Voi sînteți sănătoși?

Nici pînă acum nu există în fondurile de carte ale Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” măcar un volum de Wendell Berry.

În schimb, putem găsi lucrări destinate șanselor de a-ți găsi iubitul pe internet.

De ce ați fi sănătoși? Nu-i suficient că sînteți tineri, frumoși și liberi? Nu-i suficient că v-ați găsit iubitul pe internet?

Ironia situației

Viorica Dăncilă este ironizată pentru că citește prost de pe niște foi scrise de alții. Ironia situației este că cei care o ironizează consideră că gîndesc cu capul lor din simplul motiv că citesc bine de pe niște foi scrise de alții.

În comunism era mai rău

De treizeci de ani ni se tot spune că în comunism era mai rău. Pentru că nu găseai mîncare, nu găseai cărți, nu găseai căldură, nu găseai lumină.

Este adevărat.

La fel de adevărat este că singurul lucru pe care-l mai găseai în comunism erau oamenii. Oameni cu care puteai vorbi despre mîncare, despre cărți. Nu te săturai, e drept, dar nici nu te prea interesa asta. Te încălzeai vorbind, te luminai ascultînd. Te luminai la lumina feței unui om. Vorba cîntecului: „O cameră micuță, dar de prieteni plină/ Ce-aveau și foc în suflet, și-n ochi aveau lumină...”

De treizeci de ani nu găsim nimic altceva decît mîncare. Lumina este și ea la îndemînă, dar nu prea mai are pe cine lumina. Iar oamenii ne transmit o răceală care nu poate fi compensată de nici un calorifer ori sobă, oricît de fierbinți ar fi.

Este adevărat, în comunism oamenii erau urmăriți, terorizați, închiși, uciși.

În schimb, de treizeci de ani oamenii sînt tratați.

Cei mai mulți dintre noi am fost vindecați deja. Avem mîncare!

Acum e mai bine.

Sola fide, versiunea ortodoxă

Ce poză frumoasă au pus cuvioșii de la Basilica.ro pentru a ilustra inspirata preacuvîntare duhovnicească a Mitropolitului Teofan, cu Hristos pe fundal! (http://basilica.ro/mitropolitul-teofan-explica-de-ce-nu-ni-se-implinesc-cererile-si-nu-primim-raspuns-la-rugaciunile-noastre/)

„Ierarhul a explicat că credința creștină nu este bazată pe dogme abstracte ci este „viața însăși” care se arată în atitudine ascetică trăită în interiorul Bisericii.”

Mesajul IPS Teofan seamănă îngrijorător de mult cu modul în care dl Patapievici descria cu ceva timp în urmă ortodoxia:

„Criteriul competenţei dogmatice nu-mi spune mare lucru, aşa că disputele legate, spre pildă, de filioque îmi par în afara spiritului de iubire şi de dăruire care ar trebui să emane din definiţia ortodoxiei.” Ortodoxia este,  „un mod de a fi, un fel de a simţi şi de a te mişca, un mod de a răspîndi şi unul de a primi miresmele […], este o savoare.” (H.-R. Patapievici, „A fi ortodox”, în Politice, Humanitas, 2002, p. 227)

Nu înțeleg de ce ni se tot propune această opoziție între dogmă și credință. Ortodoxia obișnuia să le cultive pe ambele în același timp. Poate pentru că „se cere” o altă ortodoxie? Da, nu ni se împlinesc cererile pentru că nu avem o credință puternică; dar cum am putea dobîndi o credință puternică fără a-l urma pe Cel în care credem? Și cum l-am putea urma, dacă nu L-am cunoaște? Și cum L-am cunoaște fără dogme?

În definitiv, desprinsă de adevăr, credința nu poate decît să se refugieze în „formalisme, rutină, superstiții, fundamentalisme sau atitudini de suprafață”.

Dar în loc să o ia de-acolo și s-o toarne înapoi în canonul adevărului, se pare că ierarhii BOR vor să introducă credința în baloanele cu heliu ale unei religiozități eterice.

Extratereștrii dintre noi: un adevăr neechivoc

„# e sfîrșitul lumii și nimeni nu dă doi bani pe asta.”

Replica îi aparține unui personaj din filmul Occupation (https://www.imdb.com/title/tt6774786/), care tocmai regreta că și-a pierdut ultimii zece ani din viață pe rețelele de socializare. La fel ca toată lumea.

Sigur, este un film de serie B, care, din fericire, va trece neobservat de „telectuali”. Astfel, sînt șanse ca oamenii normali să înțeleagă esențialul: în timp ce victimele umane erau îngropate, extratereștrii invadatori erau spînzurați la semiînălțime. Cei care trădează pămîntul, care luptă împotriva pămîntului, nu au voie să-l profaneze. Sigur, sînt și oameni care trădează pămîntul, dar cel puțin ei sînt făcuți și din pămînt, nu doar din idei și pixeli.

Ne uităm la filme cu extratereștri degeaba. Exact ca personajele din filmele cu extratereștri, care au văzut toate filmele cu extratereștri. Te și enervezi uneori că oamenii din filmele cu extratereștri nu au învățat nimic din ele.

În fața unui atacator, oricare ar fi el, ai trei opțiuni: fugi, te ascunzi sau lupți (programul Run, Hide, Fight a fost adoptat de majoritatea instituțiilor de învățămînt din Statele Unite ca urmare a valului de atacuri teroriste din America). Atunci de ce în toate filmele cu extratereștrii lumea stă să se uite la ei ca la un film? Pentru că a fost convinsă 1.) că extratereștrii nu există decît în filme și 2.) că sînt diferiți de noi.

Dar dacă arată exact ca noi? Dacă nu te naști extraterestru, ci alegi să devii un extraterestru?

Poate că pînă la urmă chiar e vorba de un fel de evoluție, nu doar de supraviețuire. Cu o precizare: extraterestrul nu reprezintă rasa superioară, mai evoluată, ci rasa „superioară” devine „extraterestră”. Dar nu extraterestrul este pericolul. Pericolul îl reprezintă în primul rînd cei care ne conving că extratereștrii sînt tereștri. Că sînt la fel ca noi. Pericolul îl reprezintă cei care ne spun că nu avem motive de îngrijorare, că nu avem de ce să fugim, să ne ascundem și cu atît mai puțin să luptăm. Pericolul nu-l reprezintă extratereștrii, ci oamenii care ne spun în același timp că nimeni nu hotărăște cum să se nască și totodată că e dreptul fiecăruia să aleagă cum se va naște. Pericolul îl reprezintă cei care ne spun că universul este mic, că pămîntul este mic, că țara noastră este mică și că trebuie să încăpem cu toții în ea. Perfect de acord. Doar că imediat după ce cădem de acord, ne vor spune că locuințele noastre sînt destul de încăpătoare pentru a primi pe oricine în ele. Locuințele lor, în schimb, vor fi întotdeauna prea mici pentru asta. Ospitalitatea lor este de fiecare dată practicată exclusiv în numele nostru.

Invazia extraterestră nu se produce la întîmplare: „Ne-au supravegheat de secole, făcînd planuri”, observă cineva în filmul Occupation; „de ce au așteptat atît de mult pînă să ne atace?” Invazia se petrece numai după ce fuga, ascunderea sau rezistența au fost împiedicate de cei care ne spun că extraterestrul nu există.

