„Știa că a rodi e dificil,
Cere memorie –
Trebuie să-ți înveți PE DE ROST soiul.”
Mircea Platon, „Smochinul” (Treptele umbrei, Ideea Europeană, 2022, p. 62-63).
Cu toate că a
învăța pe de rost și a învăța pe dinafară par descrieri echivalente ale
învățării mecanice, de fapt ele sunt opuse. Pentru că am fost obișnuiți să le privim ca pe aceeași formă de agresiune pedagogică realizată de „școala comunistă” asupra minților elevilor, ne este greu să le deosebim. Dar poate că însănătoșirea învățămîntului românesc depinde tocmai de măsura în care reușim să vedem diferența dintre cele două metode. Pentru că metoda și conținutul învățării sunt solidare: în școala creativă, interactivă, nu se memorizează nimic, totul este creativitate. Este un debit verbal cu un sens aparent. Este un fel de proză specifică genului rap. În schimb, școala clasică este concentrată asupra învățării pe de rost pentru că transmite un conținut cu rost care formează oameni capabili de o viață cu rost și de o rostire cu rost.
Deși efortul de memorizare pare mecanic și inutil într-o cultură în care memoria este încredințată unităților de stocare a informației, memoria nu se reduce la informație. A-ți aminti nu înseamnă a recupera niște informații, ci a-ți păstra condiția umană. Deși aplicația Word Windows ne anunță că salvează documentul („WORD IS SAVING THE DOCUMENT”), procesorul de text pretinde în mod fals că poate să facă ceea ce doar noi putem face: să salvăm cuvintele. Cuvintele pot fi salvate tocmai pentru că nu sunt doar mijloace de comunicare; după cum nota Nicolás Gómez Dávila, „cuvintele nu comunică, amintesc” (Marginalii la un text implicit, Limes, Cluj, 2020, p. 60).
Învățarea pe de rost este opusă învățării pe dinafară: ea nu bagă înăuntrul nostru diverse informații, cum se întîmplă în cazul învățării pe dinafară, ci aduce în locul lor propriu, așază la locul lor lucrurile proprii înăuntrului. Învățarea pe de rost ne oferă deprinderea rostului și a rostirii, a vorbirii cu rost. Care este vorbirea cu rost? Este vorbirea evocatoare, vorbirea care amintește, care trezește memoria sau descoperă golul memoriei ca suferință, ca un neajuns al sufletului, ca o pierdere de sine aproape cu neputință de recuperat.
Condamnarea
învățării pe dinafară, a asimilării mecanice de informație a fost făcută în
România și peste tot unde s-au aplicat principiile educaționale ale societății
deschise tocmai în vederea suprimării învățării pe de rost și a înlocuirii ei cu logoreea rap a minților deschise spre orice lucru fără rost. Spre deosebire însă de
toate celelalte țări, unde această identificare a fost făcută de progresismul neomarxist,
în România relația dintre educație și memorie a fost sabotată tocmai de pseudo-conservatorii
și intelectualii de dreapta care redefineau realitatea în timp ce pretindeau că
susțin educația clasică, cultura tradițională și rosturile sufletului nostru. Este o nouă fază a Experimentului Pitești, în care victimele (potențiale) au acceptat să devină torționarii vieții cu rost, împiedicîndu-ne să ne „învățăm pe de rost soiul” pentru a ne desființa rodirea.
