Este, dar s-a terminat!

Rar, pe-ndelete, așa cum trebuie băut vinul cel bun, dl Florin Iaru vorbește despre lucrurile care încă mai sunt, dar s-au terminat (http://www.catavencii.ro/ca-miti-nu-e-nimeni/, http://www.catavencii.ro/un-gestionar-printre-oameni/, http://www.catavencii.ro/vint-de-libertate-2/). 
Toate lucrurile bune sunt, dar s-au terminat. Și pentru că s-au terminat, e nevoie ca cineva să vină și să umple vasele cu apă.

Din păcate, nuntașii s-au obișnuit cu vinul cel slab, care nu se termină niciodată.

Sesiune Q & A cu un teolog de școală nouă

Întrebare: — Puteți explica episodul descris în capitolul 2 din Evanghelia după Ioan, cînd Iisus i-a biciuit pe oamenii de afaceri din Templul din Ierusalim?

Răspuns: — Iisus nu a biciuit pe nimeni, Biblia nu spune nimic despre asta. Și-a făcut un bici, e adevărat, dar asta doar pentru că își dorea foarte mult un bici încă de pe vremea cînd era copil. De altfel, Matei și Marcu nu spun nimic despre nici un bici, spun doar că a răsturnat niște mese și niște scaune. Motivul? Erau prost făcute! Ca tîmplar și fiu de tîmplar, Iisus știa foarte bine cum trebuie făcută o masă, sau un scaun.

De fapt, Iisus era foarte ok în legătură cu banii. A demonstrat-o în episodul descris de Luca, în capitolul 21, cu văduva săracă. Care este morala întîmplării? La Templu, adică la Sfînta Biserică pravoslavnică, aduci tot ce ai. Nu-ți aduci doar prisosul, adică profitul, cum făceau bogații din Ierusalim și, din păcate, majoritatea antreprenorilor de astăzi, și nici nu aduci din ceea ce nu ai, cum greșit a înțeles Nicolae Steinhardt. Aduci tot ce ai, precum văduva care „din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă” (Luca 21:4). Noi, Biserica, sîntem nu doar cea mai sigură agenție de investiții – suntem singura!

Întrebare: — Matei, Marcu și Luca menționează aceeași observație a lui Iisus: „Cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare.” Credeți că asta este valabil și astăzi?

 
Răspuns: — Desigur, tot ce scrie în Sfintele Scripturi este valabil pînă la sfîrșitul veacurilor. Doar că trebuie să fim atenți la context. Pe de o parte, astăzi nu prea mai există pietre de moară. Dar, chiar dacă ar exista, ele nu vor fi niciodată destul de grele pentru a ne trage la fund. Pe de altă parte, îngerii din adîncuri ne-au promis că, și dacă ne vom cufunda, tot ne vor ridica pe mîini pentru că le-am slujit lor (Luca 4:11). 

Cine-i aproapele nostru?

Oricine de care putem profita. Un Om cobora de la București la Buzău. Pentru că știa drumul, Alții i s-au alăturat. Pe drum, Omului i-a căzut portofelul, iar Însoțitorii lui i l-au luat, pentru că era păcat să se piardă, ori să i-l ia alții. Fără bani și acte, Omul nu a vrut să-și mai continue drumul, așa că s-a oprit într-o biserică să se roage înainte de a se-ntoarce acasă. Dar, iată, în biserică era un Preot, iar Preotul acela a rămas impresionat de felul în care se ruga Omul acela. Preotul era impresionat și de pantofii, haina și cruciulița Omului, așa că s-a hotărît să-l ajute. Omul nu ar fi vrut să renunțe la cruciulița de la gît, dar pentru că era vorba de un slujitor al Domnului, pînă la urmă a renunțat și la ea, punîndu-și nădejdea în rugăciunile Preotului.

Desculț, dezbrăcat și flămînd, Omul mergea pe marginea drumului. Încă știa drumul atunci cînd a întîlnit un alt Om, un Om de Cultură. Omul de Cultură ar fi vrut să-l ocolească, dar aerul Omului de cîine vagabond care pare să știe încotro merge, după cum observa Noica, i-a reținut atenția. „În definitiv”, și-a spus Omul de Cultură, „Drumul contează, nu ținta”.

Degeaba își amintea Omul drumul, căci drumul nu se mai vedea. Fusese transformat într-un bestseller.

Poate că Omul ar fi zăcut acolo și acum dacă nu ar fi dat un Vagabond peste el. Vagabondul nu mai avea ce să-i mai ia omului. Nu avea nici ce să-i dea. „Ce faci aici, măi Omule?” l-a întrebat Vagabondul.

Strigat pe nume, Omul și-a amintit: „Mă duc Acasă”.

„Bine, să mergem”, i-a răspuns Vagabondul.