Banii și viața

 

Dezbaterile nesfîrșite despre oportunitatea devansării acordării pensiilor pentru ca „oamenii să se bucure și ei, săracii, de sărbătorile de Paști” mi-a amintit de o anecdotă spusă la un moment dat de părintele Thomas Hopko: un tîlhar amenință pe cineva prin cuvintele „banii sau viața!” Dar văzînd că victima nu are nici o reacție, tîlharul repetă pe un ton ultimativ: „Ei, te-ai hotărît? Banii sau viața!” La care victima răspunde cu un aer concentrat: „Mă gîndesc, mă gîndesc, mai lasă-mă puțin!”

Dificultatea alegerii între bani și viață este amplificată în capitalism, unde banii nu înseamnă doar timp pur și simplu, ci mai ales viață, astfel încît cine nu are bani nu are viață, chiar dacă s-ar putea întîmpla să aibă tot timpul din lume. Mai mult: în formele degenerate ale capitalismului, justificate ca soluție sigură, necesară și eficientă de elita intelectuală de dreapta din România post-comunistă, banii dau viață, aduc la viață și înviază morții. 

Guvernul României și societatea românească în ansamblul ei și-au însușit acest mod de gîndire, propriu de fapt Marelui Inchizitor, astfel încît în prezent toată lumea este convinsă că nu te poți bucura de Învierea Domnului fără a avea și niște bani la tine. Fără bani, Învierea nu mai are nici un rost. Dînd pensiile înainte de Paști, guvernul nu dă doar niște bani: odată cu pensiile, le oferă oamenilor și Învierea.

Bineînțeles, ceea ce trebuie reînviat și resuscitat constant este de fapt economia de piață: actorii politici sunt obligați prin contract să rostească replicile scrise de agenții economici, adevărații stăpîni ai lumii actuale, îngrijorați de faptul că populația ortodoxă s-ar putea să nu se mai tăvălească în primul weekend din luna mai a acestui an în abundența tradițională de mîncare, care estompează prin proporții alte realizări ceva mai modeste precum Marele Zid Chinezesc, serele din Almeria sau Canionul Minei Bingham.  

Hainele de nuntă ale noii ortodoxii

 

Exercițiul dezvoltării personale, al mentalității deschise, al ortodoxiei cuantice sau al celei neuroștiințifice (vezi mai jos cîteva dintre intervențiile mele asupra noii ortodoxii transumaniste) reprezintă pregătirile nupțiale din noua ortodoxie ale cununiei spirituale cu propriul sine perceput ca divin (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/09/spiritualitatea-sinelui.html).

În pilda nunții fiului împăratului de la Matei, cap. 22, mulți dintre cei care refuză chemarea la nuntă erau căsătoriți deja cu lucrurile lor: cu averile, cu terenurile, cu CV-ul lor perfect. „Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici” pentru că, de fapt, aceștia consideraseră că nunta nu este vrednică de ei. Prin urmare, sunt chemați cei care nu s-ar fi așteptat niciodată să fie chemați pentru că știau că nu sunt vrednici de nuntă. Pilda este spusă nu doar pentru iudei, ci și pentru toți cei chemați, dar care, între timp, s-au cununat fie cu lumea, fie cu ei înșiși, fie cu Spiritul absolut al gnosticilor sau cu Creierul divin al neuro-ortodoxiei deviante reprezentată în România în principal de Dulcan și Stolnici. Toți aceștia se consideră vrednici să participe la nunta Fiului ca invitați egali în demnitatea împărătească prin propria lor cununie cu o putere superioară (a minții lor iluminată de noua revelație a neuroștiințelor, a nobleței spiritului sau a sinelui lor neprihănit).

Omul se poate uni împotriva firii lui. Se poate uni cu ceva care poate fi lipsit de chip, cu un idol, precum cei care refuză chemare la nuntă în pilda nunții fiului de împărat, cu un simulacru al chipului (sinele, spiritul) sau cu cineva care își așteaptă chipul (un alt om idealizat). O astfel de unire nu poate însă decît să ne reducă și mai mult posibilitatea de a dobîndi asemănarea cu Chipul după care am fost făcuți. 

Cînd cel lipsit de haine de nuntă este întrebat cum a intrat la ospăț, el tace. Întrebarea nu se referă doar la felul în care a reușit să intre, ci mai ales la îndrăzneala lui de a intra la nuntă: cum ți-ai permis să intri fără haină? Dar credinciosul amăgit de noua ortodoxie alternativă este convins că are haina potrivită și de aceea nu poate răspunde, pentru că în clipa respectivă a înțeles greșeala pe care a făcut-o.

Nu orice haină de nuntă este potrivită pentru nunta Fiului, ci doar haina pe care Fiul însuși ne-o dăruiește, dar pe care suntem ispitiți să o schimbăm cu una mai respectabilă, mai impunătoare, mai serioasă, croită științific sau, dimpotrivă, la inspirația maeștrilor spirituali, uitînd sau ignorînd faptul că nu poate exista decît o singură nuntă vrednică de om (nu datorită vrednicie noastre, ci în virtutea sfințeniei Fiului Omului, a Noului Adam), pentru că nu există decît un singur Chip după care omul a fost făcut și, prin urmare, nu există decît o singură Nuntă adevărată. Noua ortodoxie se definește însă tocmai prin încercarea de a croi haine mai potrivite, adică veșminte noi, vrednice de nuntă în condițiile în care această haină nu poate fi dăruită decît de Hristos și pe care o primim doar îmbrăcîndu-ne în Hristos, nu în Pleșu, nu în Dulcan, nu în neamul absolut, nu în sinele nostru divin sau în mintea noastră divină.

 

Vezi cîteva dintre postările în care am mai abordat subiectul ortodoxiei alternative la:

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/01/ortodoxia-cuantica-ii.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/02/hristos-ca-poveste.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/01/ortodoxia-diy.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/02/invatatorii.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/01/regretatul-dumnezeu-si-noua.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/01/ortodoxia-cuantica-i.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/02/imbratisarea-de-sine.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/11/magia-isihasmului-si-ortodoxia-new-age.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/04/ortodoxia-paginismul-si-ecumenismul.html

https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/cu-hristos-in-nirvana.html

Povestea creștină

 

Orice poveste este o amintire și orice amintire este o poveste. Dar dacă pentru noi povestea creștină este despre ce s-a întîmplat în trecut și nu despre ce ni s-a întîmplat și ni se întîmplă în virtutea a ceea ce s-a întîmplat în trecut, atunci nu facem decît să ne amintim de o poveste în loc să ne povestim o amintire.