Una dintre întrebările adresate de psiholog la controlul pentru permisul auto este dacă viața merită trăită. Nu m-ar surprinde să aflu că printre răspunsuri a apărut între timp și varianta „da, dacă te-ai vaccinat!”, confirmînd astfel caracterul optimist al naturii umane.
Din păcate, lucrurile sunt complicate de semenii noștri care nu vor să vadă că viața nu este posibilă în absența aerului, apei, hranei și vaccinului. Optimismul nostru incurabil ne asigură însă că pînă la urmă toată lumea va (trebui să) înțeleagă că viața fără vaccin nu poate fi numită viață. Și pentru că nu poate fi numită viață, nici nu poate fi permisă. Cei care oferă singura viață care merită trăită, adică autoritățile competente în domeniul științelor vieții fericite, au datoria de a ocroti această viață adevărată și de a o proteja cu orice preț de posibilitatea unei vieți mai puțin fericită.
Poate că mulți dintre cei care nu au ales pînă acum viața adevărată au făcut-o din cauză că nu au înțeles că important nu este ce a făcut vaccinul pentru noi, ci, dimpotrivă, ce am făcut noi pentru vaccin. Poate că nu au înțeles că farmecul vieții constă în dovedirea permanentă că nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică. Că trebuie să demonstreze periodic, la șase luni sau chiar mai des, că au ales viața. Că sunt cu adevărat creștini, oferind astfel vieții adevărate, imunizate, posibilitatea transmisiunii libere, neîmpiedicată de păcatul necredinței în vaccin.
Adevărul este că, în creștinism, viața fericită nu este la fel de promițătoare precum viața raționalizată biopolitic prin vaccin: „Fericiți cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia” (Matei 5, 4). Sau: „Fericiți veți fi voi cînd vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea” (Matei 5, 11) Creștinismul este atrăgător mai degrabă la ultima vedere; de regulă, la prima vedere nu creștinismul, ci lumea este cuceritoare: „De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mîncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mîncat și a dat bărbatului său și a mîncat și el.” (Facerea 3, 6) Viața „plăcută ochilor la vedere și vrednică de dorit” ne poate atrage ca un fatal coup de foudre care însă, mai devreme sau mai tîrziu, ne lasă goi, goliți, lipsiți pînă și de viața pe care o avusesem pînă în momentul alegerii pripite în virtutea unor sugestii amăgitoare.
Sigur că în fața unei lumi copleșită de sminteală, tentația de a te retrage în liniște este mai mare decît oricînd. Însă cel care este Viața noastră ne-a arătat nu doar că viața fericită nu poate fi administrată cu forța, ci și că ea nu poate fi păstrată printr-o asemenea trădare evlavioasă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/11/mircea-platon-smochinul.html). Dimpotrivă, cu cît lumea este mai smintită, cu atît viața adevărată, viața dreaptă, viața normală trebuie afirmată și trăită cu o dedicare și fermitate sporite.
Singura viață care merită trăită pentru că este singura viață propriu-zisă și izvor al vieții a fost pusă pe Cruce de mulțimea convinsă că singura soluție era s-o răstignească.
