De fiecare dată cînd apare, supraomul sfîrșește prin a se autodistruge pe sine, dar nu înainte de a face în jurul său un rău proporțional cu puterea de care dispune.
Pînă recent, apariția supraomului era întîmplătoare, fiind favorizată de coincidența dintre o afecțiune mintală incipientă sau avansată, o conștiință morală diminuată sau chiar absentă și, posibil dar nu obligatoriu, expunerea la viziunea revoluționară, care poate însă germina și singură acolo unde primele două condiții sunt îndeplinite. În esență, viziunea revoluționară promite putere celor lipsiți de ea, dar, spre deosebire de sistemele morale și religioase clasice, care vorbesc despre puterea stăpînirii de sine în fața ispitelor (sau în fața iluziei realității, în cazul sistemelor asiatice), ordinea revoluționară declară că stăpînirea de sine nu poate funcționa decît în măsura în care dobîndesc puterea stăpînirii altora, și anume a celor care îmi înăbușă sinele fie prin oprimare/exploatare, fie prin simpla lui ignorare. Conștiința libertății le-a fost anulată astfel indivizilor prin transformarea ei într-o armă politică care promite eliberarea de segmentul dominant, oricare ar fi el, de la burghezi la comuniști sau neomarxiști și de la teocrați la progresiști seculari. În felul acesta, logica revoluționară nu face decît să-l anuleze pe individ în umanitatea lui exact în măsura în care revoluția reușește în scopul ei principal, acela al transformării omului într-un supraom. În realitate însă, supraomul proiectului revoluționar este pe scara libertății o ființă inferioară sclavului din trecut, care, deși nu era liber, putea fi mai stăpîn pe sine decît majoritatea oamenilor de astăzi, a supraoamenilor stăpîniți de mentalitatea revoluționară.
După ce experimentul legionar și cel comunist au eșuat în scopul lor revoluționar (cel puțin la nivel național, apariția supraomului legionar sau comunist constituind excepția; este important de subliniat că, de regulă, transformarea era totală în ambele cazuri, legionarul absolut sau comunistul absolut fiind percepți de camarazii lor ca oameni care au depășit hotarele umanului), care a fost unul antropologic în primul rînd, politicul fiind doar un instrument (religiosul constituind unul suplimentar în cazul legionar) în realizarea omului nou, adică a supraomului, începînd cu 1990 programul revoluționar a fost aplicat sistematic, astfel încît supraomul să nu mai apară întîmplător, ci sistematic și într-un mod care să corespundă așteptărilor și formulelor corespunzătoare, care valorifică predispozițiile noastre psiho-sociale genetice față de anumite boli grave. Așa se explică de ce populația României se împarte în prezent în două grupuri revoluționare, fiecare cu programul lui revoluționar, fiecare cu portretul său ideal de supraom, de la sfîntul închisorilor la tefelist, cu diferența că unul are o preferință pentru verdele crud legionar, celălalt fiind deschis pentru diversitatea catifelată a curcubeului, diferența marcînd totodată și preferința unora pentru totalitarismul hard, respectiv a celorlalți pentru totalitarismul soft.
