Reaua Vestire

Am fost prezent la o minune: cele cîteva sute (maxim cinci) de participanți la Marșul pentru viață din București din 23 martie 2019 ne-am transformat pe loc în „mii de bucureșteni” (https://basilica.ro/foto-marsul-pentru-viata-2019-in-bucuresti/?fbclid=IwAR38sqGxwuw7rMm3Boxey2etU5QFA-KW_Q2XgCexocBCBUjuDaLMie90zqw). Sigur, creștinismul este obișnuit cu înmulțirea pîinilor și peștilor și cu înmulțirea în general: vorba aia, creșteți și vă înmulțiți! Atunci, de ce n-ar înmulți BOR și oamenii? De altfel, sunt atît de mulți oameni care ar fi dorit să participe, dar, din „pricini binecuvîntate”, nu au reușit. De ce să nu-i punem și pe ei la socoteală? Pe lîngă asta, mai sunt și toți cei care pe care îi reprezentăm noi și pe care i-am fi dorit prezenți – de ce să nu-i numărăm și pe ei?

De fapt, BOR ar fi putut participa la înmulțirea oamenilor și, mai ales, la creșterea lor, doar că nu și-a mai propus asta de multă vreme: în special de la întronizarea lui Daniel Ciubotea ca patriarh, BOR nu a urmărit decît să-i umfle, să le umfle numărul și orgoliul. Veți spune că doar adversarii adevărului falsifică numerele, proporțiile și realitatea (https://www.lifesitenews.com/opinion/hillary-clinton-offers-romania-as-an-example-of-forcing-women-to-give-birth). Corect! Dar de ce sunteți atît de siguri că BOR este un prieten al adevărului?

Patriarhiei i-a luat treizeci de ani să observe că „dacă noi continuăm cu miile de avorturi, câteva milioane până acum, vom pieri ca popor. Ne diminuăm foarte mult. Ne aflăm în declin demografic. Numărul nașterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor.” (https://stiripentruviata.ro/patriarhul-daniel-despre-sprijinul-in-criza-de-sarcina-o-multime-de-copii-pot-deveni-sfinti/). Mii de avorturi, milioane… Numere.

Este mai ușor să vorbim despre „avort” sau despre „întrerupere de sarcină”, decît despre uciderea bebelușilor. Dar cîtă vreme vom vorbi în acești termeni care ascund realitatea, copiii nenăscuți vor continua să fie uciși. O femeie însărcinată nu este doar o gravidă, ci în primul rînd o mamă, chiar dacă nu a născut încă. Oricît ar fi de greu și de traumatic un avort, este mai ușor de acceptat dacă este văzut ca o procedură medicală de întrerupere a sarcinii decît ca o crimă prin care este ucis propriul copil. 

Realitatea: în 1990 au fost uciși cel puțin 899.654 de copii prin avort. În 1991, 866.934 de mii. În 2007, anul alegerii lui Daniel Ciobotea ca Patriarh al BOR, au fost măcelăriți 136.647 de copii (https://en.wikipedia.org/wiki/Abortion_in_Romania#Abortion_rates_after_1989).  Din 1990 pînă astăzi au fost omorîți în România aproape zece milioane de copii prin avort, în numele libertății, democrației și al societății deschise. 

Pentru comparație, în Holocaust au fost omorîți șase milioane de evrei. Turcii au masacrat un milion cinci sute de mii de armeni și sute de mii de greci creștini din Asia Mică (https://en.wikipedia.org/wiki/Greek_genocide). Jumătate de milion de sîrbi au fost masacrați de nobilii și prea-catolicii croați (https://en.wikipedia.org/wiki/Persecution_of_Serbs_in_the_Independent_State_of_Croatia). Aproape două milioane în Cambogia și aproape un milion în Rwanda (da’ oricum ăia e negri, așa că nu contează). Probabil că doar în cele două Americi numărul victimelor populației băștinașe (da’ și ăia e roșii, așa că…) depășește numărul bebelușilor uciși în România în cursul acestor treizeci de ani de domnie a libertății. Așa cum și bebelușii nu e decît fetuși. Așa că nu contează.

