Cumpana. O viziune ortodoxa: februarie 2023

marți, 28 februarie 2023

Noua educație și noua gîndire

Rolul noii educații a fost acela de a-i dezvăța pe oameni să gîndească. În paralel cu deșcolarizarea descrisă de Mircea Platon (https://www.ideeaeuropeana.ro/carti/publicistica-eseuri/descolarizarea-romaniei-scopurile-cartitele-si-arhitectii-reformei-invatamantului-romanesc/), programele de televiziune erau la rîndul lor reformate, astfel încît să respecte tendința de imbecilizare globală, în timp ce liderii ortodocși prinși cu putere de mîna salvatoare a elitei ofereau exemplul personal fiecărui credincios care căuta, disperat, o posibilitate de supraviețuire.

Însă oamenii nu a fost dezvățați să gîndească doar pentru a fi împiedicați să crească, ci mai ales pentru a fi pregătiți să primească cu recunoștință noua gîndire care gîndește în locul lor. Faptul că cei mai mulți oameni sunt incapabili să înțeleagă că ceea ce gîndește în locul lor nu gîndește pentru ei, demonstrează că experimentul a reușit.

Ortodoxia digitală

După ce am testat cîteva chatboturi, recunosc că nu înțeleg îngrijorarea creștinilor. În definitiv, răspunsurile oferite par desprinse direct din mărturisirea de credință a ortodoxiei românești actuale: asemenea oricărui ortodox autentic, AI crede în nemurire, în reînviere, în reîncarnare, în faptul că moartea este permanentă la fel ca viața veșnică, care este un dar pe care ni-l putem face și singuri dacă suntem buni și ne cuplăm mufa implantului neurodigital cu Dumnezeu înainte și că după moarte vom putea trăi viețile pe care ni le dorim și la care avem deja un acces deplin prin intermediul realității virtuale la care putem participa însă într-un mod nedeplin și prin BOR.

Transumanismul și Subumanismul

Dacă este adevărat că, după cum am propus repetat pe acest blog, transumanismul este o dezvoltare a premiselor umanismului posibilă prin progresul tehnologic și dacă este adevărat că, în esența lui, umanismul reprezintă o redefinire atît a naturii umane, cît și a creștinismului în măsura în care o validare religioasă a umanismului ar putea încuraja o receptare favorabilă a transumanismului și dacă este adevărat că în mediul nostru cultural această redefinire a fost realizată de Andrei Pleșu împreună cu intelectualii formați de el, proces validat de ierarhii ortodocși cultivați, întrebarea este dacă ortodocșii români care critică astăzi transumanismul sunt dispuși să recunoască participarea elitei de dreapta și a clerului ortodox la proiectul transumanist din România sau vor continua să rămînă niște smerite jeguri ortodoxe, opunînd transumanismului vătămător un subumanism salvator.

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Moto

„Singura problemă a Părintelui Nicolae Steinhardt era aceea de a cîntări cît anume din ceea ce primise prin botez trebuia convertit într-o atitudine civică de protest fată de imoralitatea, de şmechereala şi de laşitatea ce abundau în jurul nostru. Colindam împreună pădurile Clujului, încercînd să întocmim liste de potenţiali protestatari. Nu ajungeam niciodată la mai mult de cîteva zeci de persoane fiabile, cu care, spunea el, nu puteam face mare lucru. Era nevoie de sute, de mii. Puteam, eventual, să ne salvăm sufletele, dar nu puteam să schimbăm cu adevărat situaţia politică. Era foarte preocupat şi trist pentru asta.”

Virgil Ciomoş („Nicolae Steinhardt era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii” Convorbiri literare, nr. 11, 2009,

http://convorbiri-literare.dntis.ro/CIOMOSnov9.html)

„Dacă înţelegem bine textul eshatologic al Sfintei Scripturi, urmează că încrederea şi curajul vor defini pe deplin natura celei din urmă epoci. Cultura „creştină” înconjurătoare şi tradiţiile susţinute de ea îşi vor pierde influenţa. Această pierdere va ţine de primejdia generată de scandal, primejdie despre care s-a spus: „îi va amăgi, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24).

Solitudinea în credinţă va fi teribilă. Dragostea va dispărea de la faţa lumii (Matei 23, 12), dar cu atît mai preţioasă va fi această dragoste cînd va izvorî dinspre un om solitar către un altul, fapt ce va implica un curaj al inimii zămislit din urgenţa iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost ea arătată în Hristos. […] Dacă vorbim aici despre apropierea Sfîrşitului, nu înţelegem apropiere în sensul timpului, ci în sensul în care ea ţine de esenţa Sfîrşitului, căci în esenţă existenţa omului se apropie acum de o decizie absolută. Efectiv fiecare consecinţă a acestei decizii poartă cu sine cea mai mare potenţialitate şi cea mai teribilă primejdie.”

Romano Guardini, The End of the Modern World, ISI Books, 1998, pp. 108-109 (volumul cuprinde o serie de prelegeri susţinute de Guardini între anii 1947-1949).