Vin la mine la spovedit oameni de
80 de ani şi-i întreb dacă ştiu rugăciuni, iar ei îmi răspund: „Da, părinte,
Tatăl nostru şi Îngerelul”. Şi le zic: „Şi acuma tot aşa spui, eu sunt mic, Tu
fă-mă mare?!”
În ultimii două mii de ani nu a existat niciodată
pe teritoriul actual al României un păgînism mai viguros și mai răspîndit
precum cel de astăzi. Contrar temerilor unora, nu este userismul. Contrar
speranțelor altora, nu este secularismul. Contrar tuturor așteptărilor, este
ortodoxismul.
Unul dintre adevărurile de credință ale
păgînismului creștin ortodox este că ortodocșii tineri și frumoși merg în rai.
De fapt, convingerea despre tefeciști (tineri frumoși creștini) este un corolar
al convingerii că pruncii și copiii nu au păcate. De aceea, în cazul unui
sfîrșit prematur, ei și doar ei merg sigur
și direct în cer. La fel ca toți cățelușii nostimi, de altfel. În schimb, pentru
bătrînii creștini care mor copleșiți de boală, singurătate și, mai ales, sărăcie,
preoții nici măcar nu se mai deranjează să țină slujba stîlpilor. Ce rost mai
are? Oricum, doar Dumnezeu știe unde se duc bătrînii urîți și știrbi atunci
cînd se duc. Probabil la dragnea. Adică tot acolo unde se duc și cîinii urîți.
În schimb, atunci cînd moare un tînăr frumos și
creștin (tefecistul este ușor de
confundat cu tefelistul întrucît cei
doi împărtășesc nu doar tinerețea și frumusețea, ci și convingerea că
„important este doar ceea ce ne unește”), el pleacă obligatoriu la cer. Aceasta este
o altă certitudine:
E o certitudine: uitați-vă la poze.
Este ca și cum ai spune: Hristos a înviat pentru
că era un tip de treabă și arăta bine. Uitați-vă la pozele bizantine!
Dar apostolii nu și-au făcut selfiuri: nici cu
Hristos, nici cu ei înșiși. Certitudinea lor venea din experiența unei alte
vieți, a unei vieți adevărate pe care nu au transmis-o cinematografic și
vizual, ci liturgic și lăuntric. Despre o asemenea transformare ar trebui să
vorbim în cazul fiecărui creștin. În schimb, articolul publicat pe site-ul
știripentruviață.ro (preluat pe nemestecate de site-uri care se pretind și poate
chiar se cred creștine și conservatoare) este întitulat astfel: „Testamentul TEODOREI, un înger care ne
descoperă frumusețea vieții trăite cu sens: până la capăt și alături de cei
dragi”. Din punct de vedere creștin, afirmația este un non-sens: istoria ne
oferă numeroase cazuri de oameni care au trăit cu sens pînă la capăt și alături
de cei dragi: oameni precum Goebbels, ori Stalin. Nu orice sens este neapărat
sens creștin, iar orice păgîn îi iubește pe cei care-l iubesc.
Mai departe, cît de ortodoxă este această
certitudine: „suferința și moartea sunt lipsite de sens doar dacă se petrec în
singurătate și necredință.” De ce este asociată singurătatea necredinței?
Înțeleg de ce unii găsesc sensul doar în gașcă: pentru că nu pot supraviețui
sau prospera în afara cîrdășiei, în afara peșterii de tîlhari în care unii vor
să transforme Biserica. Dar sensul creștinismului nu stă nici în singurătate,
nici în gașcă, ci în părtășie cu Hristos prin Tainele Bisericii. De aceea în
creștinism este posibil să te împlinești atît în singurătate, cît și în
comunitate. Acesta este motivul pentru care Domnul l-a îndemnat pe Cuviosul
Zosima să meargă în căutarea Sfintei Maria Egipteanca.
„Adevărații” creștini sînt cei care
știu că pruncii sînt îngerași. „Adevărații” creștini habar n-au de Hristos, iar
de învierea cu trupul se îndoiesc (de altfel, acesta este unul din criteriile
sigure prin care poți recunoaște un „adevărat” ortodox). Dar în păgînismul
creștin ortodox a nu ști nimic despre orice lucru esențial din creștinism
echivalează cu o mărturisire de credință. Este dovada că ești un adevărat
creștin.
