Dacă este adevărat că mai important este ceea ce unește decît ceea ce desparte, după cum au tot încercat să ne convingă ortodocșii euro-atlantiști, atunci între neomarxiștii și antimarxiștii români nu este nici o diferență: îi unește divinizarea Vestului, credința în progresul infinit al umanității, dezgustul față de ortodoxia tradițională, ura față de omul simplu și atașamentul față de elita culturală, neîncrederea în familie și Biserică. Avînd în vedere că participă împreună la realizarea unei revoluții culturale și antropologice fără precedent în istorie, fiind de acord pînă și asupra mijloacelor de realizare a ei (terapia de șoc în economie, ingineria socială în educație și politici publice, revoluția, războiul), nu poți să nu te întrebi dacă pe antimarxiști îi desparte cu adevărat ceva esențial de neomarxiști.