Adevăratul pericol îl reprezintă sofiștii care ne imobilizează capacitatea de reacție prin raționamente bogate stilistic, dar vidate de adevăr. La drept vorbind, sofiștii se folosesc de calitatea stilistică anume pentru a fenta adevărul. Părintele minciunii nu apare înainte ca lumea să fie populată de fiii minciunii.   

Extratereștrii nu vin de nicăieri; extratereștrii sîntem noi, oamenii care s-au lăsat transformați de stiliștii din saloanele de cosmetică hermeneutică în indivizi frumoși și liberi. Cu o singură condiție: să admitem că adevărul poate fi redus la o parabolă. Este important să faci din adevăr o parabolă, pentru că în felul acesta poți face din parabolă un adevăr. Este important să-i faci pe oameni să creadă că adevărul este echivoc, lucru salutat printr-o metanie în Ziarul Lumina:

«„Adică aceeaşi parabolă este pentru unii un punct de plecare, un stimulent, pentru alţii o provocare, pentru alţii o piedică, pentru alţii o indicaţie - pe scurt un obiect echivoc pentru a se adresa tuturor fără să-i smintească", continuă profesorul prelegerea.» (http://ziarullumina.ro/plesu-parabola-functioneaza-in-textele-mantuitorului-precum-ploaia-20433.html)

„Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric”, ne previne Hristos (Luca, 11:35).

Este atîta lumină în noi cît adevăr. Doar un adevăr clar ne poate elibera. Un adevăr echivoc este la fel de adevărat ca o minciună echivocă. Un adevăr echivoc nu vine să ne elibereze – vine să ne invadeze.

Cruciada anti-creștină

În timp ce în perioada medievală papii și nobilii urmăreau strict și exclusiv interese economice legate de comerțul în Mediterana și Marea Egee, poporul creștin era preocupat de credința creștină și de viețile creștinilor din zonele amenințate de Islam. De aceea răspunsul popular era de fiecare dată prompt și entuziast. Pentru creștinul medieval, creștinul era un pelerin, iar pelerinul era un om însemnat de cruce, crucesignatus. A-ți lua crucea însemna, la propriu, a participa la o cruciadă. Viața întreagă era o cruciadă și, din acest motiv, expedițiile militare cunoscute sub acest nume nu reprezentau o noutate. Cu sau fără cruciade, fiecare creștin era oricum un cruciat.

Dar timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat: în puținele locuri unde, în prezent, păgînii refuză să facă afaceri cu creștinii, creștinii îi conving cu un mic ajutor din partea unor prieteni. De pildă, cu ajutorul unei silențioase drone și al cîtorva simpatice rachete. În schimb, atunci cînd păgînii acceptă să facă afaceri cu creștinii, oricît de dezavantajoase pentru ei, cruciadele nu reprezintă decît niște evenimente regretabile din trecut, niște neînțelegeri. Cu atît mai mult cu cît necreștinii plătesc mai bine: un spital în curs de desființare din regiunea Bergamo a scos la licitație capela care îi aparținea (https://www.activenews.ro/stiri/%E2%80%9EAllah-il-da-afara-pe-Iisus-.-Biserica-romanilor-din-Bergamo-a-fost-cumparata-de-musulmani-si-va-fi-transformata-in-moschee-153216). Dar comunitatea creștin-ortodoxă de origine română a pierdut în fața comunității musulmane. Ghinion!

Dacă legea le permite, probabil că românii își vor construi propria lor biserică. Fără ajutor de stat și fără ajutor de la BOR. De altfel, BOR nu oferă decît asistență spirituală. Sigur, creștinii ortodocși români din Italia puteau spera la un mic ajutor de la prietenii din BOR, avînd în vedere nu doar cît au cotizat în acest timp pentru BOR, ci și faptul că, oricum, BOR și-ar fi amortizat investiția în scurt timp. Poate că românii stabiliți în Bergamo au preferat să se descurce făsă ajutorul unor prieteni care nu vor decît să leviteze psihedelic (cf. versurilor „No, I get by with a little help from my friends/ Mm, get high with a little help from my friends). Sau poate că au ținut cont de faptul că într-o piață liberă, susținută de mercenari neoliberali promovați de BOR, asistența spirituală oferită de BOR este cam scumpă. Osho, în schimb, are un preț mult mai rezonabil. Ar putea chiar să ceară mai mult, avînd în vedere că alternativa înseamnă să fii drăcuit pentru că nu ai făcut decît să stai patru ore în picioare în cadrul unui serviciu liturgic ininteligibil, fără să cotizezi pentru Catedrala Neamului. Cine știe, poate că pînă la urmă românii nu-și vor mai face nici o biserică; unii își vor lua un volum de Osho, în timp ce alții, fideli ortodoxiei românești actuale, vor cumpăra volumele duhovnicești ale avvei Andrei Pleșu.

Cruciadele pentru Smirna (1343-1351) s-au bucurat, în special în faza a doua, (1344-1345) de un puternic sprijin popular, datorat în mare parte predicatorului dominican Venturino din Bergamo (1304-1346). Înainte de a fi canonizat (declarat sfînt), Venturino a fost arestat și închis de papa Benedict al XII-lea pentru vina de a le fi amintit creștinilor de vocația lor de cruciați și pelerini. Istoricul „Pelerinaj al pocăinței” inițiat în februarie 1335 de Venturino și căruia i-au răspuns în jur de 30.000 de pelerini, a ajuns la Roma în 21 martie, în ciuda împotrivirii papei. Ce-i drept, nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită: în iunie, Venturino a fost arestat și întemnițat de papă pentru următorii opt ani. A fost scos din temniță de Clement al VI-lea, ale cărui acțiuni scăzute la bursă aveau nevoie de marele predicator al cruciadei.

În Preaching the Crusades to the Eastern Mediterranean: Propaganda, Liturgy and Diplomacy, 1305–1352 (Routledge, 2018), Constantinos Georgiou notează că, în timp ce degenerarea idealurilor cavalerești făcea ca tot mai puțini aristocrați să participe la cruciade, entuziasmul popular creștea (p. 120).

Sub Patriarhul Daniel constatăm însă un efect invers: în timp ce entuziasmul popular scade, aristocrații sînt cît se poate de mobilizați.

Din fericire, creștinii au înțeles între timp că afacerile și necredința ierarhilor și nobililor (elita) sînt un lucru, iar credința și afacerile omului simplu alt lucru. Atunci cînd nu este bună decît pentru afaceri, cruciada nu poate fi niciodată creștină. Nu poate fi decît anti-creștină. Și nimeni nu poate lupta mai bine împotriva creștinismului decît creștinii înșiși, atunci cînd practică unele lucruri pretinzînd că, de fapt, ei cred în altele.

Pseudo-elita intelectuală

Spre deosebire de elitele profesionale, care se disting prin competență și onestitate, elitele intelectuale trebuie să se distingă în plus prin capacitatea de recunoaștere a adevărului și prin curajul de a-l afirma. Afirmarea adevărului este întotdeauna un act de curaj. Totalitarismele nu apar pentru a înăbuși adevărul, ci tocmai pentru că adevărul a încetat să mai fie asumat de cei responsabili cu adevărul.

