luni, 8 august 2022

Rinocerul și trotineta

 

Indivizii agresivi în trafic pe care Alexandru Racu îi menționează ca pe un tip de iresponsabilitate antisocială pe lîngă inconștienții putiniști sau antiputiniști care doresc victoria cu orice preț (https://alexandruracu.wordpress.com/2022/08/08/curaj-si-inconstienta/) sunt de fapt înnebuniți de frică. Rinocerul care gonește de fiecare dată cînd se află la volan nu vrea să te dai la o parte doar ca să-i faci lui loc. Vrea să-i faci loc pentru că este îngrozit de ceea ce-l urmărește. Ceea ce-l urmărește pe rinocer și îi dă cu flashurile este un trotinetist tînăr, frumos și mai ales liber.

Rinocerul este îngrozit pentru că nu înțelege cum este posibil ca o creatură atît de debilă ca un tefelist are puterea de a-l scoate din istorie. Oricît ar fi de limitat, rinocerul nu este atît de imbecil încît să nu înțeleagă că banda lui de mers nu este a lui, ci a istoriei. Iar cine determină sensul istoriei determină sensurile de mers și limitează accesul la drum.