Ar fi fost păcat să se piardă o ură atît de
concentrată și de pură precum ura împotriva comunismului și împotriva lui
Ceaușescu în special. E drept, am uitat de ea, crezînd că s-a dus odată cu dictatorul.
De fapt, ura a fost recoltată la timp încă din anii '90 și, după ce i-a fost șters destinatarul
și termenul de expirare, a fost așezată cu grijă în arsenalul viitoarei
societăți civile. Infinit mai importantă decît conturile dictatorului, ura era
mai avantajoasă, putînd fi întreținută prin depuneri regulate la vedere: interviuri,
lansări de carte, conferințe.
Intelectualii ale cuie? Dar ce mai contează ai cui
sînt intelectualii cîtă vreme au cuie, precum în străvechiul banc cu Bulă. În orice caz, ai
lui Băsescu se pare că nu mai sînt, cel puțin deocamdată, dar nu poți fi
niciodată sigur cînd este vorba despre niște personalități cu principii atît de
înalte și caractere atît de sublime.
Într-o apologie a „intelectualilor critici”, dl
Tismăneanu indica adevăratul și singurul vinovat pentru „actuala situație
politică, economică și morală”: PSD-ul (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/marea-miza-romania-intre-speran%C8%9Ba-%C8%99i-infamie-intre-democra%C8%9Bie-%C8%99i-etnocra%C8%9Bie/).
Este important de reținut „iconografia” articolului publicat de dl Tismănenau
cu patru ani în urmă: Năstase și Ponta împreunați deasupra Titanicului printr-un
mesaj care, astăzi, ar putea fi considerat homofob, avînd în vedere responsabilizarea
PSD-ului pentru răul din România: „Ne ducem la
fund!”
Sînt curios ce părere au despre asta tinerii
frumoși și liberi pe care dl Tissmăneanu îi invoca în gargara sa civică printr-un
update în care posta mesajul unei prietene despre apariția unui alt tip de memorie:
„Update–Am primit de la buna mea prietenă, pianista Delia
Pavlovici, profesoară la Conservator (Universitatea Naţională de Muzică), soția
marelui grafician Tudor Jebeleanu, un om pe care il socot fratele meu, un mesaj
care m-a emoționat si m-a răscolit. Cu acordul ei, public aici un fragment: “Ce mi-ar fi plăcut sa fii
azi la manifestație ! Să-i fi vazut pe copii ce frumoși si haioși sunt ! Si
hotărați. N-am mai trăit așa ceva din 1990 si nici n-am crezut că se va mai
intampla. Știi ce s-a strigat, printre altele, vreo 30 de secunde ? “Jos
Iliescu!” Trist că, dupa 25 de ani se strigă același lucru, dar incurajator că memoria functionează ! Nu memoria personală
(cred că 80% din copiii de astă seară nu erau născuți in 90, iar restul aveau,
probabil, câțiva anișori), ci alt tip de memorie. Imi dau seama că, orice ar
ieși duminică, acești copii există. Știam, teoretic, dar e altceva când ești in
mijlocul lor și ii vezi. Simți, ca in vechea Piață a Universității, că aparții
de ceva mai mare. Și că pentru ei merită să faci orice. La un moment dat am
ieșit din coloană ca să văd cam cat de mulți sunt. Am cronometrat opt minute,
timp in care, in pas voinicesc, coloana a tot trecut și nu se mai termina. Nu
știu câte mii de oameni au fost. Cred că ideea de a le da vacanță vineri și
luni a avut efectul invers celui scontat.” (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/marea-miza-romania-intre-speran%C8%9Ba-%C8%99i-infamie-intre-democra%C8%9Bie-%C8%99i-etnocra%C8%9Bie/)
Din
păcate, timpul nu-mi permite să discut aici apariția acestui „tip nou de
memorie” la care se referă corespondenta dlui Tismăneanu. Sper însă că vor
reuși să o facă sutele de doctori în teologie plătiți de BOR (adică de „bobor”)
pentru a face eczact (sic!) acest
lucru. Din fericire pentru mine însă, spre deosebire de acești băieți deștepți
care și-au trecut ortodoxia în declarația personală de avere, creștinismul nu
este pentru mine un hobby. Nu este o pasiune. Nu este nici măcar viața mea.
Sau este viața mea doar pentru că este viața Lui.
În prezent, domnul Tismăneanu denunță atitudinea retrogradă
a susținătorilor Referendumului pentru căsătorie: „România în ițari, cu opinci și
cu ochelari de cal: Anunțatul referendum este de un penibil nebun. Paseism
neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe.” https://www.facebook.com/vladimir.tismaneanu.1/posts/309099496310721.
Pentru un personaj atît de fluid, cum bine
sugerează Alexandru Racu (https://alexandruracu.wordpress.com/2018/09/30/cel-mai-gender-fluid-dintre-intelectuali/),
declarația nu poate fi decît un merit. Pentru că surprinde cel puțin o
constantă, care mie îmi pare definitorie, nu doar a atitudinii dlui
Tismăneanu, ci și a elitei de dreapta: românii sînt depășiți, expirați, rămași
în urmă, opuși progresului cu orice preț.
De treizeci de ani sîntem asistați de un grup de intelectuali critici. Cu siguranță, aici s-a strecurat o eroare de dactilografiere: nu sînt critici. Sînt pur și simplu cinici.
Oamenii sînt liberi să iubească și sînt liberi să
urască. Sînt liberi să urască ceea ce li se interzice să iubească.
Dar în România,
de trei decenii, oamenii sînt liberi să urască doar tot ceea ce deveniseră liberi să
iubească.
Și nimeni nu se întreabă de ce.