Nichita Stănescu se întreba care era responsabilitatea lui după ce un prieten, geolog, i-a spus că era responsabil cu Apusenii de Sud (https://www.filmedocumentare.com/nichita-si-securitatea/). Răspunsul pe care și l-a dat era că fiecare suntem responsabili pentru fiecare: orice realizare culturală trebuia, pentru Nichita, să aibă o temelie etică, morală.

Fidelă adevărului, o elită intelectuală veritabilă ar trebui să recunoască apariția rinocerilor. Dar pseudo-elita românească a decis că aceasta ar fi o discriminare, contrară învățăturii creștine. A reușit să ne facă să credem că opoziția nu este între rinoceri și oameni, ci între rinocerii buni și rinocerii răi. Rinocerii răi sînt cei care se folosesc de oameni în scopuri egoiste, pentru binele propriu. Unii dintre ei au mustață. În schimb, rinocerii buni sînt cei care se folosesc de oameni în scopuri altruiste, pentru binele tuturor rinocerilor.

Prost e cine dă

Îmi plac toate proverbele și zicătorile românești. Am unele preferate, desigur, ca toată lumea. Printre ele se numără „tot răul spre bine”, „om trăi și om vedea”, „caca besa la Odessa”, „prost e cine dă, nu cine cere”. De o vreme încoace, mă gîndesc să includ printre ele și pe „să moară și capra vecinului”.

Consider că zicătoarea „să moară și capra vecinului” ne este atribuită de „cercetători”, (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/studiu-80-dintre-romani-isi-invidiaza-colegii-sa-moara-si-capra-vecinului-printre-proverbele-care-ne-reprezinta-1020308) împreună cu o mare neînțelegere. Pentru că vorba nu spune „să moară caprele vecinilor”; nu spune nici să moară toate caprele pentru că mi-a murit mie capra. Spune să moară capra vecinului. Nu este curios că nimeni nu se recunoaște în această zicală, deși toată lumea consideră că este reprezentativă pentru români? Am fost făcuți să credem că vorba este reprezentativă pentru vecinul nostru: în timp ce noi îi dorim binele, el ne dorește răul. Nu noi, ci vecinul nostru gîndește rău despre noi, el vrea să ne moară capra. Noi sîntem vecinul pizmuit, noi sîntem victima. Pentru a dezbina societatea, trebuie să anulezi vecinătățile și familiile. Zicerea a fost întrebuințată împotriva statutului de vecin, adică împotriva celui care te-ar putea ajuta la nevoie.

Pe de altă parte, este posibil și ca zicătoarea să se refere la un anumit vecin, nu neapărat și nu în primul rînd la capra lui. Vorbește despre vecinul care atunci cînd mie mi-a murit capra, a rîs. Sau doar nu i-a păsat, mulțumindu-se cu faptul că avea o capră sănătoasă. Așa cum, de pildă, populației urbane nu-i pasă de porcii care le-au fost omorîți țăranilor de-a lungul acestui an. Poate pentru că nu-i mai pasă de mult de toți țăranii omorîți de-a lungul „Centenarului” și a întregii istorii sîngeroase de dinainte. Orășenii cumpără la fel de bine carne de porc din UE de la supermarketurile deschise de imperiu în colonia „noastră”. Iar de două ori pe an, de Paști și de Crăciun, tot mai mulți orășeni își închiriază cîte o familie de țărani, iar unii chiar un sat întreg.

Nu am reușit să regăsesc sursa unui episod din istoria Chinei, referitor la un împărat care acceptase toate pretențiile dușmanului său: cînd acesta îi ceruse calul, bani sau fiica, împăratul aprobase de fiecare dată, deși sfătuitorii insistau că pretențiile sînt jignitoare și că singurul răspuns potrivit era războiul. Dar atunci cînd dușmanul ceru o bucată din teritoriul țării, consilierii îl sfătuiră pe împărat să accepte: nu era vorba decît despre o porțiune neînsemnată din regat, unde nu locuia nimeni și pe care nu o cultiva nimeni. Cum ar spune Neghiniță, fără învăţaţi cine să mintă lumea? Și ce-ar face împărații fără minciună?

În acel moment însă, împăratul din povestea chinezească plecă la război.

După cum a demonstrat-o referendumul pentru familie, 80% dintre români sînt dispuși să cedeze lucruri care nici măcar nu le-au fost cerute. Este adevărat că au fost sfătuiți de învățați mincinoși. Dar n-au nici o scuză, pentru că au avut în tot acest timp și un Împărat. Unul ceresc.

Prost e cine dă, nu cine cere.

 

Creștinismul drept-smintitor

„Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici.” (Luca, 17:2)

Într-un articol mai vechi, reluat recent, domnul Andrei Pleșu consideră că este normal să te smintești dacă întîlnești un creștin care se manifestă în opoziție cu creștinul ideal (http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/crestinism-necrestinesc-1?utm_campaign=adevarul.ro). Potrivit tabloului schițat de domnul Pleșu, creștinul ideal este un tip agreabil, care te face să te simți bine în pielea ta: „bunul creștin e, în comunitatea sa, o prezență iradiantă, un reper tonic, dătător de pace și de înțelepciune.” Imaginea idilică propusă de domnul Pleșu este atît de atrăgătoare, încît pare o impietate să o pătezi fie și cu o vagă tușă de realitate, dar îmi asum riscul: bunul creștin nu este niciodată bun, decît în măsura în care este un rău creștin. Bunul creștin este un rău creștin: nu-l interesează cum te simți în pielea ta, ci cum te simți în trupul lui Hristos. Creștinul nu aduce pace decît în măsura în care îl urmează pe Hristos. Pacea adusă de creștin este pacea lui Hristos. Iar pacea lui Hristos este vrăjmășie cu lumea. Creștinul se străduiește să semene cu Domnul Hristos, nu cu domnul Pleșu.
         Este foarte probabil ca cei care-l urmează pe domnul Pleșu să fie oameni buni, dar nu e sigur că sînt creștini. Potrivit criteriilor propuse de dl Pleșu în citatul de mai sus, se poate spune că la referendumul pentru clarificarea definirii căsătoriei, 80% dintre alegătorii români au fost buni creștini. Au fost, prin absența lor, niște prezențe iradiante. Repere tonice. Dătători de pace. Au făcut pace cu lumea. Potrivit învățăturii Bisericii însă, nu au fost nici creștini buni, nici creștini răi: au fost niște creștini înșelați, presupunînd că au fost totuși creștini.
         Sînt două feluri de sminteală: cea creștină și cea necreștină. Smintesc creștinii înșelați și înșelători, precum discipolii domnului Pleșu în frunte cu mentorul lor; dar smintesc și creștinii care-l urmează pe Hristos. Pentru că Hristos a fost cea dintîi piatră de poticnire: „Fericit este acela care nu se va sminti întru Mine”, spune Iisus (Matei, 11:6, Luca, 7:23). „Se sminteau întru El.” (Matei 13:57). Nu doar oile se smintesc cînd păstorul este bătut (Marcu, 14:27), ci și caprele. Dar, în ortodoxia românească, caprele n-au motive de îngrijorare: toată lumea știe că laptele de capră este mai bun, mai gras, și, mai ales, mai scump. Pragmatică, ierarhia BOR este pregătită să dea oricînd oile pe capre.     

