În decembrie 1989 s-a luptat și s-a murit pentru o țară ca afară. Comunismul nu a fost contestat în 1989 în numele identității românești, ci în numele aspirației (și intereselor) occidentale. Faptul a fost confirmat prin protestul din Piața Universității din 1990, organizat nu în numele conștiinței naționale, ci în numele societății deschise.
Încercarea ultimei generații de creștini ortodocși de a da un sens creștin crimelor din Decembrie 1989 a fost deturnată de ierarhia ortodoxă și elita de dreapta: din jertfă creștină întemeietoare a începutului restaurării noastre, sîngele care a inundat România cu peste 30 de ani în urmă a fost recuperat și reciclat ca sacrificiu pe altarul global al rezistenței anticomuniste.
Forțele străine care au cucerit România în 1945 au fost învinse în decembrie 1989 de alte forțe străine. Poate că a fost mai bine în ultimii 33 de ani. Dar nu am devenit nici o clipă mai liberi decît fuseserăm înainte. Lovitura de stat comunistă din decembrie 1947 a fost urmată de lovitura de stat capitalistă din decembrie 1989. Însă restaurarea care putea începe prin lucrarea ultimilor mari duhovnici ortodocși români a fost înăbușită de liderii din BOR împreună cu intelectualii români de dreapta.
