Naționalismul mistic și progresismul de astăzi sunt vechi adversari. Naționalismul mistic actual se află în continuitatea directă a celui interbelic, ceea ce îi face poate pe unii dintre noi, mai sensibili la dezvoltările istorice organice, să-l considere natural și legitim. În ciuda manifestării unor elemente noi, corespunzătoare trăsăturilor noi dobîndite între timp de vechiul-noul adversar, și care explică, de pildă, refularea actuală a antisemitismului congenital în antiprogresism, neonaționalismul mistic rămîne o etapă din evoluția previzibilă – și ușor de reconstituit în urmă – a naționalismului de tip legionar. La rîndul lui, progresismul secular actual, neoliberal sau neomarxist, se află în continuitatea celui interbelic (cu cele două curente corespunzătoare), moștenind, cel puțin în cazul stîngii de astăzi, marxismul importat de România în special în urma integrării ei nord-nistrene din perioada 1947-1960 (în timp ce răspîndirea neo-marxismului în România post-comunistă a fost favorizată de integrarea în UE și asigurat prin integrarea nord-atlantică). Stînga s-a străduit chiar de la publicarea Rinocerilor lui Eugen Ionescu să asocieze orice ideologie totalitară exclusiv cu dreapta, performanță care i-a reușit exact acolo unde contează, și anume în mediul intelectual și artistic occidental care forma cultura înaltă și cea de masă. De-abia lansarea piesei „Cînd rinocerii” le-a ajutat pe pahidermele de dreapta din România, probabil ceva mai greoaie la minte decît adversarele lor, să vadă cît sunt de asemănătoare cu cele de stînga.
Nu știu dacă Ionescu a observat sau dacă i-a păsat de această deturnare a mesajului său, care îi asigura stîngii din Franța o falsă identitate omenească, opusă celei veritabil rinocerești a dreptei, în ciuda faptului că singurul lucru care deosebea și continuă să deosebească cele două ideologii este un corn în plus sau în minus, în timp ce numărul copitelor rămîne același. Dar nu cred că ultimii oameni din vremurile actuale ar trebui să cîntărească meritele și defectele acestor două specii de rinoceri prin observații de tipul: „dacă are doar un corn poate că este mai puțin periculos”; „este adevărat că are un corn/două coarne, dar cel puțin sunt îndreptate în direcția potrivită”; „nu contează că ai un corn sau două, important este cum le folosești”; „asta este viața sau evoluția, în orice caz, suntem prea mici să ne împotrivim!”; „chiar dacă ne transformăm, să nu uităm să mai fim și oameni!” Este riscant să ignorăm faptul că și stînga, și dreapta urmăresc același lucru, și anume rinocerizarea universală, indiferent de opțiunea ideologică particulară a indivizilor. Atît pentru rinocerul de stînga, cît și pentru cel de dreapta, un om în plus este o amenințare la adresa speciei, întrucît înseamnă un rinocer mai puțin.
Fiecare ideologie, de stînga sau de dreapta, progresistă sau pseudo-conservatoare admite tacit și, în împrejurări favorabile, recunoaște public necesitatea eliminării adversarilor politici, inclusiv prin crimă. Pentru că fiecare crede că scopul scuză mijloacele. Fiecare își menține aderenții într-o permanentă criză de isterie: recent, o prezentatoare de la BBC a fost sancționată pentru că a folosit expresia „femeie însărcinată” și pentru că a avut o expresie facială necorespunzătoare. Lăsînd la o parte faptul că una dintre distracțiile preferate ale dreptei este să-și desconsidere adversarii pe baza expresiei lor faciale, pe care o studiază atent atunci cînd aceștia sunt surprinși de imagini în ipostaze dezavantajoase, incidentul de la BBC le-a permis isterizanților de dreapta să deschidă mai devreme ca de obicei intervalul celor două minute de ură, interval care coincide de altfel cu cele două minute de gîndire și în tabăra stîngii, ignorînd complet importanța reală în comunicare a expresiei faciale în televiziune și faptul că BBC este o instituție progresistă a unui stat și a unei societăți progresiste, care folosește exclusiv un limbaj ideologic progresist pentru audiența ei formată în majoritate din progresiști.
Unul dintre lucrurile pe care religia și ideologia le au în comun este identitatea. Ambele promit o identitate, mai precis o nouă identitate. Și ambele își respectă promisiunea, ceea ce îi face cel puțin pe unii dintre aderenții lor să se simtă împliniți. În cazul ideologiei, însă, această identitate este în mod necesar colectivă și impersonală, așa cum se întîmplă de altfel și în unele religii. Desigur, o identitate impersonală nu poate fi propriu-zis o identitate și de aceea ideologia pare eliberatoare, pentru că ne scapă de povara identității, deci a responsabilității (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/11/despre-idiotul-de-astazi.html). Ideologia anulează responsabilitatea individuală odată cu identitatea personală, și de aceea ideologiile de orice fel sunt ajutate de procesul de dizolvare a identității asigurat de rețelele de socializare.
Doar creștinismul poate oferi o identitate personală pentru că doar el ne oferă un Tată prin înfrățirea noastră prin har cu Fiul întrupat, în măsura în care luăm crucea Lui, nu crucea noastră sau a neamului. Dar în măsura în care creștinismul se lasă corupt, fie ideologic de naționalism sau globalism, fie religios de păgînism, el ajunge să ofere o identitate falsă, în care creștinii devin fii sau fiice ai Neamului nemuritor sau ai Europei eterne sau ai absolutului conștiinței cosmice. Este exact ce s-a întîmplat în România începînd cu 1990 și în mod accelerat în ultimii zece ani, cînd atît progresismul, cît și creștinismul au fost și sunt folosite, inclusiv prin (Noua) Biserică Ortodoxă Română, pentru a-i încuraja pe oameni să aleagă specia de rinocer care li se pare mai compatibilă cu învățătura creștină și, desigur, mai potrivită pentru ei.
Oricît de greu ar fi să reziști rinocerizării, privind în jurul meu am motive tot mai puternice să cred că să te de-rinocerizezi este și mai greu. Pentru că odată transformat, nici unul dintre membrii vreuneia dintre cele două turme de rinoceri nu-și mai poate recunoaște chipul, ci fiecare dintre ei se mai regăsește doar după urmele de copite și după norul de praf stîrnit de propria sa turmă.
