Normalitatea are rațiunea ei, însă această rațiune nu este doar o rațiune „pură”. Este mai degrabă o rațiune sfîntă în sensul în care păstrează creația în curățenie și o orientează spre Creator. Din acest motiv, ordinea rațională a lumii nu poate fi recunoscută decît în mod insuficient de rațiunea autonomă a omului. Rațiunea autonomă este ea însăși o rațiune anormală, fiind mai degrabă irațională.
Rațiunea irațională este o rațiune bolnavă chiar dacă rămîne perfect logică. Ea reprezintă o amenințare pentru ea însăși și pentru lume. Rațiunea autonomă falsifică raționalitatea lumii printr-un act profanator care, în numele cercetării și cunoașterii obiective, separă lumea de Dumnezeu.
