Libertatea, adică darul, sclaviei

Nu ştiu cum poate fi descrisă situaţia unui om liber doar să se sinucidă, nu şi să trăiască. Căci aceasta este situaţia în care România a fost adusă sub preşedinţia lui Traian Băsescu: liberă să devină un depozit de cianuri („suntem încă un stat suveran”, declara ritos Băsescu în privinţa exploatării minereurilor de la Roşia Montana http://www.cotidianul.ro/basescu-romania-are-nevoie-de-proiectul-rosia-montana-155105/), dar gata să renunţe la suveranitate pentru binele comun european (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9839140-basescu-vrea-statele-unite-ale-europei-fara-cedarea-suveranitate-europa-nu-mai-putere.htm).

Că în nici unul din cele două cazuri nu este vorba de interesul României, de nevoile ei, o pricepe orice om normal. Dar merită citite articolele lui Radu Golban (vezi aici pe cel mai recent dintr-o lungă serie: http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-9839483-continuitate-istorica-guvern-economic-european.htm) pentru a observa un fapt poate mai puţin evident, şi anume că nu există nici măcar un interes sau nevoie europeană, ci doar una germană, sau franco-germană. 

După cum arată Umberto Calvini, un personaj din filmul The International (http://en.wikipedia.org/wiki/The_International_%28film%29), confirmînd predicţiile lui Golban, sistemele financiar-bancare pot produce dictatori nu în vederea controlării conflictelor, ci pentru a controla datoriile produse de conflicte:

„Obiectivul sistemului bancar nu este acela de a controla conflictul, ci de a controla datoria produsă de conflict. Vedeţi, adevărata valoare a unui conflict, valoarea reală, constă în datoria creată. Odată controlată datoria, controlezi totul. Găsiţi ceva neliniştitor în asta? Dar chiar aici e esenţa sistemului bancar, în transformarea noastră a tuturor, indivizi sau naţiuni, în sclavi ai datoriei.”

Planul Valev, cu îmbunătăţiri

Povesteşte Dan Ciachir:

„Lansat de Hrusciov prin glasul unui economist sovietic, Valev, proiectul acesta de „integrare“ suprastatala atenta la suveranitatea nationala a tarilor din Tratatul de la Varsovia. Potrivit Planului Valev, Romania ar fi devenit parte dintr-o regiune transnationala formata impreuna cu Bulgaria si Republica Sovietica Socialista Ucraina. La inceputul anului 1964 s-a dat un raspuns transant acestei perspective in „Viata economica“, numarul respectiv fiind citit ca un bestseller si trecut din mana in mana. Autorul articolului, un remarcabil specialist, fost legionar, demonta esafodajul colegului sau sovietic, respingandu-l. Cu cateva luni inainte, liderul est-german Walter Ulbricht, sosit la o consfatuire la Bucuresti, spusese ca muncitorul din tara sa este unul superior si trebuie hranit, ingrijit si imbracat mai bine decat cel din alte tari „socialiste“. Afirmatia lui Ulbricht era tot un reflex al acelui proiect care ii harazea Romaniei profilarea pe agricultura, iar Bulgariei pe zarzavaturi. Apoi nu s-a mai pomenit nimic despre Planul Valev.” (http://www.agentia.org/monden/Derusificarea-si-dezghetul-perioada-Gheorghe-Gheorghiu-Dej-1010.html)

Poate că nu s-a mai pomenit nimic despre Planul Valev în forma lui iniţială pentru că între timp agricultura a căpătat, pe lîngă miza economică, una strategică. Prin urmare, Planul Valev s-ar putea regăsi oricînd ca anexă a unui tratat Molotov-Ribbentrop actualizat, în care românilor, ca tip antropologic inferior, să le fie rezervat un rol chiar mai modest: acela de îngrijitori ai imensului bazin de cianură în care România urmează să fie transformată.

În preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, notam că aveam de ales între două tipuri de putere politică: una pustiitoare, a PSD-ului, şi o alta otrăvitoare, a PDL-ului (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/11/electorale-ii.html).

Cu cîteva ore în urmă, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a susţinut dintotdeauna proiectul de la Roşia Montana: http://www.cotidianul.ro/basescu-romania-are-nevoie-de-proiectul-rosia-montana-155105/

Minunata, vechea lume nouă

Lumea nouă este minunată nu pentru că este nouă ci pentru că, fiind atît de veche, reuşeşte să pară atît de nouă. Căci lumea nouă nu este de fapt nouă deloc. Este cît se poate de veche: a fost inaugurată încă de la Cădere. „Noutatea” este doar un tertip menit să-i ascundă vechimea şi, mai ales, originea. Îi poţi deduce vechimea tocmai din insistenţa cu care noutăţile sînt promise şi din urgenţa cu care ele sînt realizate.

Că aceste noutăţi au de fiecare dată ceva din vertijul Căderii, e prin urmare ceva firesc. Întrucît Biserica este martorul acestei vechimi şi al acestei căderi, este firesc şi ca ea să fie neîncetat îmbrîncită în acest gol. Nefiresc e atunci cînd, în loc să se ţină de cerul nou şi de pămîntul nou a căror anticipare este, Biserica se lasă îmbrîncită.

Astfel, dacă pentru o instituţie precum Poşta Română poate să nu conteze ce fel de lume deschide o carte, [1] pentru Biserică ar trebui să conteze. Aşa cum ar trebui să conteze şi imaginea publicitară care însoţeşte sloganul, imagine care a apărut în fiecare număr din Ziarul Lumina pe toată durata campaniei [2]:

Dacă o imagine face cît o mie de cuvinte, cum spune vorba englezească, atunci s-ar putea ca, în relaţie cu anumite imagini, cuvintele, deci şi cărţile, să fie de prisos. [3] Sigur, probabil că mesajul urmărit de realizatorii campaniei a fost acela de a arăta că un copil care citeşte poate fi şi isteţ, şi frumos, şi ştrengar. Fetiţa din afişul publicat de Ziarul Lumina arată aşa, fără îndoială. Dar tot isteaţă, frumoasă şi ştrengară arată şi fetiţa, în vîrstă de zece ani, prezentată recent în paginile revistei Vogue [4]:

Sigur că este o diferenţă de atitudine între cele două fetiţe. Diferenţă determinată în bună parte şi de volumul de machiaj. De aceea, diferenţa dintre ele nu este una esenţială: ea nu face decît să reflecte diferenţa, sau asemănarea, dintre Biserică şi lume. Atunci cînd prezenţa în lume a Bisericii încetează să mai fie esenţial diferită de prezenţa lumii în Biserică, trebuie să încetăm să mai folosim cuvîntul „prezenţă”. Nu mai este vorba decît de moduri mai mult sau mai puţin reuşite de a fi în vogă.

 NOTE:

[1] „O carte deschide o lume nouă”, este sloganul campaniei de donare de cărţi pentru şcolile de la ţară, campanie organizată de Poşta Română

[2] “Colecta de cărţi organizată de Poşta Română se desfăşoară în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi are ca partener media şi "Ziarul Lumina".” http://www.ziarullumina.ro/articole;1684;1;58830;0;O-carte-deschide-o-lume-noua.html

[3] Şi mai ales articole precum „Îmbrăcămintea fetelor, între decenţă şi feminitate” (http://www.ziarullumina.ro/articole;1684;1;60788;0;Imbracamintea-fetelor-intre-decenta-si-feminitate.html), unde autoarea observa pe bună dreptate că „premisele decenţei se seamănă din copilărie”, notînd că este foarte greu („aproape imposibil”) ca părinţii să mai poată corecta comportamentele urîte odată ce copilul a intrat în adolescenţă.

[4] Pentru detalii, vezi  http://uk.lifestyle.yahoo.com/parents-fury-at-10-year-old-supermodel.html