luni, 15 noiembrie 2021

Vinovații fără vină

 

Doctorul Ardelean: „Sunt pline spitalele de de-ăștia ca voi care vă beți mințile și vă nenorociți în bătăi consoartele și copiii (Moartea domnului Lăzărescu, 01:02:30)

 

Vinovați de toate morțile, vinovați de moarte sunt, de treizeci de ani încoace, nevaccinații. Sunt pline spitalele de d-ăștia nevaccinați, care și-au pierdut mințile în teorii conspiraționiste și-și pun în pericol de moarte consoartele și copiii. Ei sunt complicii morții, nevaccinații creează, cheamă și găzduiesc moartea, ducînd-o cu ei peste tot. 

Fiind vinovați de moarte, nevaccinații trebuie pedepsiți cu moarte. Din cauza lor se moare în spitale de un an, de doi, dintotdeauna, și tot din cauza lor mor și cei care n-ar fi trebuit să moară, care s-au vaccinat împotriva morții, dar care mor totuși nu pentru că vaccinul nu este eficient, nu pentru că sistemul medical ucide prin indiferență, ci pentru ca lumea să înțeleagă pericolul reprezentat de nevaccinați și să susțină vaccinarea obligatorie a întregii populații și în special a nevaccinaților (știu, sună bizar, dar asta numai pentru că nu v-ați însușit încă modelul de coerență vaccinistă). Doar atunci vom putea muri și noi în sfîrșit din cauza noastră și nu din cauza nevaccinaților, așa cum, în logică vaccinistă, pare că au murit cei doi bărbați din cazurile menționate în continuare:

„Un caz tulburător, petrecut recent, aduce din nou în prim-plan numele Spitalului Județean de Urgență Galați. Un bărbat de 46 de ani, fără alte probleme de sănătate, a murit de o banală pneumonie, care s-a agravat, însă, după ce gălățeanul nu a primit, zile în șir, niciun tratament medical și a fost plimbat în mod inutil de la un spital la altul. Este o poveste revoltătoare, care arată fața cea mai urâtă a spitalelor din România și care expune starea jalnică a unui sistem sanitar care de multe ori ucide în loc să aducă alinare.” https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/172981-un-galatean-a-murit-dupa-ce-a-fost-plimbat-zile-in-sir-intre-spitale-moartea-domnului-lazarescu-spitalul-judetean-galati

„Sorin Iftimi a făcut vaccinul Pfizer la centrul din Piaţa Unirii/Victoria, miercuri, 27 octombrie, pe o stare generală proastă, se simţea "răcit". Acolo, la acel centru, nimeni nu l-a verificat sumar, fiindcă in starea lui Sorin era interzisă vaccinarea. Sâmbătă dimineaţă a mers la o clinică privată, unde a solicitat un test Antigen, iar peste 5 ore a primit răspunsul pozitiv. Seara, la 18,50 am chemat Salvarea, care l-a dus la Leţcani, intr-un salon obişnuit. A fost mutat la ATI marţi dimineaţă, 2 noiembrie. Apoi a fost mutat la ATI de la Spitalul de Boli Infecţioase.”

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/era-sau-nu-vaccinat-regretatul-istoric-sorin-iftimi-clarificari-din-partea-sotiei--306120.html