luni, 20 mai 2024

Ortodoxia tradițională liberală

 

Între tradiționaliștii ortodocși și generațiile mai vechi de credincioși este o diferență esențială, deși tradiționaliștii actuali pretind că se află într-o continuitate veritabilă cu părinții lor. Diferența nu ține însă de calitatea vieții creștine, ba chiar este posibil ca tradiționaliștii de astăzi să fie mai credincioși decît generațiile anterioare de ortodocși. Diferența ține de modul în care tradiția este gîndită în cele două cazuri: creștinii din trecut vedeau tradiția în sens tradițional, ca pe un lucru primit. Credința era primită, viața era primită, copiii erau primiți. Ortodoxul de astăzi tinde în schimb să gîndească tradiția –  odată cu orice altceva – în sens liberal, ca pe un obiect al propriei alegeri: chiar dacă s-a născut ortodox, această identitate este validată de-abia ca obiect al propriei alegeri, așa cum este validată și propria viață, copiii (cînd și cîți sau dacă) și destinațiile de concediu.

Deși credincioșii ortodoxiei-care-le-convine își imaginează că participă la și fac parte dintr-o religie tradițională, în realitate religia lor este una în mare măsură inventată. Ei se raportează la ortodoxie dintr-o poziție liberală, alegînd liber o religie care li se pare rațională, în sensul că nu le amenință libertatea de gîndire și de credință nici măcar atunci cînd este vorba despre lucruri incompatibile cu ortodoxia. Chiar dacă liberalul ortodox are și o viață religioasă, el rămîne și în plan religios victima rațiunii liberale și în felul acesta nu-și face rău doar lui, ci și ortodoxiei, întrucît logica liberală îl constrînge să ignore sau chiar să respingă orice principiu și adevăr pe care nu le găsește suficient de convenabile, de liberale. 

Deși liberalii ortodocși cred sincer că apără ortodoxia de liberalii seculari, de fapt ei sunt principalii ei adversari, deformînd-o și falsificînd-o cu cele mai bune intenții, continuînd în Biserică lucrarea de purificare începută de frații lor naturali, liberalii seculari, în spațiul public. Iar în lumina confruntărilor dintre liberalii ortodocși educați și liberalii ortodocși încuiați, precum cea ocazionată nu demult de controversa pascaliei, se poate vedea cum se deschid porțile iadului chiar în locul unde ar fi trebuit să fie o biserică.

Cu identitatea pe identitate călcînd

 

Între 1948 și 1958, eliminarea autorilor reprezentativi ai culturii naționale din manuale și din biblioteci a urmărit suprimarea conștiinței identității naționale. Însă impunerea mecanică a autorilor clasici după 1990 servește mai bine acest scop. Insistența programelor elaborate de Ministerul Educației Neoliberale asupra unor texte clasice cînd desprinse de continuitatea lor istorică, cînd plasate în contexte reconstruite din perspectiva politicilor identitare nu poate să nu inducă pînă la urmă aversiunea violentă față de specificul național și față de trecut.

Cu cît noile generații sunt mai înstrăinate de ordinea tradițională (mică, locală, familială) a vieții, cu atît sunt mai expuse textelor clasice care ilustrează această ordine tradițională. Este o formă de tortură psihologică și intelectuală, deplînsă de elevi și reclamată de părinții la fel de alienați, dar care continuă să fie aplicată tocmai în virtutea rezultatelor excelente în privința imunizării elevilor față de posibilitățile permanenței și continuității. În felul acesta, valorile asociate schimbării și adaptării sunt îmbrățișate spontan ca soluții salvatoare, în timp ce literatura clasică este folosită ca un fel de moralitate postmodernă despre oroarea specifică oricărei lumi care refuză progresul.

vineri, 17 mai 2024

Învechirea minții

 

Înnoirea minții, despre care vorbește Sf. Pavel în capitolul 12 al Epistolei către romani, se opune spiritului timpului prin simplul fapt că este înrădăcinată în Dumnezeu, Care le face pe toate noi prin viața nouă pe care o susține în permanență. Capitolul 12 continuă într-un mod aplicat problema raportului dintre neamuri, Vechiul Israel și Noul Israel descrisă în capitolul anterior prin imaginea măslinului bun și a celui sălbatic: Vechiul Israel a fost tăiat din măslinul bun pentru a fi re-altoit, în vederea înnoirii lui în Noul Israel. Îndepărtarea ramurilor învechite (prin neascultare) din trupul măslinului bun este descrisă insistent și expresiv de Sf. Pavel pentru ca noile ramuri să priceapă că pot fi îndepărtate oricînd dacă se îngîmfă precum Vechiul Israel, refuzînd înțelepțirea adusă de înnoirea minții.

Dacă înrădăcinarea în Dumnezeu constituie condiția dobîndirii înnoirii minții, atunci simpla opoziție sau ignorare a spiritului timpului nu asigură înnoirea minții în sens creștin; dimpotrivă, potrivit înțelegerii creștine, respingerea unei culturi sau ignorarea ei pot foarte bine să nu fie decît alte forme de „potrivire cu acest veac” (Romani 12, 2).

Fără această înrădăcinare puternică în Dumnezeu a Bisericii, preocuparea entuziastă a unor intelectuali creștini de integrare a înțelepciunii acestei lumi în învățătura creștină ar fi amenințat și mai grav îndatorirea credincioșilor de a-și înnoi mintea decît a făcut-o deja încă de la începuturile creștinismului. Dar cu toate crizele și perioadele de lîncezire spirituală din istoria creștinismului, niciodată înnoirea minții nu a fost mai primejduită mai mult decît în epoca actuală. Am în vedere falsificarea înțelegerii ortodoxe a naturii și lucrării minții prin înrădăcinarea ei într-o spiritualitate științifico-fantastică, cu atît mai convingătoare cu cît cuprinde elemente veritabile desprinse din spiritualitatea ortodoxă, neuroștiințe, fizica cuantică și perenialism și recompuse în formule menite să ne întărească spiritual în fața dezrădăcinării cauzată de proiectul modernității de înrădăcinare a minții (mai precis, a rațiunii) în sine însăși.

Deși această încercare a lumii vechi de a se salva prin recunoașterea unei receptivități a minții față de divin (iar în gnosticism chiar prin afirmarea naturii divine a minții) a fost depășită de creștinism odată cu biruința adusă de Hristos, ea este promovată de liderii ortodocși prin noua spiritualitate ortodoxă, dezvoltată prin recuperarea vechii minți a tradiției păgîne. Prin urmare, noua spiritualitate ortodoxă nu este decît o alternativă proprie tot acestui veac, prin care proiectului iluminist al rațiunii autonome îi este contrapus proiectul spiritualist de recentrare într-o minte îndumnezeită deja prin simpla ei capacitate de a se orienta față de divin, indiferent cum îl definim pe acesta (personal sau impersonal, transcendent sau imanent). 

Eliberarea pozitivistă de autoritatea religiei și tradiției corespunde în noua ortodoxie edificată de intelectuali ortodocși precum Patapievici și Pleșu eliberării spiritualiste de expresia dogmatică a adevărului revelat. Cu sprijinul inconștient sau direct interesat al autorităților din BOR (ierarhi, teologi, profesori de teologie) din perioada danieliană, învechirea minții a fost redefinită ca (noua) înnoire.