Chiar și atunci cînd nu erau oferite informații care puteau afecta direct viața celor menționați, colaborarea cu Securitatea a însemnat trădarea prietenilor, cunoscuților, apropiaților, a fiecărui om care avea încredere în informator. Colaborarea cu Securitatea a reprezentat așadar o gravă problemă morală pentru fiecare dintre cei care au acceptat-o.
Spre deosebire
de colaborarea cu Securitatea, colaborarea cu sorosismul a implicat o altfel de
trădare: trădarea realității însăși. Sub aparența morală a implicării civice, trădarea
realității a fost practicată public, iar rețeaua de colaboratori de stînga și
de dreapta, progresiști și conservatori deopotrivă, s-a bucurat de recunoștința lumii bune, în ciuda amenințării directe reprezentată de filozofia societății deschise la adresa identității naționale și spirituale a neamului nostru precum și la adresa identității biologice și psihologice a individului uman în aplicațiile transumaniste și ale identității de gen.
Primul succes major repurtat în România de noua realitate a fost înregistrat cu ocazia referendumului pentru familie din 2018. Nu doar că Patriarhia Română a salutat rezultatul prin formula istorică „un succes nedeplin” (https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/), dar ierarhia ortodoxă nu a făcut nimic în acești patru ani pentru a arăta că a înțeles gravitatea situației marcată de inaugurarea noii realități în România. Prin decizia de a susține proiectele unei realități alternative precum dezvoltarea personală, mentalitatea deschisă etc, ierarhia ortodoxă nu doar a permis, ci a participat direct la trădarea realității impusă de noua normalitate.
