„Comentând asupra banilor strînși de Imagindairy, Tom Dunne, vicepreședintele Asociației Fermierilor din Sectorul laptelui din Europa (European Dairy Farmers), a spus că este imposibil să se recreeze laptele de vacă într-un laborator. «Întotdeauna îi va lipsi ceva. Elementele principale ar putea fi acolo, dar nu și tot ceea ce există în laptele de vacă», a spus el. «Vacile sunt un sistem natural vechi de milioane de ani pentru producerea laptelui. Vreți să vă hrăniți copiii cu ceva dintr-un laborator și apoi să aflați că ceva s-ar putea să nu fie tocmai în regulă? Astea sunt chestii de Frankenstein!»” (https://www.theguardian.com/environment/2021/nov/17/cows-milk-without-cows-start-up-13m-seed-funding-imagindairy)
Ușurința cu care a putut fi nu doar produsă, ci și răspîndită noua ortodoxie, ține în mare parte de faptul că toți marii reprezentanți ai ortodoxiei au murit în anii ’90, moartea mai tîrzie a lui Arsenie Papacioc în 2011 stînjenind poate într-o anumită măsură, dar fără a reuși să împiedice proiectul rescrierii rolului Rugului Aprins și mai ales al lui Andrei Scrima în narațiunea recentă a ortodoxiei pluraliste, inclusive și ecumenice. Martorii mireni ai ortodoxiei tradiționale s-au stins cam în același interval, înainte de a putea transmite ortodoxia autentică noilor generații. În felul acesta, o mare parte dintre cei care au descoperit ortodoxia după 1990 au făcut-o mai degrabă prin contactul intelectual cu spiritualitatea interpretată de Andrei Pleșu decît prin experiența contactului direct cu ultimii trăitori ai spiritualității ortodoxe din mediul monastic, fiind astfel lipsiți de posibilitatea verificării adevărului variantei de ortodoxie prezentată irezistibil de dl Pleșu. Dintre cei convertiți astfel la ortodoxie, unii au absolvit facultăți de teologie ortodoxă și au ajuns ierarhi, alții au devenit profesori de religie sau de teologie, iar alții au intrat în mass media ortodoxă instituțională. În felul acesta, noua ortodoxie nu doar că nu a întîmpinat nici o rezistență, dar nici măcar nu a fost receptată ca diferită de tradiția ortodoxă anterioară, ci a fost descrisă în continuitate perfectă cu întreaga tradiție ortodoxă de la începuturi pînă astăzi.
Numai că lipsește ceva, cum ar spune despre laptele făcut în laborator oricine a gustat și lapte natural. Ceea ce lipsește în noua ortodoxie este Învierea.
Bineînțeles, ortodoxia de laborator vorbește foarte mult despre nemurirea sufletului. Iar nemurirea sufletului seamănă cu Învierea așa cum laptele de laborator seamănă cu laptele natural. Diferența dintre creștinism și orice altceva este că în timp ce doar creștinismul este religia învierii, tot restul sunt religii ale nemuririi (vezi pe larg explicarea teologică a diferenței dintre Înviere și nemurire la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/12/inviere-sau-nemurire-parintele.html).
Spiritualitatea ortodoxă este folosită în mod special în vederea anulării diferenței ireconciliabile dintre creștinism și orice altceva: o spiritualitate general umană oferă fiecărui individ acces la cer, la adevărurile eterne, la o formă de nemurire prin desprindere de cotidian și neesențial. Progresul biotehnologic din domeniul medical îi poate face pe unii dintre noi să nutrească așteptări față de o posibilă formă hibridă de nemurire. O nemurire digitală promite și avatarul digital care ne va reprezenta în universul Meta proiectat de Zuckerberg și mi se pare foarte probabil ca disponibilitatea liderilor ortodocși pentru educația digitală (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/01/realitatea-ca-o-suprafata-alunecoasa-si.html) să fie influențată de o convertire mai veche la această spiritualitate gnostică a nemuririi, convertire sugerată sau chiar trădată de afinități durabile (https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei )
Soluția ar fi, desigur, să încercăm să descoperim gustul autentic al ortodoxiei. Întrucît șansele de a-i întîlni pe ultimii ei trăitori mai degrabă neștiuți sunt reduse, nu avem altă posibilitate decît să ne întoarcem la oricare dintre scrierile mai vechi sau la unele dintre cele mai recente. Aș recomanda celor interesați în special Dialoguri de seară (Harisma, 1991), unde părintele Constatin Galeriu și Sorin Dumitrescu expun ortodoxia autentică în fața efortului dlui Andrei Pleșu de a-și legitima ortodoxia de laborator. Pentru a vedea ce înseamnă o viziune ortodoxă despre lume, cele mai bune cărți pe care le știu rămîn Șapte dimineți cu părintele Stăniloae (Anastasia, 1996) și lucrarea părintelui Alexander Schmemann, Pentru viața lumii. Sfintele Taine și Ortodoxia (EIBMBOR, 2001).
