Surprind din mers replici sau frînturi de dialog care, adunate, ne oferă o imagine instructivă, chiar dacă aproximativă, despre înțelegerea și așteptările românului de astăzi (remarcam ceva asemănător cu cîțiva ani în urmă la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/03/meci-decisiv-final-dramatic.html). De pildă, în timp ce treceam pe lîngă doi tineri în vîrstă de 25-30 de ani, l-am auzit pe unul dintre ei informîndu-l pe celălalt pe un ton formal, menit să sublinieze importanța conținutului: „În urma discuțiilor s-a luat hotărîrea să fie implicat și Robert.”
Tot vara asta, am auzit o fetiță de vreo patru ani declarîndu-i tatălui ei cu entuziasmul curat prezent doar în sfinți și copii: „Cît de mult îmi place să mă plimb departe cu tine, tati!” „Îhî”, i-a răspuns tatăl, blocat cu ochii în telefon. Rar ai ocazia să surprinzi un dialog între o stea și o gaură neagră. Sau poate că nu chiar atît de rar: „Vrum, vrum, tii, tii!” striga pe tricicletă zilele trecute un băiețel cam de aceeași vîrstă. „Ce tot ‘vrum, vrum, tii, tii’! Ești băiat mare acum”, îl trezi mama lui la realitate.
În fine, chiar în dimineața asta am surprins următorul schimb de replici între două doamne în vîrstă: „Nu avem ce să facem, nu ne putem împotrivi Universului. Totul e rînduit deja. Așa evoluează lucrurile.” Cealaltă doamnă o privește cu atenție, după care observă pe un ton sever: „A evoluat nebunia.”
