Cînd autoritățile au hotărît că în termen de patru zile la fiecare fereastră trebuia să fie perdele portocalii, lumea a rîs, chiar dacă motivația autorităților era cît se poate de serioasă: în felul acesta, întreaga populație recunoștea public că s-a desprins definitiv de trecutul totalitar cenușiu. În ziua următoare, cînd autoritățile au precizat că oricine nu va avea perdele portocalii va fi evacuat din locuința sa, lumea a protestat. În a treia zi protestele au continuat, dar din prevedere tot mai mulți au început să-și vopsească deja perdelele în portocaliu după ce au observat cu surprindere că perdelele și țesăturile portocalii fuseseră în prealabil retrase de autorități de pe piață. În a patra zi nu se mai găsea nicăieri vopsea ori pigmenți de culoare portocaliu, galben și roșu, însă cea mai mare parte dintre ferestre erau decorate deja cu ceva portocaliu, uneori cu simple coli de hîrtie colorată. Se puteau întîlni chiar și geamuri vopsite direct în portocaliu. Se presupunea că cei care procedaseră așa aveau în interior perdele de altă culoare. Din acest motiv, vecinii acestora hotărîseră că era mai înțelept să-i evite.
Contrar așteptărilor celor care încă mai credeau că povestea era o farsă absurdă, toți cei care în urma cercetărilor și mai ales a denunțurilor au fost surprinși fără perdele portocalii au fost evacuați cu brutalitate. O parte dintre aceștia s-au organizat însă, alcătuind nucleul unei mișcări de rezistență numită „Perdelele verzi”. În urma susținerii de care s-au bucurat membrii acestei mișcări din partea populației, în cele din urmă puterea politică care instaurase dictatura perdelelor portocalii s-a prăbușit. În semn de desprindere totală de trecutul portocaliu, la ferestrele tuturor locuințelor din țară se vedeau acum doar perdele de culoare verde – culoarea libertății.
Cu toate acestea, circulau zvonuri legate de organizarea unei noi mișcări de rezistență, pentru care libertatea nu poate fi decît transparentă. Idealul acestei grupări era o lume fără perdele și în care totul – pereți, ziduri, garduri, haine – ar trebui să fie transparent. Sursa răului este ascunsul, intimitatea care te împuternicește să împiedici libertatea privirii celuilalt și să-ți afirmi în schimb puterea alegerii culorii în numele libertății. Dar într-o lume netransparentă nu ești protejat cu adevărat de ceilalți, susțin militanții pentru transparență. Pentru ei, orice perdea este o cortină de fier instalată de stat. Puterea corupe, iar puterea obstacolului, a non-transparentului corupe absolut. Îți oferă doar iluzia protecției de ceilalți în timp ce te izolează de ceilalți și de tine însuți. Opacitatea și invizibilitatea sunt pentru transparentiști marile amenințări la adresa libertății omului nu doar de a vedea și de a fi văzut așa cum este, cît mai ales de a participa la continuum-ul ființei. Delimitarea este un abuz, un act de discriminare și de alienare față de celălalt. Creează un loc al tău, smuls ilicit din plinătatea ființei. Delimitarea este astfel adevărata sursă a răului, producînd o separare nu de natură socială, cum considera marxismul primitiv, ci de natură ontologică. Noua revoluție va readuce totul în totul, eliminînd astfel posibilitatea răului.
Avînd în vedere că lumea se cam săturase de perdele de orice culoare, mesajul transparentiștilor este primit cu tot mai mult interes. Puteau fi ușor recunoscuți după felul sumar în care se îmbrăcau, după felul deschis și zgomotos în care vorbeau despre viața lor personală în spațiul publice, prin comportamentul lor total dezinhibat („fără perdea” la propriu), prin expunerea liberă a corpului și a vieții lor personale. Tot mai multă lume se gîndea că transparentismul corespunde cel mai bune unei vieți demnă de om, prin care omul s-ar putea regăsi cu adevărt nu doar printre ceilalți oameni, ci și față de animale și în natura înconjurătoare în general. Unii erau dispuși să atribuie chiar un rol pozitiv totalitarismelor coloratiste, fără care idealul transparentismului poate că nu ar fi ajuns niciodată atît de răspîndit. În fine, doar o minoritate neglijabilă, constituită mai degrabă din nostalgicii coloratismului, prevenea asupra posibilității instaurării unui nou totalitarism, unul transparentist de această dată.
