„Ce-i tragedia? Tragedia este,
Așa cum scrie-n cronici, o poveste
Privind pe cei ce norociți au fost
Și au căzut mai apoi foarte prost
La greu aman și la cumplită moarte.”
G. Chaucer, Povestirile din Canterbury, Povestea Călugărului, Precuvîntare, 85-89, trad. Dan Duțescu, Editura Hyperion, Chișinău, 1993, p. 207 (vezi textul original și versiunea modernizată corespunzătoare la http://www.librarius.com/canttran/monktale/monktale077-102.htm)
Orice ideologie este religioasă în natura ei. Natura religioasă a ideologiei poate fi recunoscută prin trei caracteristici religioase esențiale: prin scop, prin mijloace și prin relația cu istoria.
Scopul ideologiei este eliberarea omului. Această eliberare se realizează prin transformarea totală a omului și a societății iar, în cazul ordinii societății deschise, a creștinismului însuși. Acest aspect din urmă este esențial pentru a înțelege că în actuala ordine mondială Biserica nu este ignorată, marginalizată sau prigonită, cum s-a întîmplat în totalitarismele anterioare, ci este supusă la rîndul ei transformării. (Liderii ortodocși din România au înțeles acest lucru, ba chiar l-au anticipat, participînd public la transformarea ortodoxiei românești în sensul dorit de imperiul societății deschise; caracterul tragic al acestei falsificări a ortodoxiei tradiționale a fost amplificat de complicitatea credincioșilor ortodocși, care au ales să ignore acțiunea clerului de subminare a învățăturii ortodoxe prin instrumentalizarea ei.) În fine, odată eliberați, omul și societatea pot progresa la nesfîrșit, iar istoria poate fi stăpînită și orientată în direcția impusă de ideologia dominantă.
Eliberarea ideologică a omului corespunde salvării sau mîntuirii creștine. Desigur, eliberarea este față de rău. Există însă pentru orice ideologie un rău imediat și un rău ultim. Răul imediat este cel care suprimă sau restrînge libertățile politice sau economice ale individului; răul suprem este cel care suprimă sau restrînge libertatea absolută, ontologică, a omului. Răul imediat este învins prin revoluții sociale, politice sau culturale care permit, în timp, învingerea răului ultim: Dumnezeu. Dincolo de faptul că fiecare ideologie identifică răul în ideologia opusă (în egalitarism, respectiv în individualism, în piața liberă sau în economia planificată), răul suprem pentru orice ideologie este Dumnezeu și, implicit, Biserica întru cît se (mai) opune eliberării ideologice a omului, denunțînd-o ca pe o înrobire ultimă a persoanei umane.
Doar creștinismul poate dezvălui natura demonică a ideologiei. În esență, ideologia urmărește să-l salveze pe om de Dumnezeu, pe care-l înlocuiește fie cu Partidul, precum în comunism, fie cu omul însuși, ca în capitalism (fapt care explică asocierea dintre neoliberalism și neognosticism, așa cum s-a întîmplat în România în perioada post-comunistă). Din acest motiv, ideologia caută reducerea creștinismului la un instrument care să permită transformarea omului de către om, în cadrul unui proiect global în care tehnologia și spiritualitatea converg. Implicarea directă și constantă a Patriarhiei Române în acest proiect este vizibilă în susținerea acordată digitalizării comunicării și educației, spiritualității de tip New Age, principiilor de dezvoltare personală și ale mentalității deschise (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/superteach-pentru-mentalitate-deschisa-in-educatie-intre-fundatia-scoala-varlaam-institutul-de-dezvoltare-personala-al-mormonilor-americani-si-activistii-rezist-anti-ortodocsi/) și în promovarea unor intelectuali gnostici ca modele de gînditori creștini.
În al doilea rînd, ideologia este religioasă în natura ei nu doar pentru că urmărește eliberarea omului, ci pentru că realizează acest lucru prin transformarea lui, prin eliberarea puterilor infinite ale omului de a-și crea propria lui lume. Comunismul și capitalismul, totalitarismul și democrația liberală au urmărit deopotrivă, iar ordinea capitalistă a și reușit producerea omului nou, care oferă o variantă îmbunătățită, înzestrată eventual cu superputeri produse prin inginerie genetică, a omului născut din nou al creștinismului.