Un articol instructiv din The New York Times din 1996 (cînd România era condusă de un regim politic conservator și creștin-democrat!) demonstrează că, din punct de vedere medical, România putea fi descrisă la vremea respectivă drept o „cultură a avortului” (https://www.nytimes.com/1996/11/21/world/romania-s-communist-legacy-abortion-culture.html).

Astăzi, numărul avorturilor a scăzut, dar nu pentru că acea cultură a avortului ar fi fost înlocuită de o cultură a nașterii, ci pentru că românii mor spiritual imediat după naștere, lipsiți de asistența la naștere a adevărului cu care BOR a fost însărcinată să-l păzească și să-l manifeste. Numărul avorturilor a scăzut pentru că numărul sarcinilor a scăzut. În 2015 încă se înregistra un avort la două nașteri – 500 de avorturi la 1000 de nașteri, cea mai mare rată europeană și dublul ratei avorturilor din Statele Unite (https://world.wng.org/2015/01/romanias_peculiar_abortion_history)

Pentru Preafericitul Daniel este o problemă că „numărul nașterilor este mai mic decît numărul înmormântărilor”. I-o fi zis cineva de la contabilitate, soția părintelui consilier sau fata protopopului, ceva de genul că „Hauleo, phărinte, că dă pă minus, mîncați-aș engolpionu”. Ceea ce desigur că e grav. 

Dar nu foarte grav. Pînă la urmă, găsim noi o soluție. De pildă, putem dubla din nou prețul lumînărilor. Sunt puțini care se mai botează? Dublăm prețul botezului! Sunt puțini care se mai cunună? Dublăm prețul cununiei! Îl triplăm, dă-i dreacu'! Cu banii strînși, BOR poate organiza o nouă conferință în care intelectuali ortodocși de prestigiu vor vorbi despre darul libertății de a-ți lăsa familia pe drumuri pentru a aduna căpșuni în Spania. 
       Preafericitul Daniel nu trage nici o concluzie din faptul că populația cu cel mai mare număr de creștini declarați are cea mai mare rată de avorturi. Preafericitul Daniel nu trage nici o concluzie din diferența dintre numărul de creștini declarați și numărul celor care s-au prezentat la referendumul pentru familie din octombrie 2018. Omul nu vede nimic, ori se preface că nu vede nimic. 
       Poți fi fericit și chiar „preafericit” și în felul acesta, deși în acest caz ar trebui să avem în vedere un sens medical al fericirii, unul mai degrabă nefericit, rezervat persoanelor al căror simț al realității este grav afectat. Creștinismul are însă în vedere o înțelegere proprie a fericirii: 
       „Fericit şi sfînt este cel ce are parte de învierea cea dintîi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.” (Apocalipsa 20, 6)
       În numele cărei învieri sunt făcute apelurile Preafericitului Daniel? În numele renașterii EUropene? În numele căror viitori europarlamentari? 
       În numele morții dintîi, sau în numele morții celei de-a doua?   

Chiara Corbella Petrillo

Profund implicați în programul de gimnastică de întreținere spirituală a domnului Andrei Pleșu, atît catolicilor, cît și ortodocșilor români le rămîne puțin timp pentru lucruri secundare, precum viața în Hristos a contemporanilor lor. Siamo nati e non moriremo mai più. Storia di Chiara Corbella Petrillo (Ne-am născut și nu vom mai muri niciodată. Povestea Chiarei Corbella Petrillo) este o carte publicată cu șase ani în urmă în Italia și apărută între timp în traducere în engleză, franceză, cehă, croată, polonă, portugheză, slovenă și spaniolă (http://www.chiaracorbellapetrillo.it/4079-2/). E de așteptat ca această carte să apară în toate țările în care domnul Andrei Pleșu nu are cuvîntul ultim în materie de credință, ceea ce înseamnă că orice român interesat va avea posibilitatea de a citi despre Chiara Corbella Petrillo cam în toate limbile pămîntului afară de limba română.

