sâmbătă, 29 noiembrie 2025

Culmile naționalismului mistic

 

La drept vorbind, naționalismul mistic de la noi a depășit demult toate culmile în urma călătoriei mistice oferită în dar de Călin Georgescu românilor plini de duhul neamului, deci de un duh sfînt. Ce frumos se vede lumea de pe culmea neamului, muntele cel mai absolut dintre toți munții care formează lanțul muntos al absolutului! Cît de mici se văd toți ceilalți oameni și cît de mari, de buni și de români sunt românii! Dar acestea sunt lucruri mai presus de cuvintele obișnuite, simple, omenești și de aceea nu pot fi exprimate decît de vorbitorii în limbi din noua ortodoxie (vedeți comentariile la melodiile românești naționalist-religioase postate pe youtube).

Este interesant că aproximativ în aceeași perioadă în care neamul s-a depășit pe sine, și ortodoxia românească a depășit culmea persoanei. Chiar dacă s-a agățat la un moment dat în corola de minuni a sinelui propriu, pare pregătită să se elibereze și de acesta așa cum s-a desprins nu demult și de persoană, lucrînd deja în mod sincronizat cu alpiniștii absolutului neamului la o formă de dezvoltare suprapersonală. Acest efort sinergic este susținut inclusiv de oameni care au trecut de la măsura vremii determinată de persoană, la măsura vremii determinată de neam și de la o viziune politică întemeiată pe antropologia ortodoxă la una întemeiată pe o teologie a neamului, refuzînd să vadă că o unire cu ființa neamului nu este posibilă decît prin abandonarea persoanei. Doar persoanele se pot uni, nu și esențele, care sunt ontologic diferite. Nici măcar în Hristos cele două naturi nu sunt unite ontologic, ci personal, în persoana Fiului întrupat. Probabil că naționaliștii mistici intuiesc dificultatea unirii indivizilor cu neamul absolut și de aceea au neapărată nevoie de un mijlocitor personal al acestei uniuni mistice, care este Căpitanul și toți cei care l-au urmat, „sfinții închisorilor” fiind văzuți drept apostoli ai Căpitanului și fiind folosiți în scopul realizării uniunii mistice doar pentru că legea interzice cultul explicit al lui Codreanu. Dacă acest cult ar fi fost permis, BOR nu ar fi transformat nici ortodoxia într-o religie a românismului, nici credința în neam într-o credință pretins creștină și poate că ar fi reușit în timp să-i convertească la creștinism pe adepții naționalismului mistic, un deznodămînt evident nefericit pentru toți cei care ne vor alienați și dislocați.

Odată ajunși la alienați și dislocați, ne-am apropiat și suntem pe cale să ajungem la o culme mai specială. Este specială din cauză că nu este chiar o culme, ci o prăpastie. Dar îi spunem culme așa cum și apărătorii Neamului Făcut Praf îi spun acestuia că nu a arătat niciodată mai bine ca acum, chiar dacă e desfigurat. Cel mai probabil, unirea cu ființa neamului nu poate funcționa decît în măsura în care nu mai este nimic personal în tine.

Este vorba în primul rînd despre faptul că apărătorii autorizați ai lucrurilor permanente îi urăsc pe toți cei care au participat la împuținarea mintală și sufletească a românilor (adică pe progresiști, sorosiști, securiști, pesediști etc), deși fără dependenții de Tik-Tok și de manele, suveranismul nu ar fi fost posibil și nici nu ar fi putut asigura în plus notorietate și prestigiu acestor onești apărători ai victimelor programului național de alienare în masă. Semănătorii dezrădăcinării românilor au avut astfel o contribuție directă incontestabilă la coagularea identității suveraniste. 

În al doilea rînd și după cum am sugerat deja, este vorba despre culmea atinsă de specialiștii în înrădăcinare, care, după ce observă dezastrul total în care a fost adusă majoritatea românilor din țară și străinătate (dintre comentariile patrioților de youtube, cele mai neverosimile, în sensul unei dislocări lăuntrice tragice, sunt postate de românii din străinătate), îi asigură pe acești indivizi desfigurați și depersonalizați că sunt și arată foarte bine și că reprezintă în cel mai înalt grad acest neam în tot ce are el mai sfînt și mai absolut. Dacă nici asta nu reprezintă culmea caracterului moral, atunci nu știu care alta ar putea fi! 

