Despre orientarea antihristică a ortodoxiei românești (I)

 

 

„Iar oamenii răi și amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alții și rătăciți fiind ei înșiși.”

2 Timotei 3, 13.

 

A vorbi despre orientarea antihristică a ortodoxiei românești (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/gindul-de-zi-151.html vezi mai pe larg la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/despre-conditia-intelegerii.html), poate să pară fie un neadevăr oribil, fie cel mult o condamnare exagerată a unor comportamente regretabile, dar izolate ale unor clerici sau laici reprezentativi din BOR. Din acest motiv, mă grăbesc să precizez că atitudinea antihristică nu se referă la corupția clerului, chiar dacă prin otrăvirea morală produsă aceasta favorizează nu doar slăbirea, ci și deformarea credinței. 

După cum am mai arătat, mentalitatea antihristică este doar aparent pozitivă: în esență, ea constă în căutarea și acceptarea unor modalități de a trăi adevărul creștin în condițiile lumii mai degrabă decît în condițiile stabilite de învățătura creștină patristică (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/ascultarea-bisericii.html). De aceea, în cazul în care această mentalitate a fost însușită deja de o comunitate eclezială, constituind noua realitate creștină, ea este mai greu de observat, iar denunțarea ei poate să fie percepută doar ca o încercare de tulburare a vieții bisericești, fiind considerată fie falsă, fie exagerată întrucît este contrazisă de o realitate care continuă să pară creștină.

Înainte de a preciza cîteva lucruri despre această mentalitate antihristică din BOR, vreau să spun ceva despre campania anticorupție dusă de segmentul progresist (și) prin reportajele Recorder împotriva BOR. În primul rînd, nu cred că adevăratul obiectiv este denunțarea corupției clerului ortodox, deși este vorba într-adevăr despre bani. În al doilea rînd, nu cred nici că aceste campanii urmăresc să elimine creștinismul ortodox din spațiul public, din simplul motiv că el este eliminat chiar de ierarhia ortodoxă prin susținerile acordate în același timp atît elitei intelectuale de dreapta, cît și sateliților ei inculți, dar mulți și tot de dreapta, asigurați de AUR, precum și elitei intelectuale de stînga produsă în uterele artificiale ale societății deschise instalate în cultura română de după 1990 chiar de intelectualii de dreapta.

Da, este vorba despre bani. Mai precis, despre foarte mulți bani, care, din perspectiva progresistă, nu sunt folosiți potrivit scopului lor nobil de transformare a societății românești prin schimbarea mentalității. Tefelimea consideră că deși Patriarhul Daniel dispune de mai multe divizii decît Papa, nu le folosește corespunzător misiunii încredințate de salvare a României de ignoranță, sărăcie și suferință. Veceul rudimentar din curtea școlii adună aceste trei imagini și de aceea a devenit un simbol al luptei de eliberare dusă de oengeuri, care au dovedit în felul acesta că deși dispun de o armată mai puțin numeroasă decît Patriarhul, știu să folosească mai bine arma subtilă a propagandei. Prin urmare, ar putea face mai bine și mai mult cu aceeași bani (sau chiar mai puțini, progresiștii au o minte elastică și în această privință) decît BOR. De aceea, corupția clerului ortodox trebuie subliniată pentru a convinge autoritățile și populația că BOR-ul nu va folosi niciodată banii potrivit intenției nobile cu care sunt dăruiți.

Ascultarea Bisericii

 

Întrucît înțelegerea este necesară comunicării, ascultarea este nu doar condiția înțelegerii, ci și a comunicării (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/despre-conditia-intelegerii.html vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/chemarea-ortodoxiei.html). O bună comunicare este determinată de o bună ascultare. De aceea, o bună ascultare de rău permite și o bună comunicare a răului, în timp ce comunicarea binelui nu este posibilă în afara ascultării de bine. Dar pentru că ascultarea de rău este întemeiată pe ascultarea de sine, ea duce la o criză a comunicării, la anularea singurei comunicări adevărate, care este comunicarea adevărului.

Adevărul este personal pentru că este Persoană. Comunicarea cu sine, pe care o vedem recomandată inclusiv în noua ortodoxie românească sub forma dezvoltării personale și a mentalității deschise, este o bună, adică o reușită comunicare virtuală, o comunicare simulată, așa cum dezvoltarea personală nu face decît să simuleze prezența persoanei. În realitate, dezvoltarea personală este dezvoltare impersonală și duce pînă la urmă la apariția unei gîndiri anti-personale, incapabilă de o comunicare reală. Comunicarea adevărată presupune prezența a cel puțin unei persoane, adică a unui ascultător de adevăr, nu de sine.

Biserica este ascultătoare de bine, dar asta nu înseamnă că nu pot exista Biserici ascultătoare de rău, după cum ne-o descoperă primele capitole ale cărții Apocalipsei. O Biserică ascultătoare de rău este o Biserică care ascultă de lume din dorința de a fi ascultată de lume. Cînd intelectualii elini l-au părăsit pe Pavel, spunîndu-i „te vom asculta despre aceasta [Învierea lui Hristos] și altădată” (Fapte 17, 32), Pavel nu a încercat să-i oprească, vorbindu-le despre ceea ce-și doreau ei să audă: despre sufletul nemuritor, cerul ideilor, noblețea spiritului, ordinea morală, valorile culturii greco-romane. Deși aparent voiau să afle despre lucrurile străine și învățăturile noi („Toți atenienii și străinii, care locuiau acolo, nu-și petreceau timpul decît spunînd sau auzind ceva nou.” Fapte 17, 21), locuitorii Atenei nu puteau înțelege învățătura creștină pentru că rămăseseră în vechea ascultare de sine.

Pe măsură ce lumea se întoarce la ascultarea de sine dezvoltîndu-se impersonal, Biserica trebuie să aleagă din nou: fie să accepte această formă de falsă comunicare, vorbind la rîndul ei despre ce mai e nou în lume, încercînd să adapteze învățătura creștină la înțelegerea omului de astăzi, fie să vorbească despre Învierea lui Hristos, cu riscul de a fi respinsă de lumea bună în primul rînd. După cum se poate vedea, actuala generație de ierarhi și teologi ortodocși români a ales să nu se facă de rîs în Areopag, în speranța că de data asta lumea va asculta dacă nu de Biserică, atunci măcar de ei.  

Gîndul de zi (151)

 

Spurcăciunile din BOR nu și-ar putea împlini lucrarea fără ajutorul acelor credincioși care se consolează cu gîndul că „se poate și mai rău” precum și al celor care consideră că „așa nu se mai poate”. Dar pentru că acest „așa” nu se referă niciodată la orientarea antihristică a spurcăciunilor, ci doar la unele metehne ale lor, acești credincioși permit într-o mare măsură decît primii lucrarea de pustiire a ortodoxiei românești.