Dacă BOR (aici și în continuare am în vedere ierarhia) ar fi devenit o cloacă, încă ar fi fost speranțe; dacă ar fi devenit o peșteră de tîlhari, așa cum pripit își închipuie unii la vederea mașinilor de interlopi ale ierarhilor, ne puteam aștepta oricînd la convertirea lor. Însă BOR a devenit o ceată îngerească, supusă mai-marelui ei. Ierarhia și-a legat pseudo-elita de gît și tot nu înțelege de ce apa este atît de adîncă: cu 80% mai adîncă decît se aștepta.

Cu sprijin de la stat, dar și din bănuțul văduvei, BOR a sprijinit în perioada danieliană prădătorii gnostici și neoliberali crescuți și încrucișați de stîlpi ai ortodoxiei românești precum domnul Andrei Pleșu. După ce li s-a dat să miroasă ceasloave și lăzi de zestre, au fost lăsați în libertate și asmuțiți asupra istoriei, culturii și credinței poporului român. Fiecare gest de apărare al românilor atacați de acești ciobănești mutanți a fost imediat condamnat drept resentimentar și plin de ură. Dar în ciuda faptului că există și o ură de legitimă apărare, românii nu au făcut niciodată uz de ea. Au încercat doar să înțeleagă de ce Patriarhul îi binecuvîntează pe Lie și pe Maximin. În mod inevitabil, după ce ți s-a tot repetat că rolul tău e acela de a tăcea și încasa, se acumulează o anumită cantitate de energie negativă, ca să mă exprim în limbajul teologic corect al actualei ortodoxii românești. Recentul referendum a fost o bună ocazie pentru eliberarea a 80% din această energie.

Pentru mine este semnificativ faptul că cei care au o părere bună despre domnul Pleșu au o părere proastă despre poporul român. Și nu pentru că poporul român ar fi nedemn de domnul Pleșu, ci pentru că cei care au o părere bună despre domnul Pleșu au o părere la fel de bună despre ei înșiși, pe care nu sînt dispuși să o strice apreciind un popor de la care au primit totul. Unde ar mai fi atunci meritul lor? Unde ar mai fi recunoștința față de domnul Pleșu?

„Neamţu a citit la portavoce pasaje din cartea «Minima Moralia», scrisă de Andrei Pleşu, şi a îndemnat lumea să scandeze «Repere, nu lichele!».” (https://adevarul.ro/news/eveniment/miting-sustinerea-andrei-plesu-seara-capitala-1_5325bfe10d133766a8f406d7/index.html). 

Cînd reperele au dispărut ori au fost ascunse, poți face repere din orice. Chiar și, ori mai ales, din lichele.

Cu patru ani în urmă, la mitingul de susținere a dlui Andrei Pleșu se scanda, printre altele, „N-a citit Antena 3, cât a scris Pleşu Andrei!”. În această logică, sloganul „Nu puteți voi zugrăvi cîte apartamente a făcut Ceaușescu!” este perfect valabil. Cei care susțin apartamentele construite sub Ceaușescu sînt hotărîți să ignore dificultatea locuirii lor în aceeași măsură în care susținătorii domnului Pleșu ignoră dificultatea cultivării cărților lui Pleșu.

În ciuda faptului că domnul Andrei Pleșu a boicotat public referendumul pentru căsătorie, intelectualii crescuți și antrenați în tabăra NEC continuă să fie sprijiniți de BOR. Astfel, publicația Patriarhiei ne recomandă recent o sesiune de autografe cu domnul Mihail Neamțu: 

„În ultima parte a evenimentului, tinerii prezenți au avut posibilitatea să-i adreseze întrebări invitatului, să achi­ziționeze cărți scrise de Mihai Neamţu și să primească autografe.” (http://ziarullumina.ro/lansare-de-carte-si-intalnirea-tinerilor-cu-scriitorul-mihai-neamtu-la-sibiu-137981.html)

Dacă poți citi ce scrie aici, înseamnă că te-ai apropiat prea mult

Cu foi scrise de mînă ori tipărite, cărțile se citeau. Cartea de citire îl pregătea pe om pentru o citire mai cuprinzătoare. Precum lumea, cărțile erau și ele o parte a Cărții Vieții. Dar pentru că textele electronice nu se citesc, ci se vizualizează, astăzi nu mai rămîn prea multe de citit. Nu poți vizualiza printre rînduri, nu poți vizualiza în stele, ori în palmă, nu poți vizualiza istoria sau gîndurile. Le poți doar citi.

De la o artă, citirea a decăzut în categoria aptitudinilor. Citirea este un „skill”, comparat cu operarea unui computer. Cei care le reproșează românilor analfabetismul funcțional sînt tocmai cei care l-au creat, acești imbecili funcțional din ministere și din media care consideră că scrisul și cititul, înțelegerea și comunicarea se rezolvă printr-un număr sporit de calculatoare, prin mai multe ore de informatică, prin autostrăzi. O țară condusă de indivizi pentru care educația depinde de infrastructură produce în mod necesar analfabeți funcțional. Probabil că aceasta mutație culturală nu s-ar fi produs dacă citeții nu ar fi fost înlocuiți de lectori.

Dar citirea este mai mult decît o aptitudine: este o limpezire a vederii. Cei care vizualizează texte nu văd, de fapt, nimic.

A citi vine dintr-un etimon slavon, čĭstíti, care înseamnă a cinsti, a slăvi. Nu întîmplător în toate culturile pre-moderne (precizarea poate că este redundantă: există culturi post-moderne?), citirea era responsabilitatea preoților. Nu pentru că preoții s-ar fi temut că educarea populației i-ar trezi instinctele seculare, cum încearcă să ne convingă imbecilii funcțional care formează elita intelectuală din prezent, ci pentru că scrisul este ceva serios. Scrisul este ceva serios pentru că are un autor care mărturisește existența autorului absolut (chiar și atunci cînd îi deplînge sau celebrează absența) așa cum lumea ficțională mărturisește lumea reală chiar și atunci cînd o respinge.

Pămîntul a devenit plat de-abia acum, în era ebook-urilor. Este mărginit de rama e-reader-ului. Autorul nu mai încape în cadru, care este rezervat exclusiv utilizatorului.   

Ca poeții, pe drum

„Mergem ca poeții, pe drum!”,

îmi spune voios fiul meu.

„Dar cum merg poeții pe drum?”
îl întreb.

„Poeții merg odată cu drumul,

merg odată cu cerul, odată cu pămîntul –

poeții nu sînt atenți la drum,”
spune copilul,
„poeții sînt atenți la cer, sînt atenți la pămînt,
la frunze, la nori, la vînt și la mine.”

Cum merg poeții pe drum?

Merg ei într-un ritm poetic?

Nicidecum!
Mersul este poetic,

drumul este poezie;

poeții doar merg.

Începutul durerilor

În România piața este dominată de două tipuri de antreprenori: cei de stînga și cei de dreapta.

Antreprenorii de stînga și cei de dreapta își dispută produsele oamenilor normali, de la familie și credință la pătlăgele, veste de lînă și peisaje impresionante. 

În România, atît antreprenorii de stînga, cît și cei dreapta vînd lucrurile din casele altora.