Astăzi am pomenit-o și cinstit-o pe Sfînta Cuvioasă
Parascheva. E drept, „adevărații” creștini, o sectă în creștere vizibilă, îi spun Parascheva. Doar amatorii o numesc
Paraschiva. Nimeni nu știe de ce, dar Parascheva sună mai autentic, mai moldovenește. Probabil că
în următorii ani, și-mai-adevărații-creștini îi vor atașa numelui sfintei un „y”. Un amănunt secundar devine principal pentru oamenii lipsiți de înțelegerea lucrurilor esențiale. Iar pe temelia lucrurilor secundare nu pot crește decît aberații, precum convingerea potrivit căreia copiii sînt îngeri. Această înțelegere a vieții creștine este responsabilă în mare parte pentru frecvența cu care copiii sînt împărtășiți: pentru că vor crește în curînd, vor deveni adulți și nu se vor mai putea împărtăși. Pentru că adulții sînt impuri, au păcate. Adulții nu sînt îngeri – decît în măsura în care sînt tineri și frumoși.
Sf. Parascheva s-a născut
„din părinți creștini greci, de neam bun și
bogați, având multe averi. Ei au botezat-o și au crescut-o pe Parascheva în
credința creștină. Evlavioasă fiind, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, după ce trecuse de vârsta de zece ani,
mergând la biserică, a auzit acest cuvânt al Evangheliei: «Cel ce voiește să
vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie»
(Luca 9, 23 ). Auzind acestea, s-a aprins inima ei, dorind să împlinească pe
dată cuvântul Evangheliei și, ieșind din biserică și întâlnind un sărac, s-a
ascuns de maica sa și, dezbrăcându-se de hainele bogate pe care le purta, le-a
dat lui, iar ea a îmbrăcat hainele săracului.
Iar când a venit acasă și au văzut-o părinții
într-un astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o, ca să nu mai facă așa
ceva. Ea însă a făcut acestea de mai multe ori, neluând în seamă ocările,
amenințările și bătaia pe care o lua de la părinți. Iar cele pe care le îndura
acasă erau ca niște prevestiri ale roadelor duhovnicești de mai târziu, mai
presus de firea omenească.”
Sf. Parascheva a fost bătută de părinții ei creștini pentru că a luat în serios
cuvîntul Scripturii. A fost bătută pentru că a luat chipul săracului. A plecat
de acasă pentru că voia să-l vadă și să-l audă pe Hristos. De aceea o cinstim
astăzi pe sfînta Parascheva, nu pentru că era de neam bun, nu pentru că era
tînără, nu pentru că era frumoasă.
Poate că o vom pomeni cîndva la fel și pe tînăra
Teodora. Dar acesta este un lucru dificil, întrucît testamentul ei, mărturia ei
sînt acoperite deocamdată de neamul bun (fiică de preot), de tinerețea și frumusețea cu care „adevărații”
creștini astupă iubirea Teodorei pentru Hristos. Mărturia ei creștină este
acoperită de mărturia noastră păgînă. Așa
cum familia o împiedica pe Sf. Parascheva să ia chipul lui Hristos, tot
astfel „adevărații” creștini din zilele noastre acoperă chipul lui
Hristos din Teodora cu imaginea îngerului.
„...Gândiţi-vă, ce religiozitate a avut omul acela
dacă el o viaţă întreagă numai Tatăl nostru şi Îngerelul a zis... E prea puţin!
Când vine cineva la spovedit şi e fumător îi zic: Ne întâlnim când nu mai eşti
fumător. Dar unii zic: Părinte, da’ sunt unii preoţi care şi ei fumează. Şi
zic: Păi, la ei să te duci!” povestea părintele Teofil în continuarea pasajului
pe care l-am citat în introducere.
Unul dintre motivele pentru care astăzi nu mai
există mari duhovnici, este pentru că îi preferăm pe preoții care fumează. Îi preferăm pe acei guru care văd într-un film despre patimile Domnului o drăcovenie, de vreme ce copiilor le este interzis să-l vadă. Preferăm un creștinism cu acordul copiilor (https://gandeste.org/politica/patimile-cu-dezacordul-domnului-plesu/39235/), ne dorim un creștinism și o lume pentru îngerași.