În primul rînd,
într-un lagăr nu ajungi din greșeală, nici din proprie inițiativă. Nu poți să
ajungi într-un lagăr decît dacă ești băgat în el. Bineînțeles, în documente va scrie
întotdeauna altceva. De pildă, că ai fost adus acolo pentru binele tău. Sau pur
și simplu că ai aderat la lagăr. Da, știu, chiar dacă nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem
sau nu în lagăr, am crezut că un lagăr nou este preferabil celui vechi. Știți voi: mai puține ploșnițe, poate ceva mîncare mai bună. Cei drept, măcar la acest capitol nu ne-am înșelat.
În al doilea rînd, la aducerea în lagăr îți sunt confiscate toate lucrurile personale. Îți este confiscată memoria. Devii un număr sau orice altceva decît ce erai. De pildă, pe un panou electronic uriaș postat la intrarea în Parcul Tineretului de la intersecția Șincai, se putea citi cu cîteva zile în urmă, de Ziua Națională a României, „România este NATO”.
În al treilea rînd, știi că te afli într-un lagăr dintr-un motiv foarte simplu: nu poți ieși din el decît riscîndu-ți viața.