Conservatorii s-au obișnuit cu asta. Se așteaptă să fie vînduți odată cu respectivele bunuri în numele unor valori pe care nici stînga, nici dreapta nu le pot elabora și cu atît mai puțin asigura.

După ce au văzut, de-a lungul secolului douăzeci, cum iese sufletul din om, conservatorii sînt singurii care știu ce vor face oamenii cînd nu va mai fi nimic de vînzare, cînd nu vor mai fi nici lucruri, nici case, nici oameni.

Conservatorii sînt singurii care știu ale cui vor fi dreapta și stînga după ce se va termina de vîndut totul: ale celui căruia îi aparțin încă de pe acum.

Ce se dă?

Cică se dă credință, familie, pămînt. Cine nu-i acasă, i le lasă în curte.

De treizeci de ani credința și familia ne sînt vîndute de apărătorii credinței și familiei.

Dar nu avem nimic împotrivă. Sîntem bucuroși că din cînd în cînd ne mai aruncă și nouă cîte ceva peste poartă.

Bine că ne lasă Euharistia. Ce-i drept, tot mai diluată. Astăzi are gust de suc de struguri. Mîine va avea gust de Fanta.

Decît nimic, tot e ceva. Vorba aia: îți dă, nu-ți ia.

„For us, there is only the trying”

Nu mă deranjează că o realizatoare de la Radio România Muzical rostește „Café Zimmermann” ca pe o reverență și ca pe o epifanie. Mă deranjează însă dificultatea ei teatrală de a pronunța cuvinte și termeni românești.

Nu mă deranjează că pseudo-elita românească, pretins conservatoare, nu a suflat un cuvințel despre refuzul domnului Pleșu de a vota la referendumul pentru căsătorie în ciuda faptului că această elită a condamnat boicotarea referendumului. Înțeleg că e fomică la burtică.

Dar mă deranjează faptul că aceiași oameni vorbesc despre demnitate și despre noblețea spiritului în numele unei felii de pizza în plus.

Am scris despre asta timp de peste zece ani. Știu că am spus ce trebuia, dar nu sînt la fel de sigur că am spus-o în felul potrivit.

Din fericire, există destui oameni care știu și ce trebuie, și cum trebuie vorbit.

De-acum încolo mă voi adresa doar celor interesați de ceea ce trebuie spus. 

Restul nu mai e treaba mea.

Andrei Pleșu, before and after

Lucrul reconfortant în legătură cu domnul Pleșu este că arată întotdeauna ca întotdeauna; precum un gummy bear, căruia secvențele „înainte” și „după” nu i se aplică.

După referendum, domnul Andrei Pleșu pretinde ca „dialogul dintre „combatanții“ diverselor tabere să se facă prin seducție logică, adică prin argumente atrăgătoare sau măcar creatoare de tensiune interioară.” (http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/dupa-referendum-2?utm_campaign=adevarul.ro)

Înainte de referendum, argumentele prin care domnul Pleșu își motiva refuzul de a vota erau: 1) întrebarea era formulată inept, 2.) sensul întrebării sugera permisiunea de a schimba constituția în general, 3.) „orice potentat rău-voitor” putea folosi acest vot pentru a schimba viețile oamenilor, 4.) „referendumul valorifică în mod impur un interes politic”, 5.) „referendumul valorifică în mod impur o anumită ignoranţă din rîndurile electoratului, 6.) „şi un capital de intoleranţă şi judecată tăioasă a „aproapelui” care n-are nimic de a face cu creștinismul” (http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/un-referendum-politic-impur)

În legătură cu formularea întrebării, orice om de bună-credință știa deja că nu putea fi formulată altfel, după cum știa și că era imposibil ca prin acest referendum constituția în general să fie schimbată și că nici un Dragnea nu se putea folosi de acest vot pentru a schimba viețile oamenilor. Cu atît mai puțin în plan politic, PSD-ul fiind deja amenințat pe plan extern de socialiștii din UE pentru o implicare care era oricum inevitabilă ca partid aflat la guvernare. Iar pe plan intern, după cum s-a văzut, electoratul pesedist a boicotat la rîndul lui referendumul în euforia secularistă generală.

Cît despre intoleranța pe care domnul Pleșu le-o reproșează creștinilor îngrijorați de declinul familiei și al creștinismului, îi las pe discipolii domnului Pleșu să o explice în cadrul congresului anunțat luna viitoare la Cluj (https://stiripentruviata.ro/cluj-17-noiembrie-2018-conventia-nationala-viitorul-romaniei-crestine-in-europa-papahagi-vom-fi-cu-miile/ fanii lui DJ Necula, cunoscut și drept „părintele Constantin Necula”, nu trebuie să fie îngrijorați în legătură cu eventuala lui absența: omul a declarat că va lipsi doar din viața publică, nu și de la conferințe, spectacole, talk-show-uri, evenimente diverse, teatru experimental, lansări de carte, vernisaje, emisiuni de radio sau tv, competiții sportive, curse de cai, festivități, buletinul meteo, campanii publicitare, lansări de modă, lansări de rachete nucleare, licitații, tîrguri de carte, expoziții, aniversări, tîrguri tradiționale de pescuit, de olărit, de timbre, de mărțișoare, festivaluri culinare sau de la alte evenimente private și bisericești din această categorie.)

Atractivitatea argumentelor (?!) domnului Pleșu este depășită doar de temeinicia părerii că atunci „cînd «războiul nevăzut» devine agresiv vizibil, adevărurile pălesc și «războinicii» nu se mai bat decît pentru ei înșiși”. De fapt, partea văzută decide totul, ca să parafrazez pe cineva din cercul intelectualilor domnului Pleșu.

Este bine să fii intelectualul lui Pleșu. Cine este intelectualul lui Pleșu își permite să fie intelectualul oricui, asemenea acelor jucători de fotbal împrumutați de cluburile mari pe la cluburile mai mici. Dacă ești intelectualul lui Pleșu, poți fi pentru o vreme intelectualul lui Băsescu. Sau al lui Iohannis, ba chiar al lui Dragnea. Important este că, în cele din urmă, te întorci la bază, la calificarea ta principală. Vorba aia, meseria nu ți-o poate lua nimenea.

Dacă Neuhaus, Buckley, Weigel, Michael Novak sau oricare altul dintre conservatorii sau neoconii americani mai mult sau mai puțin importanți ar fi declarat că nu votează pentru familie la un referendum pentru familie, toți intelectualii americani de dreapta ar fi asumat imediat o atitudine critică, exprimată prin argumente morale și logice consecvente poziției doctrinare asumate. Cînd ai rațiunea de partea ta, nu-ți mai pui problema persuasiunii. Seducția este treaba sofistului, a celui care se ocupă cu ceea ce pare; în schimb, distincția, discriminarea este treaba metafizicianului și a teologului, a celui care are de-a face cu ceea ce este.

