Însușirile pe care le vedem la copii nu sunt însușiri proprii copilăriei. Sunt proprii sfințeniei. Asta nu face din copii niște sfinți, niște îngerași, cum crede orice ortodox paralel cu realitatea. Inocența, candoarea, încrederea, liniștea, bucuria copilului sunt semne ale prezenței: copilul nu simte niciodată singurătatea așa cum o simte adultul, nici măcar atunci cînd plînge după mama lui. Dar pentru adultul care a pierdut conștiința prezenței, însușirile copilului sunt doar niște calități ale unei etape specifice din viața omului.
