Cîteodată îmi vine să mă întreb
dacă nu cumva operaţiunea de înverzire a ortodoxiei româneşti nu vine ca o reluare
a proiectului Dracula Park sau cel puţin ca o compensaţie pentru eşecul lui:
spectrul legionarului, la fel de însetat de sînge ori de ubicuu precum
legendarul personaj al lui Stoker, are în plus avantajul înfiorător al
autenticităţii şi al apropierii în timp. Acest spectru, invocat cu fidelitate
şi evlavie de un număr de adepţi, victimele unor „bătrîni” fie blocaţi în
proiect, fie manipulatori cinici (de vreme ce ignoră deliberat faptele şi nici
nu le pasă de naivii înşelaţi), care poate că-şi aşteaptă iertarea, este constrîns
să se încarneze undeva prin criptele B.O.R. Dacă Frankenstein folosea curentul
electric pentru a-şi trezi creatura la viaţă, ortodocşii români de dreapta (?)
se descurcă în laborator doar cu fotografii sepia şi cu mărturiile bunicilor
anonimi. Fie că reuşeşte, fie că eşuează, experimentul adaugă un plus de
culoare locală miticei Carpathian Garden şi accelerează procesul de
transformare a B.O.R. în agent prestator de servicii sociale.
Şi din acest punct de vedere este
salutară această afirmaţie a regretatului părinte Arsenie Papacioc, afirmaţie care
precizează relaţia noastră cu Biserica prin precizarea relaţiei ei cu Adevărul:
„Pentru că Biserica este acolo
unde este adevărul. Dacă numai unul singur ţine adevărul, Biserica e întreagă
acolo. Nu e o fracţiune de Biserică, e întreaga Biserică. Pentru că Biserica nu
poate să trăiască decât numai şi numai în adevăr, pe care îl reprezintă
Ortodoxia. Dacă îl ataci, eşti în afară de Biserică şi atunci intri în gloata
care nu mai are nici o răspundere.”
Biserica este întemeiată în
Adevăr şi rămîne Biserică întru cît trăieşte Adevărul. Cine atacă Adevărul
atacă Biserica, nu invers, aşa cum li s-a reproşat celor care, în primăvara
acestui an, au contestat creştinismul Mişcării Legionare. Prin urmare, „bucurosul
Arsenie Papacioc” nu este deloc „un exemplu elocvent […] in ce priveste lucrarea
legionara”, cum crede un comentator (http://alexandruracu.wordpress.com/2011/06/30/esprit-de-corps/#comment-380).
Orice ar spune alţii, inclusiv membrii Asociaţiei Bunicilor Anonimi, părintele
Arsenie a trăit şi a murit pentru Hristos – despre cît de dragă i-a fost
„moartea pentru Căpitan”, nu ne-a spus nimic. În orice caz, nimic de natură să
ajute experimentului actual de împieliţare a bătrînelor fantome: după cum
precizează dl. George Enache, un istoric care nu poate fi suspectat de
parti-pris-uri,
„pentru Arsenie Papacioc,
apropierea de cele sfinte a însemnat lăsarea în spate a tuturor deşertăciunilor
lumii. Anchetatorii îl vor descoase şi despre activitatea cu caracter politic
depusă şi după intrarea în monahism, despre legăturile cu gruparea "Rugul
Aprins", cu alţi reprezentanţi ai Bisericii. Răspunde scurt şi limpede că
toată activitatea sa este de natură spirituală, neavând nici o legătură cu politica
legionară. Arată răspicat, iar
depoziţiile celorlalţi inculpaţi vin în sprijinul celor spuse de el, că el
crede că organizaţia legionară a săvârşit în trecut o serie de fapte
reprobabile, pe care un creştin adevărat nu trebuie să le săvârşească şi că,
odată apucat pe calea bisericii, "omul cel vechi" a pierit.
Asemenea altor membri ai lotului "Rugul Aprins", părintele a arătat
că mărturisirea sa ca monah e mărturisirea lui Hristos, recunoscând că i-a
învăţat pe numeroşi tineri tainele credinţei creştine.” (http://www.ziarullumina.ro/articole;1669;1;60140;0;Inchisorile-parintelui-Arsenie-Papacioc.html)