dacă legea le permite, probabil că românii își vor
construi propria lor biserică. Fără ajutor de stat și fără ajutor de la BOR. De
altfel, BOR nu oferă decît asistență spirituală.
Sigur, creștinii ortodocși români din Italia puteau spera la un mic ajutor de la prietenii din BOR, avînd în vedere nu doar cît au cotizat în acest timp pentru BOR, ci și faptul că, oricum, BOR și-ar fi amortizat investiția în scurt timp. Poate că românii stabiliți în Bergamo au preferat să se descurce făsă ajutorul unor prieteni care nu vor decît să leviteze psihedelic (cf. versurilor „No, I get by with a little help from my friends/ Mm, get high with a little help from my friends). Sau poate că au ținut cont de faptul că într-o piață liberă, susținută de mercenari neoliberali promovați
de BOR, asistența spirituală oferită de BOR este cam scumpă. Osho, în schimb,
are un preț mult mai rezonabil. Ar putea chiar să ceară mai mult, avînd în vedere
că alternativa înseamnă să fii drăcuit pentru că nu ai făcut decît să stai patru
ore în picioare în cadrul unui serviciu liturgic ininteligibil, fără să
cotizezi pentru Catedrala Neamului. Cine știe, poate că pînă la urmă românii
nu-și vor mai face nici o biserică; unii își vor lua un volum de Osho, în timp
ce alții, fideli ortodoxiei românești actuale, vor cumpăra volumele
duhovnicești ale avvei Andrei Pleșu.
Cruciadele pentru Smirna (1343-1351) s-au bucurat,
în special în faza a doua, (1344-1345) de un puternic sprijin popular, datorat
în mare parte predicatorului dominican Venturino din Bergamo (1304-1346).
Înainte de a fi canonizat (declarat sfînt), Venturino a fost arestat și închis
de papa Benedict al XII-lea pentru vina de a le fi amintit creștinilor de
vocația lor de cruciați și pelerini. Istoricul „Pelerinaj al pocăinței” inițiat în februarie
1335 de Venturino și căruia i-au răspuns în jur de 30.000 de pelerini, a ajuns
la Roma în 21 martie, în ciuda împotrivirii papei. Ce-i drept, nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită: în iunie, Venturino a fost
arestat și întemnițat de papă pentru următorii opt ani. A fost scos din temniță
de Clement al VI-lea, ale cărui acțiuni scăzute la bursă aveau nevoie de
marele predicator al cruciadei.
În Preaching
the Crusades to the Eastern Mediterranean: Propaganda, Liturgy and Diplomacy,
1305–1352 (Routledge, 2018), Constantinos Georgiou notează că, în timp ce degenerarea
idealurilor cavalerești făcea ca tot mai puțini aristocrați să participe la
cruciade, entuziasmul popular creștea (p. 120).
Sub Patriarhul Daniel constatăm însă un efect
invers: în timp ce entuziasmul popular scade, aristocrații sînt cît se poate de
mobilizați.
Din fericire, creștinii au înțeles între timp că
afacerile și necredința ierarhilor și nobililor (elita) sînt un lucru, iar credința și afacerile omului simplu alt lucru. Atunci cînd nu este bună decît
pentru afaceri, cruciada nu poate fi niciodată creștină. Nu poate fi decît
anti-creștină. Și nimeni nu poate lupta mai bine împotriva creștinismului decît creștinii înșiși, atunci cînd practică unele lucruri pretinzînd că, de fapt, ei cred în altele.
