Persoană și timp (2)

 

Omul grăbit se mișcă cu viteza întunericului. Lumina nu are viteză așa cum așezarea nu are viteză. Neașezarea are viteză.

Pentru a ajunge, nu trebuie să pleci. Pentru a ajunge trebuie să te oprești. Te oprești punînd început bun, așa cum te grăbești punînd început nou (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/10/despre-doua-feluri-de-inceput.html).

Spunem că pentru a ajunge în lumină, omul trebuie să iasă din întuneric, să se întoarcă la lumină. Dar lumina nu l-a părăsit niciodată, chiar dacă el a pierdut-o, grăbindu-se. Spunem că omul a ieșit din lumină, dar în realitate întunericul a intrat în om. Prin urmare, întoarcerea la lumină se realizează stînd locului, lăsînd începutul să lucreze.    

Gîndul de zi (140)

 

Mutați la sat, răsfățații de la oraș pretind să devină în plus și răsfățații de la țară, măsurîndu-și succesul relocării prin noua atenție care li se acordă, cu atît mai necesară cu cît absența rădăcinilor este încă și mai dureroasă în locurile unde te împiedici de ele la tot pasul.

Începi să aparții satului de-abia atunci cînd uiți de oraș, care apare în discuție doar ca o amenințare perfidă, reprezentată și de alienații mutați la sat.

Javier Marías: Demnitate și bună-cuviință

 

[…] Ne-am petrecut și cea mai mare parte a lunii septembrie acolo, suficient pentru a asista la primele meciuri din liga de fotbal jucate de echipa locală, Numancia. Încă mai am fotografii cu noi stînd pe terenul bătătorit în 1961 și, în fundal, puteți vedea tabela  de scor cu rezultatele: Numancia 2, Logroñés 0. În amintirea mea, acel stadion cu o singură tribună se numea San Juan. Am citit mai recent, însă, că se numește Santa Ana, dar poartă numele de Los Pajaritos. Nu știu dacă este același stadion, dar cu siguranță a ajuns pe prima pagină a ziarelor în ultimele săptămîni [este vorba despre parcursul remarcabil al Numanciei în fazele Cupei Spaniei din ediția 1995-1996, cînd a ajuns pînă în sferturile de finală, unde a întîlnit-o pe Barcelona. După un eroic 2-2 pe Los Pajaritos, avea să piardă la fel de eroic cu 1-3 pe Camp Nou în fața unei Barcelone antrenată de Johan Cruijff și al cărei prim unsprezece îl cuprindea pe Gheorghe Hagi, nota mea, G. F.] De cînd eram copil, am păstrat obiceiul să verific rezultatele fotbalistice în ziarul de luni pentru a vedea ce a mai făcut Numancia în Divizia a III-a sau, acum, în campionatul Diviziei a II-a B, un obicei pe care m-am amuzat să constat că îl împărtășesc cu un alt scriitor, austriacul Peter Handke, care, așa cum ne spune în „Eseu despre tonomat”, cumpără întotdeauna o ediție de luni a unui ziar spaniol, indiferent unde s-ar afla.

Așadar, Numancia este mai degrabă o echipă literară, mai ales de cînd succesele ei înregistrate în Copa del Rey (Cupa Spaniei) sunt lăudate pînă la ceruri de fiecare scrib. Pînă la publicarea acestor rînduri, runda eliminatorie împotriva Barcelonei se va încheia, dar orice s-ar întîmpla în meciul retur susținut pe un stadion care ar putea găzdui de trei ori populația din Soria, echipa face parte din amintirile mele din copilărie ale orașului ei natal: un loc curat, modest, unde totul se înfățișează în bună rînduială, cu zilele sale reci și aspre și cu împrejurimile sale minunate de liniște, un loc care nu protestează și nu se plînge că a fost trecut cu vederea de secole, un loc plin de curtoazie, demnitate și bună-cuviință.

(Vezi textul integral în engleză la https://www.threepennyreview.com/dignity-and-decorum/. Traducerea fragmentului din engleză în română de Gh. Fedorovici.)