Este evident că timpul libertății s-a dus. Dar asta nu pentru că OMS-ul ori alte organizații suprastatale au decis așa, sau nu doar din cauza asta. Timpul libertății s-a dus pentru că normalitatea a dispărut. Normalitatea a dispărut din clipa în care a fost subordonată libertății, din clipa în care societatea și-a impus dreptul de a-și alege modelul de normalitate în numele libertății. În felul acesta și libertatea și-a pierdut sensul. Din acest motiv, libertatea nu mai poate fi redobîndită prin apelul la libertate. Odată cu dispariția normalității, simplul apel la libertate nu va produce decît tot mai multă nelibertate și anormalitate.
Libertatea nu poate fi redobîndită decît prin restaurarea normalității. Dar cine mai dorește asta? Aproape toți vrem normalitatea noastră, alternativă sau opusă în raport cu normalitatea celorlalți. Din acest motiv, ne va fi imposibil să ne sustragem normalității lor.
Libertatea se trăiește și se apără printr-o normalitate cotidiană în cadrul unor solidarități de oameni normali. Acești oameni normali există, dar ei sunt discreți și convinși că ei nu contează pentru restul societății. Sunt de regulă acei oameni simpli, singurii în compania cărora părintele Schmemann se simțea atît de fericit cînd mergea cu autobuzul cîteva ore. Notorii sunt, în schimb, mai ales cei dispuși să se folosească fie de normalitate, fie de anormalitate pentru a rămîne vizibili, perpetuînd astfel criza normalității, legată, în capul lor, de ei și de lumea lor.
De pildă, în scopul de a-l scuza pe Patriarh, unii dintre acești apărători închipuiți ai libertății minimalizează afirmația prin care PF Daniel recunoștea că s-a vaccinat. Ei nu-și dau seama că apărîndu-l în felul acesta nu fac decît să susțină că Patriarhul este iresponsabil de acțiunile lui. În plus, ideea că PF Daniel s-ar fi vaccinat oarecum, așa și-așa, fără voia lui, ori chiar din sacrificiu, afectează și responsabilitatea morală a apărătorilor de serviciu, dacă nu cumva aruncă și unele suspiciuni asupra sănătății lor mintale.
Unii dintre apărătorii Patriarhului încearcă să justifice declarația, alții gestul. Situația îmi amintește de un incident mai vechi, cînd la o mănăstire ortodoxă un grup de măicuțe i-au cîntat părintelui Iustin Pîrvu „Sfîntă tinerețe legionară”. Și atunci, explicațiile și justificările au fost la fel de ipocrite ca acum, în cazul vaccinării PF Daniel. Ba că este vorba despre niște bătrîni inofensivi, ba că PF Daniel nu trebuia să se lase provocat, ba că de fapt el nu este vaccinist și că este foarte posibil nici să nu se fi vaccinat, ba că este prost sfătuit de cei din apropiere, ba că nu comunică decît cu cei din apropiere etc.
Dar așa cum întîmplarea de acum zece ani de la mănăstirea Petru Vodă nu era legată de legionarismul părintelui Iustin, ci de caracterul creștin aș Mișcării legionare, tot astfel întîmplarea de ieri cu vaccinarea PF Daniel ține de caracterul creștin al vaccinării. Nu are legătură cu măsura în care Patriarhul a cedat sau nu vaccinării sau presiunii pentru a declara că s-a vaccinat. Are legătură cu un singur lucru: în ce măsură vaccinarea anticovid este justificată etic și teologic avînd în vedere utilizarea linilor de celule de embrioni umani. Sigur, de vreme ce autoritățile solicită vaccinarea obligatorie, întrebarea trebuie prelungită în mod corespunzător: în ce măsură este vaccinarea justificată etic și teologic din perspectiva obligativității ei. Dar problema obligativității nici nu ar ajunge să se mai pună dacă Patriarhia ar răspunde la prima întrebare.
Un număr mare de creștini așteaptă răspunsul din partea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe Române; răspunsul este urgent și esențial nu (doar) pentru implicațiile lui în ce privește sănătatea publică și campania de vaccinare, dar în special în ce privește starea sufletească și credința poporului. De acest răspuns depinde măsura în care vaccinarea anticovid constituie sau nu o lepădare de Dumnezeu.
Din cîte știu, în legătură cu natura creștină a Mișcării legionare, Patriarhia nu a răspuns nici pînă acum și probabil că nu va răspunde nici în următorii ani. Dar nu poate să nu răspundă la întrebarea privitoare la natura aparent anticreștină a vaccinării obligatorii în general și a vaccinării anticovid în special. Acest „Da, ne-am vaccinat!” îl transformă pe Patriarh într-o parte a unei probleme care s-a agravat brusc și care riscă să producă separări, mișcări schismatice și chiar eretice în BOR.
Iar acești oameni nu doar confuzi, ci și duplicitari, care l-au apărat pe părintele Iustin Pârvu cu zece ani în urmă și pe PF Daniel în prezent pretind că intervin în vederea normalizării și a limpezirii lucrurilor, deși ei sunt cu totul incapabili să vadă care anume este gravitatea situației. Iar grav nu este că Patriarhul s-a vaccinat. Grav este că el s-a manifestat ca și cum ar fi făcut ceva regretabil și fără voia lui. Grav este că a recunoscut acest lucru forțat, tot fără voia lui. Iar cel mai grav lucru este că nu ne spune dacă este acceptabil pentru un creștin să se vaccineze cu actualele vaccinuri anticovid și dacă este acceptabil din punct de vedere creștin ca statul să amenințe cu vaccinarea obligatorie indiferent de eficiența, siguranța și necesitatea acestor vaccinuri.
Timpul
libertății s-a dus, iar pînă cînd nu devenim dispuși să vedem normalitatea nu
ca pe un mediu confortabil și sigur (de care pentru mulți dintre noi nu ne
desparte decît vaccinarea universală!), ci ca pe o ordine a ascultării și
slujirii, nu avem nici o șansă să ne bucurăm iarăși de el. Poate cel mult pentru cîteva ore, în compania unor oameni normali într-un autobuz din mediul rural.