Din cîte știu, pînă la această oră, nici unul dintre intelectualii creștini de dreapta nu a suflat vreun cuvînt despre poziția exprimată de domnul Pleșu în legătură cu boicotarea referendumului (cu excepția domnului Codrescu, care pare să considere că apoftegmele domnului Pleșu sînt transcendente în raport cu înțelegerea omului obișnuit: http://razvan-codrescu.blogspot.com/2018/10/nelumea-lui-stim-noi-mai-bine.html)

Dacă ești intelectualul lui Pleșu, un lucru e sigur: nu mai ești nevoit să te bați pentru tine însuți. Nu mai ești nevoit să te bați pentru nimic, nici măcar pentru stăpînul tău. Nimeni nu te mai poate răni. Ai devenit la fel de seducător, de atrăgător și de convingător ca un jeleu în formă de ursuleț. 

Ar fi util să-i stropim pe acești gummy bears cu puțină apă sfințită, pentru a vedea cum le dispar contururile și aspectul nostim. I-am putea vedea așa cum sînt ei în realitate. Dar domnul Pleșu și ierarhii BOR nu sînt de acord: cică nu-i frumos. Cică ne-ar lipsi bunătatea inimii.

It's not dark yet

„Don't even hear the murmur of a prayer
It's not dark yet, but it's getting there.”

Stres mare, monșer!

Am văzut recent pe mai multe site-uri creștin-ortodoxe (inclusiv ASCOR București) reclama la Linistress, un medicament anti-stres (https://polisanopharmaceuticals.ro/produs/linistress-duo/?utm_source=display&utm_medium=VeAds_ve_video&utm_campaign=veglobal)

„Linistress pentru o viață de succes!” sună sloganul spotului publicitar. Presupunînd că există și stres pe lîngă angoase, neliniști, griji și tulburări, este surprinzător să afli nu doar că există o pilulă și pentru asta, ci că este recomandată, fie și involuntar, de site-uri ortodoxe. Iată deja un motiv pentru a fi stresat, dacă nu aveai deja cîteva, la fel de multe ca piunezele din reclamă împrăștiate pe pat de „celălalt tu”. Stresul este stresant pentru că te împiedică să ajungi un om de succes. Toți oamenii doresc succes, iar creștinii sînt și ei oameni.

Se poate ca medicamentul anti-stres să fie valid chiar dacă este produs de o companie farmaceutică întemeiată de o persoană care s-a sinucis (https://adevarul.ro/locale/sibiu/milionarul-ilie-vonica-scrisorea-adio-m-am-saturat-fiu-urmarit-vanat-1_538de4e40d133766a8438e23/index.html , https://www.capital.ro/cine-mosteneste-imperiul-lui-ilie-vonica.html ); mă întreb însă dacă nu cumva împodobirea unui mesaj teologic tranșant și lipsit de echivoc cu spoturi publicitare necreștine nu contribuie fie și într-o mică privință la confuzia creștină generală.

Cînd pe site-ul www.ortodoxiatinerilor.ro cineva a ridicat unele obiecții în legătură cu moralitatea clinicilor Polisano, administratorul a răspuns că articolul (binevoitor față de clinica Polisano) sublinia de fapt „valorile neamului nostru pe care ni le-am pus în frunte pe acest site: credința în Dumnezeu, familia și iubirea de țară și neam.” (https://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-societate/cariera/21409-neurochirurg-claudiu-matei)

Începi să devii tot mai nesigur. Chiar așa, pînă la urmă ce stradă căutai, domnule: Pacienții ori Sapienții?

Poate că este timpul să iei un Linistress.

Persoane dispărute

În vremea lui Iisus, unul din doisprezece a dispărut.

În vremea persecuțiilor doi din doisprezece.

În perioada medievală trei din doisprezece.

În Renaștere patru din doisprezece.

În Iluminism cinci din doisprezece.

În Epoca modernă, șase din doisprezece.

În postmodernitate, 80%.

Cei care dispar au relații. De pildă, au relații bune cu arhiereii. Dintre cei doisprezece, doar Iuda s-a dus la arhierei.

Nu poți să dispari dacă nu ai primit mai întîi bucățica de pîine întinsă. Vrei să dispari pentru că ai primit-o și nu ți-ai luat-o singur. Vrei să dispari pentru că au primit-o și alții. 

Vrei să dispari pentru că vrei să fii, dar simți că nu încapi de Cel ce este.

What’s cooking?

Supradoza de manipulare înghițită pe nerăsuflate de clasa de mijloc românească nu ar fi contat la referendum dacă de cel puțin trei decenii BOR nu i-ar fi administrat poporului o supradoză de nesimțire direct în venă.

Creștinii ortodocși din zona rurală ar fi venit la referendum dacă ar fi înțeles din vreme că identitatea creștină nu se reduce la prezența la programul liturgic. Însă ierarhii și clerul din BOR nu au dorit să riște risipirea unor resurse financiare vitale și a unor energii sociale care s-ar fi putut întoarce împotriva lor printr-un program de înnoire social-creștină (unicul proiect de acest tip, cel al Fundației Anastasia, fiind sabotat, fie și prin nesusținere, chiar de ierarhii BOR la începutul anilor '90). Nu le poți cere oamenilor să voteze pentru familie cîtă vreme ai redus în mod conștient și cinic universul familiei la botez, cununie și înmormîntare.

Se pare însă că, la Iași, IPS Teofan ne coace o doctrină socială căreia îi va spune, în absența unui termen mai rău, „ortodoxă”. Mitropolitul se bucură de asistența unor chefi cu experiență: Baconschi, Neamțu, etc...

Ce ați făcut în zilele de 6 și 7 octombrie?

Mai întîi serios, apoi pe un ton glumeț, în primii ani de după 1989 întrebarea „Ce ați făcut în 21-22 decembrie?” era adresată unor persoane care ar fi putut să facă ceva. De regulă, ceva rău. În zilele respective, unii au ieșit din case, alții au rămas, iar cineva a tras.

Și în 6 și 7 octombrie 2018 unii au ieșit, în timp ce alții s-au închis înăuntru. Și de data aceasta s-a tras din case.

S-a tras de acasă.

Putem adresa întrebarea aceasta unor oameni care ar fi putut să facă ceva bun, dar nu și unora care nu au vrut să facă ceva bun.

Argumentele în favoarea boicotului nu au fost doar false, ci de-a dreptul infantile în raport cu miza referendumului. Dar oamenii continuă să le ofere ca pe o explicație, în ciuda faptului că nu cred în ele și li se par penibile. Lumea a cerșit cu disperare manipularea, a avut nevoie de ea și a tot învîrtit-o ca pe un Rubicub pînă cînd toate fețele cubului s-au înroșit. 

Pentru că oamenii preferă să pară proști decît să se recunoască răi.

Toamna lui Basho

În tradiția japoneză, luna octombrie, Kanna-zuki, era luna în care zeii erau absenți. Din acest motiv, sărbătorile religioase erau rare în Edo (Tokyo), așa că lumea profita de ocazie pentru a admira spectacolul frunzelor de toamnă. Ce-i drept, activitatea nu era populară printre copii, femei și tineri, însă era foarte apreciată de poeți, medici și preoți.

Am tradus și adaptat din traduceri englezești frunzele îngălbenite de mai jos:

 

Toamna aceasta

merită să-mbătrînești

norul, pasărea.

        *        

Praznic de suflet

mai luminează încă

printre vii și morți.

        *

Noapte de toamnă

începe dintr-o dată

un bun dialog.

        *

Nu mă mai satur:

nemaivăzut în Edo

luna pe munte

        *

Scutur părul alb

sub perna mea se află

un greier-de-toamnă

Dreptul la unitate

„Pe cel care ne unește!” răspunde mulțimea.

