Întrucît zborul este perceput ca o imagine a libertății, mi se pare util de văzut în ce măsură raportarea libertății la ideea de zbor ne-ar putea ajuta să o înțelegem mai bine.
Pentru unii, libertatea este precum heliul care-ți permite să te înalți cu balonul; pentru alții, este precum lestul sacilor de nisip care-ți permit controlul aterizării. Chiar și în cazul în care avem în vedere baloanele cu aer cald, libertatea rămîne un instrument (butelia cu gaz), care-ți permite înălțarea, adică realizarea idealului uman.
În contextul vaccinării obligatorii anticovid, mi se pare că se confruntă două înțelegeri opuse ale libertății care pot fi reprezentate prin această imagine: în timp ce ambele tabere văd libertatea ca pe un mijloc sau ca pe un instrument necesar zborului, una consideră că, uneori, trebuie să ne lipsim de ea pentru a ateriza în siguranță, în timp ce cealaltă scoate din discuție renunțarea la libertate refuzînd chiar ideea aterizării însăși.
În măsura în care această imagine este corectă, este posibil ca ambele tabere să se înșele atunci cînd subordonează libertatea zborului văzut ca ideal de împlinire a ființei umane. Atît din perspectiva gîndirii clasice, cît și din perspectivă creștină, important nu este nici zborul, nici aterizarea, ci direcția. Din acest motiv, pentru un creștin libertatea va fi întotdeauna puterea de a urma direcția corectă. În creștinism, omul nu este făcut pentru zbor; este făcut pentru zborul într-o direcție precisă.
În 6-7 octombrie 2018, societatea românească a refuzat în ansamblul ei atît ideea că ar exista o singură direcție corectă, cît și natura comună a zborului. Cu trei ani în urmă, societatea românească care astăzi vorbește despre fie despre binele comun al vaccinării universale obligatorii, fie despre valoarea universală a libertății a declarat, prin boicotarea referendumului, că zborul este solitar, iar natura lui solitară trebuie respectată. Confruntată cu scopul zborului, societatea românească a decis că scopul zborului este zborul însuși, refuzînd astfel orice înțelegere responsabilă a libertății.
La rîndul ei, Patriarhia română a răsuflat aparent ușurată, descoperind în eșecul referendumului pentru familie un succes nedeplin (https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/), fiind astfel eliberată de sarcina de a-și asuma responsabilitatea față de lume care i-a fost cerută de Mîntuitorul. Patriarhia a rămas înțeleaptă ca șarpele, lăsîndu-l pe porumbel să se roage să-și găsească singur orientarea și singurul drum care-l poate păstra neprihănit.