Chiara Corbella Petrillo a fost o slujitoare a lui Dumnezeu (http://www.chiaracorbellapetrillo.it/2018/07/17/chiara-corbella-servant-of-god/), lucru care i-ar putea surprinde inclusiv pe creștini, dacă avem în vedere că slujirea lui Dumnezeu tinde să reprezinte în creștinism un eveniment tot mai rar. Mă tem că nu doar în lume există oameni care și-ar dori ca slujitori precum Chiara să nu existe, cum observă soțul ei în prefața cărții, ci și în creștinism: pentru că aici judecata lui Dumnezeu se resimte mai puternic, mai vizibil, mai greu de ignorat.

Chiar dacă viața pămîntească a Chiarei a fost scurtă, mărturia ei continuă să fie tot mai puternică, prezența ei tot mai dorită, iar viața ei un model care va face din procesul de canonizare (http://www.chiaracorbellapetrillo.it/2018/07/17/chiara-corbella-servant-of-god/) o simplă formalitate.

Cartea dedicată vieții Chiarei Petrillo (subîntitulată A Witness To Joy în ediția în engleză) se bucură de multe recenzii recenzii călduroase, vii și cuceritoare (vezi, de pildă, https://zenit.org/articles/book-review-chiara-corbella-petrillo-another-st-gianna/)

Iată în continuare o evocare care însoțește prezentarea ediției englezești a cărții dedicată Chiarei:

 

Chiara Petrillo ședea într-un scaun cu rotile privind cu iubire către Iisusul din tabernacol. Soțul ei, Enrico, a găsit curajul de a-i pune o întrebare pe care și-o reținuse. Gîndindu-se la cuvîntul lui Iisus „jugul Meu este dulce iar povara mea ușoară”, Enrico a întrebat-o: „Este acest jug, această Cruce, cu adevărat dulce precum a spus Iisus?”

Un zîmbet a străbătut chipul Chiarei. S-a întors către soțul ei și a spus cu o voce slabă: „Da, Enrico, este foarte dulce.”

Chiara a murit la vîrsta de 28 de ani, cancerul distrugîndu-i trupul. Încercările emoționale, fizice și spirituale prin care a trecut această tînără mamă italiană nu sînt neobișnuite. Însă răspunsul ei bucuros și iubitor la fiecare dintre aceste încercări l-a făcut pe un cardinal să o numească „un sfînt pentru timpurile noastre.”

Chiara și-a încredințat primul copil Preasfintei Maici, dar a simțit că acel copil nu avea să-l păstreze pentru ea. În scurt timp, s-a descoperit că fetița ei suferea de anomalii care-i puneau viața în pericol. În ciuda presiunii generale în favoarea avortării, Chiara a dat naștere unei frumoase fetițe care a murit la o oră de la naștere. Un an mai tîrziu, moartea celui de-al doilea copil a survenit încă și mai repede.

Cu toate acestea, Dumnezeu le pregătea inimile pentru mai mult – pentru mai multă întristare și pentru mai mult har.

În timp ce era însărcinată pentru a treia oară, Chiarei i s-a descoperit o tumoră malignă. A refuzat să pună în pericol viața fiului ei nenăscut urmînd tratamente în timpul sarcinii. Chiara a așteptat pînă cînd Francesco s-a născut în siguranță, și atunci a început cele mai intense tratamente de iradiere și chimioterapie, dar în curînd a devenit limpede că boala ajunsese în fază terminală.

Aproape imediat după ce i-a dat naștere lui Francesco, tumora a devenit terminală, lipsind-o pe Chiara de ochiul drept. Trupul ei a fost pus la încercare și tot astfel și sufletul ei, în timp ce îndura teribile nopți negre.

Chiara a spus da fiecărui lucru trimis de Dumnezeu, devenind un adevărat copil al lui Dumnezeu. Pe cînd zilele ei pe pămînt se apropiau de sfîrșit, Enrico a privit către soția lui și a zis: „Dacă ea urmează să fie cu Cel care o iubește mai mult decît o iubesc eu, de ce aș fi trist?”

Fiecare sfînt are o carismă specială, un anumit aspect al lui Dumnezeu care se reflectă prin sfîntul respectiv. Darul Chiarei a fost acela de a fi un martor al bucuriei în fața unor mari necazuri, acea bucurie care face ca iubirea să se reverse în ciuda întristării provocată de pierdere și moarte. (https://www.sophiainstitute.com/products/item/chiara-corbella-petrillo, traducere de Gh. Fedorovici)