Pilat este surprins. Se gîndește că lumea nu a înțeles întrebarea, deși era o întrebare simplă, care fusese deja explicată timp de cîteva săptămîni. O repetă:

„Pe cine vreți?”

„Vrem ceea ce ne unește, nu ceea ce ne desparte!”, răspunde iarăși mulțimea.

Lui Pilat răspunsul i se pare că este lipsit de sens, fără vreo legătură cu întrebarea. „Ceva nu e în regulă aici”, își spune în gînd. Ezită. Vrea totuși să înțeleagă ce se petrece; este roman, lucrurile trebuie să aibă o logică, un sens. Roma nu poate administra non-sensul.

„Dar ce rău a făcut?” întreabă exasperat Pilat pentru a treia oară.

„Ne desparte, nu ne unește!” strigă mulțimea. „Răstignește-l! Noi îl vrem pe Baraba!”

Pilat e roman. Știe că civilizația nu poate rezista fără democrație, fără lucrurile care ne unesc.

Baraba, tîlharul, este liber.

*

De treizeci de ani poporul român este educat de creștinii conservatori, de dreapta, conform principiului că important este orice ne unește, niciodată ceea ce ne desparte. Cu toate acestea, cei 20% care au votat pentru ceea ce ne desparte rămîn deosebit de importanți pentru elita de dreapta: o desparte de cei 80% pe care nu se poate conta, și o unește cu un eventual mandat de europarlamentar.

Vor fi cu miile, poate chiar cu milioanele: https://stiripentruviata.ro/cluj-17-noiembrie-2018-conventia-nationala-viitorul-romaniei-crestine-in-europa-papahagi-vom-fi-cu-miile/. Într-adevăr, n-ar fi păcat să lași aproape patru milioane de voturi nefolosite?

Oamenii ăștia ar fi putut să devină niște mentori, dar au preferat să fie niște „influensări”. Mai mizerabili decît colegii lor de stînga. Pentru că, în timp ce și unii, și ceilalți, se folosesc de temerile și speranțele oamenilor, „influensării” de dreapta se folosesc în plus și de credința creștin-ortodoxă. Pe care o deformează în raport cu etica protestantă și spiritul capitalismului

Pe lîngă acești ortodocși conservatori, sprijiniți nemijlocit de BOR, care vor vorbi la Convenția Națională „Viitorul României Creștine în Europa” organizată luna viitoare la Cluj, se numără și un pastor penticostal, Vladimir Pustan. Potrivit site-ului Astradrom, Pustan, suspendat de conducerea cultului penticostal, și-a întemeiat propria comunitate, numită „Biserica Creștin Liberală”. (https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2014/03/pentru-si-pastra-averile-pastorul.html)

Ceea ce are sens, pentru că BOR tinde să devină sub cîrmuirea Patriarhului Daniel cît se poate de liberală. BOR-ul danielesc știe foarte bine ce unește și ce desparte. De pildă, deșertul unește. Moartea unește, globalizarea unește, marele capital unește, piața liberă unește. În schimb, Persoana desparte. Viața desparte, Adevărul desparte, Calea desparte. Cina cea de taină desparte, pentru că este de taină, nu publică, precum zonele de fast-food din marile spații comerciale. Micile gospodării despart, pentru că întrerup expansiunea deșertului. Main Street desparte, din simplul motiv că intersectează Wall Street.

Elita creștină de dreapta s-a mutat în aceeași clădire cu elita atee de stînga. Pe același palier. Au același patron, pe unul, Baraba; și unii, și alții lucrează pentru o putere superioară, care unește, nu desparte. Se întîlnesc și schimbă glume în timp ce așteaptă să depună banii la banca aflată la un etaj superior. Banii proveniți din avorturi și schimbare de sex sînt depuși în același cont în care sînt depuși și banii pentru familia creștină.

Hai, că le-a ieșit și de data asta.

Pentru cine trag clopotele, Mitică?

Am avut instructiva ocazie de a-l auzi pe un prețuit duhovnic și teolog ortodox român, profesor universitar de teologie care a format zeci de promoții de teologi și preoți și a spovedit mii de credincioși, ale cărui numeroase cărți se bucură de aprecierea oricărui creștin român, făcînd trei mărturisiri, și anume două regrete și o recomandare.

Regretele: omul regreta că la Revoluție s-a ascuns și nu a tras clopotele bisericii la care slujea. De asemenea, îi părea rău că domnul Andrei Pleșu refuza să fie hirotonit.

Recomandarea: omul considera că singura misiune a Bisericii este aceea de a trage clopotele.

Amin!
    

Sensul referendumului

Un lucru pe care creștinii îl înțeleg rar și cu mare dificultate este că dacă dorești și urmărești binele ai de înfruntat toate piedicile posibile. Binele este cea dintîi dintre ele. Ne previn toate basmele românești: binele ne atacă pe pod, îmbrăcat în blană de urs.

Cînd dorești altceva decît binele, nu ai de înfruntat nici o piedică; lucrurile vin de la sine.

Cine vrea să se mîntuiască nu are nici o șansă. Cine vrea să se piardă are toate șansele.

Dacă lucrurile stau așa, atunci eșecul referendumului înseamnă că are sens, că tot acest efort a avut sens. 

Slavă Domnului că am eșuat! Este singurul mod în care putem birui: cu eșec pe eșec călcînd, cum inspirat observa maestrul Sorin Dumitrescu cu mulți ani în urmă.

Excesul și lipsa de fier

Am auzit recent că excesul de fier poate avea urmări extrem de grave. Ca cetățean al unei țări care a fost expusă unor mari cantități de fier, de la Garda de Fier la Cortina de Fier, nu pot să nu fiu îngrijorat.

Mi se pare curios totuși că atît excesul, cît și carența de fier se manifestă prin oboseală.

Dar și mai curios mi se pare că oboseala se poate manifesta atît de diferit: de pildă, 80% dintre cetățenii României au fost în ultimele două zile atît de obosiți încît au rămas acasă.

Să fie vorba de excesul de fier, sau de o anemie cronică?

Laboratoare foarte serioase, de la Bruxelles la Washington se ocupă de analizele noastre, așa că putem aștepta cu încredere următoarea doză de fier.

Referendumul alterității

Cînd doi se ceartă, al treilea cîștigă: nu a cîștigat căsătoria naturală, nu a cîștigat nici căsătoria nenaturală. Nu a cîștigat nici PSD-ul, nici USR-ul, nici conservatorii, nici progresiștii, nici creștinii, nici secularii. A cîștigat „celălalt”. Au cîștigat gnosticii.

Un om de familie (numeroasă) și bărbat conservator cu barbă (deasă) mă liniștea cu mai mulți ani în urmă, spunîndu-mi că Pleșu nu reprezintă nici o amenințare pentru ortodoxie pentru că, oricum, oboreanul nu-l citește pe Pleșu. Într-adevăr, părea ridicol să-ți închipui la vremea respectivă că noțiunea de alteritate ar putea tulbura vreodată liniștea precupețului din Obor.

