Genealogie

La cîteva ore după terminarea meciului dintre Simona Halep și Angelique Kerber cineva observa la Radio România (K)ultural că Simona a avut ceva de nemțoaică în ea. De parcă mobilizarea și dedicarea nu pot fi decît germane. Probabil că dacă ar fi cîștigat astăzi, am fi aflat că avea și ceva de daneză în ea. Dar a pierdut, așa că pînă la urmă s-ar putea să nu fie decît româncă. Și poate tocmai de aceea, „cu ceva dumnezeiesc în ea”, cum descoperea uluit Cristian Tudor Popescu (https://www.digi24.ro/stiri/sport/tenis/ctp-pe-mine-simona-m-a-convins-ca-exista-ceva-dumnezeiesc-in-om-867936).

Tic-tac

Ceasurile și inimile automate

bat singure.

Nu rămîn în urmă.

Nu o iau înainte.

Ceasurile și inimile automate

nu se întorc.

Marele Zid Românesc

Ce mi-a plăcut în interviul cu Vasile Ernu publicat recent în Cațavencii (http://www.catavencii.ro/vasile-ernu-romania-mea-reala-arata-radical-altfel-decit-romania-de-pe-retelele-de-socializare-si-cea-din-mass-media/) este afirmarea unei Românii normale cu noi toți laolaltă: săraci și bogați, cinstiți și corupți, analfabeți și oameni educați, tineri și bătrîni (cu sau fără dinți în gură). O Românie fără ziduri interioare, opusă României imaginată de elita de dreapta, a cărei viziune surprinde prin refuzul oricărei urme de compasiune. Potrivit dreptei, România nu poate fi o țară adevărată decît în măsura în care bătrînii știrbi, femeile de serviciu și asistații social sunt izolați și trimiși în carantina unei ignorări meritate. În România dreptei viața liberă este posibilă doar la umbra protectoare a unui hashtag care îi separă pe cei tineri, liberi și frumoși de ciumați („ciuma roșie”), de știrbi, de femeile de serviciu, de ruși. Aparent progresistă, distincția este de natură gnostică: lumina nu trebuie întinată de întuneric, nici sufletul de trup, ori spiritul de materie.

Apropierea naturală a BOR de elita de dreapta ar putea fi explicată și de sensul figurat al adjectivului „bizantin” („intrigant, perfid, corupt”): atît BOR, cît și elita sunt corupte în măsura în care și-au trădat vocația lor educativă, și anume acea misiune de a conduce care constituie esența educației. De pildă, în zilele imediat următoare morții Regelui Mihai, BOR și-a exprimat deschis și curajos ataşamentul și respectul față de Rege în special și față de Casa Regală a României în genere. Dar a trebuit ca Mihai să moară pentru ca poporul român să afle care este atitudinea ierarhiei BOR față de Rege. Te poți întreba prin urmare dacă aceasta este cu adevărat poziția ierarhiei, sau dacă acum a vorbit pentru că i s-a permis, după cum în tot acest timp, și în special în primul deceniu, cel decisiv, de după 1990, i s-a permis să tacă în legătură cu Regele. Așa cum și elita a tăcut atunci cînd Traian Băsescu, (a.k.a. Harap Alb, a.k.a. Căpitanul Bligh), l-a jignit pe Rege.

BOR nu-i poate uni pe români, oricît de mare și de încăpătoare ar fi catedrala pe care ar ridica-o. În condițiile pierderii conștiinței naționale și a slăbirii cronice a sentimentului de solidaritate umană, românilor le-ar trebui, pe lîngă trupul mistic al Bisericii, și unul de carne. Au nevoie de o persoană. Singura persoană care ar fi putut readuce în mod legitim și convingător ideea unității în conștiința noastră ne-a părăsit cu puțin înaintea inaugurării „anului omagial al unității de credință și de neam”. Ce-i drept, noi am părăsit-o cu mult înainte, atunci cînd am descoperit că Regele poate face totul împreună cu Dumnezeu – dar nimic fără noi.

BOR crede că se poate și fără ea, că harul rămîne lucrător chiar dacă preotul este nedemn. Deși faptul este adevărat, ușurința cu care este tratat de clericii înșiși are efecte devastatoare asupra Bisericii, în special în ce privește activitatea ei misionară. Poate că și din acest motiv Patriarhul Daniel apreciază contribuția laicatului, mai ales atunci cînd în rîndurile lui se află personalități precum Teodor Baconschi, Sever Voinescu sau Mihail Neamţu (http://basilica.ro/apreciere-si-recunostinta-patriarhul-daniel-a-oferit-distinctii-personalitati-si-jurnalisti-romani-care-au-promovat-anul-comemorativ-2017/).  

Elita consideră că se poate și fără „gloata ineptă”, fără toți cei care nu pricep idiomul îngeresc.

Poporul a ajuns să creadă la fel de greșit că se poate fără celălalt, că „eu” este separat de „tu”, iar „noi” de „voi”.

Eminescu ne vedea uniți în iubirea de moșie (de moștenire). Aceasta putea constitui un zid care ne unea și tocmai de aceea ne putea apăra mai puternic decît orice oaste. Ne putea apăra nu doar de străin (de „ruși”!), ci și de noi, de egoismul nostru, de nepăsarea noastră – de „eu”. De Ziua Culturii Naționale, intelectualul de dreapta care cu altă ocazie o punea la punct pe femeia de serviciu (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2017/12/regele-si-femeia-de-serviciu.html), afirma la postul public de radio că, printre altele, Eminescu era rusofob. Chiar la timp! Ce sincronizare, domnule! În sfîrșit, Eminescu a devenit actual.

Dar Eminescu era la fel de bine și americanofob cînd venea vorba de alienarea și spiritul mercantil care ispitea mințile și inimile românilor. Chiar dacă Eminescu nu mai este lăsat să vorbească despre moșia-moștenirea noastră, de vreme ce astăzi suntem protejați de oști străine și de un sistem de apărare antirachetă în care, iată, a fost integrat pînă și Eminescu, să ne bucurăm cel puțin că atît elita, cît și BOR tac în legătură cu ea. De-abia cînd aceștia vor vorbi despre iubirea de moșie, vom ști că am pierdut-o de-a binelea. Fie ea, fie noi, cineva va fi rămas de cealaltă parte a zidului. 

Unitate

Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. (http://basilica.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-8/)

Asta înseamnă că, pînă la urmă, Biserica e totuși și cu noi! Iar dacă BOR este cu noi, sunt șanse mari ca și Securitatea să fie cu noi. Iar dacă Securitatea este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Înțelegeți, neamuri, și vă plecați!