Noua ortodoxie a
distrus înțelegerea creștină a persoanei prin cele trei căi principale urmate
de BOR de la înscăunarea lui Daniel Ciobotea ca patriarh și despre care am scris
constant în ultimii zece ani:
1. prin adoptarea
noilor curente terapeutice și de dezvoltare personală bazate pe mindfulness și wellness și
adaptarea corespunzătoare a învățăturii creștine la o viziune specifică
spiritualității New Age despre natura umană;
2. prin
convingerea declarată că există o complementaritate/convergență/compatibilitate
între știință și religie, convingere bazată pe afirmațiile unor cercetători din
domeniul fizicii cuantice și al neuroștiințelor cu privire la posibilitatea
existenței unei forme universale de conștiință. Dar pentru că această
deschidere a unor domenii ale științei față de posibilitatea unei realități
spirituale confirmă viziunea spiritualității New Age despre un spirit universal
în timp ce exclude efectiv înțelegerea creștină a persoanei, impunerea modelului
transdisciplinarității în gîndirea teologică a produs o mutație și în
înțelegerea ortodoxă a persoanei. Astfel, pentru a face ca persoana să fie
compatibilă cu acest model științific, teologia noii ortodoxii din România a
identificat anumite limitări ale noțiunii teologice de persoană, care nu pot fi
depășite decît într-un sens transpersonal;
3. printr-o antropologie teologic-politică care întemeiază persoana fie pe fundația neamului, în cazul naționalismului mistic, fie pe autonomia individului, în cazul globalismului neoliberal (care, integrat în tradiția umanismului european de misionarii autohtoni ai excepționalismului occidental, cuplează eliberarea prin participarea la libertatea societății de consum cu eliberarea prin meditația transcendentală menționată mai sus la punctul 1.) Dincolo de complicitățile surprinzătoare realizate în spațiul românesc între cele două modele atît de diferite, ambele reușesc atît separat cît și împreună să anuleze întreaga antropologie creștină, care susține
că persoana este modelul omului și Hristos este dătătorul chipului și
restauratorul asemănării omului cu persoana. În expresia politică și istorică a noii ortodoxii, nu Hristos, ci Neamul este
generatorul persoanei. De aceea, noua ortodoxie românească se împotrivește ideologiei de
gen nu în virtutea unei viziuni creștine despre om, ci în numele anticomunismului/anti-neomarxismului (cu afinități legionare declarate și satisfăcute de ierarhia ortodoxă prin includerea pe lista canonizărilor propuse pentru anul viitor a unor personaje implicate direct în Mișcarea Legionară), perceput de generațiile înstrăinate
de viziunea creștină drept expresia istorică autentică a învățăturii creștine.
Dar pentru că anticomunismul ortodox se întemeiază pe conceptul
neamului absolut (în cazul neolegionar) și pe cel al pieței libere în cazul neoliberal, ortodoximea care își închipuie că luptă în oastea
Arhanghelului Mihail sau în cadrul fundațiilor Open Society nu poate contesta ideologia de gen de pe o poziție
creștină.
Dacă ortodoximea ar fi lăsată să devină creștină de liderii ei din
BOR, ar reuși să vadă că ținta atacului ideologiei de gen, a politicilor identitare
și a celor de migrație este persoana, nu neamul (și cu atît mai puțin individul „liber” să consume și să acumuleze nelimitat). Dar pentru că sub influența
unor „duhovnici ai neamului” înșelați ori greșit înțeleși și sub
coordonarea unor călăuze înșelătoare, obligatoriu de dreapta, ortodoxia dezorientată care se
pretinde „mărturisitoare” deduce persoana din
adevărul neamului (astfel încît nu te poți califica ca persoană decît prin
apartenența la neamul absolut), ortodoximea „luptătoare” nu doar că nu se poate
opune ideologiei de gen (altfel decît prin a-i denunța orientarea ideologică de
stînga), dar nu face decît să-i ușureze sarcina redefinirii persoanei umane.