Ierarhia ortodoxă din România le-a cerut credincioșilor să respecte indicațiile autorităților, oricare erau aceste indicații și în ciuda faptului că unele erau nejustificate (purtarea măștii în spațiul exterior), discreționare sau abuzive, în timp ce altele erau contrazise de realitate (eficiența redusă a unui ser denumit vaccin), iar altele erau în mod direct criminale (precum refuzul autorităților de a permite populației accesul la antivirale și antiinflamatoare specifice, a căror eficiență a fost demonstrată de medici din alte țări). Atitudinea servilă a liderilor ortodocși față de versiunea oficială în legătură cu epidemia și măsurile sanitare nu este însă decît un aspect secundar al cedărilor Bisericii Ortodoxe Române în fața ideologiilor dominante din prezent. După o adaptare inițială la neoliberalism, umanism și gnosticism, ortodoxia românească a fost transformată într-o combinație a celor trei ideologii principale care au făcut posibilă distrugerea lumii tradiționale românești și înlocuirea ei cu o societate deschisă, Soros homemade (în această privință mi se pare extrem de instructivă discuția despre incompatibilitatea ortodoxiei cu orice ideologie din articolul postat la https://orthodoxreflections.com/all-political-ideologies-are-incompatible-with-orthodox-christianity/). Aceste ideologii au fost asumate în mod deschis în discursul public al teologilor și ierarhilor ortodocși români ca aliați indispensabili în lupta împotriva neomarxismului, cu toate că acesta nu amenința societatea românească. De altfel, spre deosebire de credința comunităților creștine non-ortodoxe, care s-a strîmbat mai mult sau mai puțin odată cu desprinderea de credința ortodoxă, dreapta credință nu poate fi deformată decît din interiorul ei.
Noua lume îi oferă omului o percepție strîmbă a realității. Prin complicitatea liderilor ortodocși cu elita intelectuală de dreapta și prin neputința unor credincioși de a înțelege ce se întîmplă, precum și prin lașitatea sau oportunismul celor care au înțeles, dar au tăcut, ortodoxia românească a participat la această falsificare a viziunii ortodoxe despre realitate. Căutînd compatibilități cu noua paradigmă culturală, liderii ortodocși au justificat-o și i-au oferit o legitimitate creștină, în ciuda faptului că noua viziune ascunde realitatea și îi refuză omului posibilitatea de a o percepe.
Realitatea nu este accesibilă decît într-o lume întemeiată pe modelul realității. Nu mai trăim în acea lume, în care eram „norociți”. Am devenit nenorociți, căzînd din acea fericire „la greu aman și la cumplită moarte”, precum în preambulul Călugărului din Povestirile din Canterbury. Dar dimensiunea tragică nu este dată de această prăbușire, ci mai ales de faptul că nici măcar nu o sesizăm.
Pentru că nu mai trăim în lumea organizată după legile realității, nu mai avem acces la realitate decît prin credință. Nu mai trăim în lume pentru că nu mai trăim în realitate. Nu mai putem decît să credem în ea și să o percepem lăuntric. Tocmai din acest motiv credința este transformată astăzi, este strîmbată pentru ca ultima noastră legătură cu realitatea să fie tăiată.
Generațiile de dinaintea noastră trăiau și rămîneau în realitate prin credință; trăiau într-o lume îmbibată de credință. Era destul să o traversezi pentru a fi atins de credință ca de roua dimineții. Dar Grădina Maicii Domnului a fost înlocuită de grădina inteligentă, unde aspersoare prevăzute cu controlere inteligente udă fără să învioreze, în prelungirea unor locuințe inteligente care răcesc fără a răcori. O lume de confort fără mîngîiere, de tăcere fără liniște și de comunicare fără întîlnire. Această lume ne oferă o ortodoxie spirituală fără Dumnezeu sau un Dumnezeu fără om și cu siguranță un om fără suflet. De aceea, este necesar să înțelegem că orice ideologie urmărește, după cum precizează autorul articolului menționat mai sus, „introducerea unor dogme religioase perfide, care se luptă împotriva Sfintei Ortodoxii pentru sufletele oamenilor” (https://orthodoxreflections.com/all-political-ideologies-are-incompatible-with-orthodox-christianity/).
