Atunci cînd uită că sunt semințe ale Împărăției lui Dumnezeu, creștinii ajung roade ale lumii: spini, praf și bucurie pentru cel viclean.
Semințele semănate de semănătorul din pildă (Matei 13, 3-23) nu sunt din lumea aceasta. Lumescul nu are semințe, el apare din neascultare, dintr-o neîmplinire a vocației noastre agricole. Nu există semințe lumești din care ar crește lumescul. Doar binele poate crește. În pilda neghinelor, rolul neghinei este de a compromite creșterea grîului, nu de a produce o cultură alternativă, lumească sau seculară, opusă celei sacre.
Faptul că sămînța este bună și este semănată în inima omului (Matei 13, 19) arată nu doar că sămînța nu vine din lumea aceasta, dar și că inima omului nu este pentru lumea aceasta. Inima devine sursă și loc al lumii atunci cînd „văzînd, nu vede și, auzind, nu aude, nici nu înțelege” (Matei 13, 13). Lumescul nu ar putea să apară dacă omul nu i-ar oferi propria sa inimă.
Tocmai pentru că inima omului, ca și pămîntul, trebuie lucrată și îngrijită constant pentru a putea primi sămînța și pentru a aduce rod, autorii epistolelor apostolice erau îngrijorați de situația bisericilor, nu de situația lumii. „Sunteți tot trupești”, îi ceartă Sf. Pavel pe creștinii din Corint (1 Cor. 3, 3) care ascultau în continuare de firea omenească, neglijîndu-și înzestrarea de „ogor al lui Dumnezeu” (1 Cor. 3, 9) în ciuda eforturilor apostolilor de a sădi și uda (1 Cor. 3, 6-8).
Ordinea lumească se întinde cu fiecare om care-și lasă inima nelucrată. Dar în loc să petrecem mai mult timp în grădină, ne irosim timpul deplîngînd pe la porți și pe sub garduri apropierea pustiirii.