Între timp însă, chiar dacă ritmul patriarhal continua să pulseze printre tarabele din piață, nu se știe cum, oboreanul s-a hotărît că nu-l privește pe el ce face altul. Să-l fi convins ideologia pieței libere? Să fie vorba despre o manifestare nebănuită a legendarei ospitalități a poporului român?

Cert este că oamenii din Obor nu au votat; așa cum nu au votat nici cei din Piața Matache, Chibrit, Sălăjan, Big-Berceni sau Amzei, ca să le menționez doar pe cele mai renumite. Și nu au votat nu pentru că nu au știut sau pentru că nu le-a păsat, sau pentru că ar fi fost dezinformați.

Nu au votat pentru că au fost convinși că nu e treaba lor cum se căsătorește celălalt. Pentru că ce face celălalt este treaba lui celălalt.

Chestia e că fără domnul Andrei Pleșu nimeni nu ar fi știut că „celălalt” există. Cu sau fără Martin Buber, românii știau oricum doar de eu și tu.

Mă aștept ca omul de familie (numeroasă) și bărbat conservator cu barbă (deasă) să-mi spună că asta este o prostie: oboreanul nu a auzit de gnostici.

Sărbătoarea recoltei

Domnul Mircea Morariu îi reproșează Bisericii Ortodoxe Române incapacitatea schimbării, declarînd că va boicota referendumul mergînd la teatru (http://www.contributors.ro/editorial/de-ce-nu-merg-la-referendum/ ). Dar sub conducerea Patriarhului Daniel, BOR nu a făcut decît să se schimbe. Aparent formală, schimbarea este una de esență în sensul în care mesajul duhovnicesc al BOR a fost abandonat în favoarea unuia pronunțat intelectual. Rațiunea a încetat să mai fie instrumentul și mijlocul elaborării discursului ortodox, constituind în schimb miza și obiectul acestuia. În ortodoxia românească omul duhovnicesc nu-i duhovnicesc destul dacă nu-i și fudul, adică „intelectual”. Din perspectiva ierarhiei BOR, calitatea de intelectual îți asigură „actualitatea” și „relevanța”, așa cum la examenul de admitere la secțiile de teologie pastorală muzica reprezintă proba eliminatorie. Dacă nimeni nu te pricepe, dacă ești suficient de plictisitor, dovedești că ești un om „pregătit”. Pentru conformitate, este bine să ai totuși C.V.-ul întotdeauna la îndemînă.

Desigur, rezultatul este penibil, întrucît clerului ortodox îi lipsește educația și exercițiul cultural care să-i permită genul de discurs pe care-l invidiază la elită; dincolo însă de acest nivel estetic, să-i spunem, consecințele acestui proces sînt devastatoare pentru credința ortodoxă în primul rînd; un creștinism anexat de cultură capătă nu doar forme, ci mai ales conținuturi noi, de regulă opuse credinței. Misiunea ajunge emisiune. Devenit anexă a Radio România Cultural, postul de radio Trinitas nu doar reia la un nivel mult mai modest partea care i se pare compatibilă cu creștinismul, ci ajunge să transmită un mesaj diferit de cel care le-a fost încredințat creștinilor și pe care credincioșii speră să-l audă din nou: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33) 

Prin urmare, oricît de măgulitoare și încurajatoare ar fi descrierea domnului Mircea Morariu, ea este, din păcate, inexactă: tocmai pentru că BOR și-a afirmat și impus sub Patriarhul Daniel caracterul progresist, discursul înnoit, pentru că a încercat și a reușit să aplice propriul ei aggiornamento credincioșii nu i-au urmat îndemnurile în care nu s-au recunoscut. Din acest punct de vedere, rezultatul referendumului poate fi considerat o reușită.

Nu este limpede în ce măsură boicotarea referendumului afectează PSD-ul și actuala guvernare; dar ne putem permite să ignorăm refuzul populației ortodoxe de a-și asculta ierarhii? Poate că este mult spus că odată cu referendumul a fost invalidată și autoritatea BOR; dar în orice caz, dacă clerul ortodox se va asocia orbirii și lașității CpF, aruncînd vina exclusiv pe actuala guvernare, înseamnă că BOR nu a învățat și nu vrea să învețe nimic din această lecție. Înseamnă că nu merită să aibă grijă de copiii în numele cărora a pledat în ultima vreme și pe care i-a descoperit atît de tîrziu. Înseamnă că ierarhilor și clerului Bisericii Ortodoxe Române nu le pasă de acești copii, nu le pasă de popor, de credință, de țară. Nu le pasă, în continuare, decît de ei înșiși.

Nu doar că au fost puțini ortodocși la vot, dar trebuie spus, înainte ca BOR să numere voturile mai ceva ca Pristanda steagurile, că, în realitate, numărul lor a fost și mai mic: cu excepția acelor ortodocși pentru care prezența la vot a fost sarcină de serviciu și a celor, și mai puțini, care au rezistat tratamentelor chimice ale elitei și mass-mediei, mă aștept ca din totalul celor care au participat la vot jumătate să-l reprezinte catolicii și „sectanții”. Dacă este așa, atunci BOR poate să-și revendice cel mult jumătate dintre voturile exprimate, avînd în vedere că, foarte probabil, au existat și destule voturi anulate sau negative.

„Cred până la capăt că românii vor ieşi la vot. Probabil că vom face ca întotdeauna o biruinţă să fie cu palpitaţii şi cu multe semne de întrebare. Şi dacă vor pierde şi dacă vom câştiga avem un singur lucru de făcut de astăzi înainte – să punem sămânţă în sufletele tinerilor, să începem să ne asumăm rolul şi de sămănători dar şi de pescari de oameni.”

https://www.mediafax.ro/social/mihail-neamtu-ii-indeamna-pe-cetateni-din-biserica-si-imbracat-in-straie-de-cantaret-la-strana-sa-mearga-sa-voteze-la-referendum-vin-din-viitor-si-viitorul-nu-arata-foarte-bine-video-17547161

Doamne ferește și ducă-se pe pustii! Prin reprezentanții ei, BOR a recomandat semănători precum Pleșu (https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei) și intelectualii creștini adunați în jurul său. I-a lăsat să semene și i-a încurajat să o facă. Nu le-a verificat niciodată sămînța. BOR a considerat că e totul în regulă dacă semănătorii semănau ziua, nu noaptea ca hoții. Uneori, BOR s-a simțit chiar onorată că i s-a permis să împrumute din sacul de semințe al elitei.

Recolta a fost bogată, după cum ne-o demonstrează rezultatul referendumului. Dar Biserica nu a putut aduna nimic din ea. Ea a mers întreagă în hambarele bogatului.

„Sărbătoarea recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor românești autentice, încurajează producătorii autohtoni, oferindu-le spațiul și condițiile necesare pentru prezentarea recoltei anuale, dar și a obiectelor artizanale la care au lucrat în decursul anului.

Agenda sărbătorii de toamnă cuprinde târg și expoziții de meșteșuguri și produse tradiționale, producători din toate zonele țării, zonă gastronomică, dar și spectacole de muzică și dans din folclor.” (https://www.creart.ro/eveniment/targul-bucurestilor-2018/)

BOR își poate oricînd reasuma misiunea de a birui lumea; ori se poate mulțumi cu emisiuni culturale dedicate dezbaterilor precare alternate de momente de muzică și dans din folclor.