Pentru a putea fi folosit în vederea răului, binele trebuie să fie mai întîi transformat într-un fals bine sau cel puțin într-un bine parțial, așa cum, pentru a putea fi folosit în vederea minciunii, adevărul trebuie transformat într-un fals adevăr sau cel puțin într-un adevăr parțial. Dar falsul bine și cel parțial precum și falsul adevăr și cel parțial nu pot fi sesizate de omul care și-a pierdut integritatea, ci vor fi văzute de acesta ca manifestări veritabile ale binelui și adevărului, confuzia omului dezintegrat adîncindu-se pe măsură ce lucrurile devin tot mai rele și tot mai false în timp ce el este încredințat că merge tot mai hotărît pe calea limpede a binelui și adevărului.
Dar cum își pierde omul integritatea? În primul rînd, ne naștem deja cu o integritate șubredă iar remedierea sau consolidarea ei nu sunt, sincer vorbind, încurajate de întîlnirea cu viața și cu lumea, în special în marile orașe din prezent. De fapt, prin presiunea consensului social, a clarității morale și a altor forme colective de șantaj emoțional, este impusă o falsă formă de integritate, întemeiată pe reprezentări falsificate ale binelui și răului și care reușesc să corupă binele și răul în moduri pe cît de grave, pe atît de insesizabile.
