marți, 30 octombrie 2018

Extratereștrii dintre noi: un adevăr neechivoc


# e sfîrșitul lumii și nimeni nu dă doi bani pe asta.

Replica îi aparține unui personaj din filmul Occupation (https://www.imdb.com/title/tt6774786/), care tocmai regreta că și-a pierdut ultimii zece ani din viață pe rețelele de socializare. La fel ca toată lumea.
Sigur, este un film de serie B, care, din fericire, va trece neobservat de „telectuali”. Astfel, sînt șanse ca oamenii normali să înțeleagă esențialul: în timp ce victimele umane erau îngropate, extratereștrii invadatori erau spînzurați la semiînălțime. Cei care trădează pămîntul, care luptă împotriva pămîntului, nu au voie să-l profaneze. Sigur, sînt și oameni care trădează pămîntul, dar cel puțin ei sînt făcuți și din pămînt, nu doar din idei și pixeli.
Ne uităm la filme cu extratereștri degeaba. Exact ca personajele din filmele cu extratereștri, care au văzut toate filmele cu extratereștri. Te și enervezi uneori că oamenii din filmele cu extratereștri nu au învățat nimic din ele.
În fața unui atacator, oricare ar fi el, ai trei opțiuni: fugi, te ascunzi sau lupți (programul Run, Hide, Fight a fost adoptat de majoritatea instituțiilor de învățămînt din Statele Unite ca urmare a valului de atacuri teroriste din America). Atunci de ce în toate filmele cu extratereștrii lumea stă să se uite la ei ca la un film? Pentru că a fost convinsă 1.) că extratereștrii nu există decît în filme și 2.) că sînt diferiți de noi.
Dar dacă arată exact ca noi? Dacă nu te naști extraterestru, ci alegi să devii un extraterestru?
Poate că pînă la urmă chiar e vorba de un fel de evoluție, nu doar de supraviețuire. Cu o precizare: extraterestrul nu reprezintă rasa superioară, mai evoluată, ci rasa „superioară” devine „extraterestră”. Dar nu extraterestrul este pericolul. Pericolul îl reprezintă în primul rînd cei care ne conving că extratereștrii sînt tereștri. Că sînt la fel ca noi. Pericolul îl reprezintă cei care ne spun că nu avem motive de îngrijorare, că nu avem de ce să fugim, să ne ascundem și cu atît mai puțin să luptăm. Pericolul nu-l reprezintă extratereștrii, ci oamenii care ne spun în același timp că nimeni nu hotărăște cum să se nască și totodată că e dreptul fiecăruia să aleagă cum se va naște. Pericolul îl reprezintă cei care ne spun că universul este mic, că pămîntul este mic, că țara noastră este mică și că trebuie să încăpem cu toții în ea. Perfect de acord. Doar că imediat după ce cădem de acord, ne vor spune că locuințele noastre sînt destul de încăpătoare pentru a primi pe oricine în ele. Locuințele lor, în schimb, vor fi întotdeauna prea mici pentru asta. Ospitalitatea lor este de fiecare dată practicată exclusiv în numele nostru.
Invazia extraterestră nu se produce la întîmplare: „Ne-au supravegheat de secole, făcînd planuri”, observă cineva în filmul Occupation; „de ce au așteptat atît de mult pînă să ne atace?” Invazia se petrece numai după ce fuga, ascunderea sau rezistența au fost împiedicate de cei care ne spun că extraterestrul nu există.
Adevăratul pericol îl reprezintă sofiștii care ne imobilizează capacitatea de reacție prin raționamente bogate stilistic, dar vidate de adevăr. La drept vorbind, sofiștii se folosesc de calitatea stilistică anume pentru a fenta adevărul. Părintele minciunii nu apare înainte ca lumea să fie populată de fiii minciunii.   
Extratereștrii nu vin de nicăieri; extratereștrii sîntem noi, oamenii care s-au lăsat transformați de stiliștii din saloanele de cosmetică hermeneutică în indivizi frumoși și liberi. Cu o singură condiție: să admitem că adevărul poate fi redus la o parabolă. Este important să faci din adevăr o parabolă, pentru că în felul acesta poți face din parabolă un adevăr. Este important să-i faci pe oameni să creadă că adevărul este echivoc, lucru salutat printr-o metanie în Ziarul Lumina:

«„Adică aceeaşi parabolă este pentru unii un punct de plecare, un stimulent, pentru alţii o provocare, pentru alţii o piedică, pentru alţii o indicaţie - pe scurt un obiect echivoc pentru a se adresa tuturor fără să-i smintească", continuă profesorul prelegerea.» (http://ziarullumina.ro/plesu-parabola-functioneaza-in-textele-mantuitorului-precum-ploaia-20433.html)

„Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric”, ne previne Hristos (Luca, 11:35).
Este atîta lumină în noi cît adevăr. Doar un adevăr clar ne poate elibera. Un adevăr echivoc este la fel de adevărat ca o minciună echivocă. Un adevăr echivoc nu vine să ne elibereze – vine să ne invadeze.