Spre deosebire de ortodoxia patristică, pe care a înlocuit-o, ortodoxia românească actuală oferă nu una, ci trei căi spre mîntuire și nici una nu este creștină, dar asta nu are nici o importanță, avînd în vedere că toate căile duc în același loc. Acestea sunt:
1. Mîntuirea prin suferință, în special prin suferința legionară, prin care se mîntuie în prezent mai ales cei prigoniți pentru că nu pot să-și exprime public antisemitismul ca expresie supremă a iubirii de Neam și Țară, și, în general, oricine suferă fie din cauza efortului necesar înțelegerii situației actuale, fie din cauza greutăților vieții cotidiene.
Fiecare cale este marcată prin semne și borne. Calea mîntuirii prin suferință este marcată de orice neajuns, oricît de neînsemnat: dacă ai pierdut tramvaiul sau dacă te-ai certat cu cineva apropiat este un semn că te afli pe drumul cel bun, iar dacă ți-a fost suspendat contul de facebook pentru postări filolegionare dovedește că ești unul dintre cei aleși.
2. Mîntuirea prin cultură, prin care credinciosul se înalță la ceruri pe calea cunoașterii de tip umanist, a falsei cunoașteri de sine promisă de sistemul dezvoltării personale sau pe cea a iluminării obținute prin spiritualitatea fără Hristos răspîndită astăzi în BOR din simplul motiv că „place la lume”. Oricine obține un doctorat în disciplinele umaniste sau este cel puțin sensibil față de natură, dovadă că iubește pisicile și cîinii, este „ca un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea și toate cîte va face vor spori” (Ps. 1, 3). Această cale este superioară estetic și stilistic față de prima, calitatea literară constituind în special pentru posesorii de doctorat un criteriu dogmatic cel puțin la fel de important ca cel al dublei naturi a lui Hristos (https://www.rfi.fr/ro/rom%C3%A2nia/20251106-theodor-paleologu-%E2%80%9Esitua%C8%9Bia-din-biserica-ortodox%C4%83-este-mai-grav%C4%83-dec%C3%A2t-%C3%AEn-anii-30).
Pe această cale merg două grupuri diferite prin nivelul educației: deși ambele sunt alcătuite din snobi, grupul educat detestă kitsch-ul, cel mai puțin educat îl apreciază. Oroarea față de suferință unește însă cele două grupuri separîndu-le totodată în mod vizibil de cei care urmează prima cale. Există însă și în acest caz o minoră diferență: grupului educat îi repugnă mistica sîngelui, dar nu din rațiuni creștine ori solidaritate umană, ci pentru că leșină involuntar numai la ideea unei estetici a suferinței, în timp ce pentru cei cu o educație mai modestă și pasionați de fotografii cu peisaje impresionante, suferința este învăluită în liniștea apusului vieții în felul în care pămîntul este acoperit toamna de frunze. În orice caz, în ciuda diferențelor dintre aceste căi, după cum am mai spus ele duc în mod necesar în același loc, conform principiului general al noii ortodoxii potrivit căruia calea contează, nu destinația, întrebarea, nu răspunsul. Dilema îl mîntuie pe membrul educat al acestui grup așa cum individul mai puțin educat, dar poate mai sensibil, se mîntuie prin mirarea față de miracolul naturii concentrat în privirea unui cățeluș.
3. Mîntuirea prin adaptare la orice. Este arma secretă a ortodoxului de astăzi asupra diavolului. Îi recunoști pe cei care au ales-o prin îndemnul de a merge cu Dumnezeu înainte de fiecare dată cînd se leapădă de Hristos și prin salutul ușurat „Doamne ajută!” pe care și-l oferă după ce observă că viața lor nu s-a schimbat în rău din acest motiv. Dimpotrivă le merge tot mai bine, pentru că așa se întîmplă cînd mergi cu Dumnezeu înainte.