 

Tradiția modernă și naționalismul deznaționalizat

 

„Într-un moment în care, nu doar în România, naționalismul și globalismul par ireconciliabile, interpretarea modernă și nepatetică a unei doine românești tradiționale a plăcut tuturor celor din emisiune, indiferent de opțiunile lor artistice și civice.” (https://hotnews.ro/o-doina-cantata-la-vocea-romaniei-i-a-impresionat-pe-jurati-impecabil-m-a-spart-video-cu-momentul-2118976)

Comentariul de mai sus conține două observații false, care s-ar putea să pară mai puțin evidente oamenilor autonomi, dependenți de inteligența artificială și de influencerii umani mai puțin inteligenți, dar mai artificiali chiar și decît IA. În primul rînd, o doină tradițională interpretată modern („și nepatetic” este o precizare inutilă, întrucît interpretarea tradițională are suflet fără să fie patetică, adică exagerată, după cum o demonstrează această interpretare pe cît de simplă, pe atît de profundă: https://www.youtube.com/watch?v=O01aFq2bbqQ) nu mai este o doină tradițională, ci o doină modernă, așa cum colindele interpretate în stil erotic și difuzate în prezent de posturile de radio și de stațiile centrelor comerciale nu sunt colinde creștine, ci colinde păgîne ale cultului orgiastic modern. Acest cult este însă contradictoriu: pe de o parte, este dedicat fertilității pămîntului și regenerării naturii în timp ce se opune regenerării biologice a oamenilor, iar, pe de alta, venerează ordinea naturală în timp ce o poluează și exploatează pînă la epuizare.

În al doilea rînd, interpretarea „modernă și nepatetică” le-a plăcut celor din emisiune tocmai datorită opțiunilor lor artistice și civice, care sunt precis moderne și nepatetice. Pentru audiență, versul „I-auzi, mîndră, pițigoiul, lasă la naiba războiul” este un echivalent mișto al lui „make sex, not war” (deși „războiul” din textul original este cel de țesut), cel puțin pînă la cîștigarea alegerilor, asociere încurajată de combinația de inocență și senzualitate din ținuta și vocea interpretei, tonalitatea folosită în hai-hai-hai-urile din finalul „doinei” lămurind atît natura invitației, cît și observația scăpată involuntar de Chirilă: „Frumoasă!”. Poate că se referea la interpretare sau la melodie în sine, cine știe. În nici un caz nu cred că se referea la interpretă.

Momentul a constituit o prezentare și o demonstrație a modelului de naționalism deznaționalizat, identic natural, care va avea cu atît mai mult succes cu cît cel organic a fost contaminat deja de naționalismul mistic prin implicarea mai mult sau mai puțin voalată a intelectualilor naționaliști și prin implicarea directă și explicită a ierarhiei ortodoxe odată cu validarea adusă de canonizarea cultului cripto-legionar al „sfinților închisorilor”.

Dacă Patriarhia nu ar fi umplut la loc în ultimii cinci ani oala naționalistă, care fierbea tot mai scăzut pînă prin 2019, compoziția s-ar fi ars pînă acum și ar fi fost aruncată odată cu oala. Prin urmare, naționalismul mistic va mai fierbe încă destulă vreme prin bucătăriile neamului, însă de aburul lui se vor bucura indivizii hotărîți să-l perceapă ca pe o bună mireasmă, poate și pentru că au un stomac tare, care poate mistui lucruri otrăvitoare cîtă vreme originea lor carpatină pură este autentificată de duhovnicii neamului și de intelectualii naționaliști (considerați conservatori doar pentru a putea compromite conservatorismul și din direcție națională, nu doar din cea occidentală cum s-a întîmplat prin plasarea frauduloasă a grupului Pleșu pe o poziție conservatoare).

În schimb, pentru indivizii care nu au crescut în ambianța mirosurilor grele ale naționalismului mistic, noul naționalism deznaționalizat miroase plăcut și sună la fel de firesc și de natural precum cîntecul pițigoiului, al turturelei și al mierlei. Este pur și simplu ceva frumos, vorba lui Chirilă. Iar oamenii frumoși vor salva lumea practicînd religia iubirii adevărate, care nu se votează.

 

vineri, 28 noiembrie 2025

Noul discernămînt

 

După ce PS Ignatie al Hușilor ne-a dat o pildă de discernămînt, recunoscînd calitatea dlui Andrei Pleșu de „intelectual creștin al României” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/03/schimbarea-garzii.html), ne dă acum o pildă de consecvență, invitîndu-l să vorbească despre discernămînt (https://episcopiahusilor.ro/conferinta-semestriala-preotilor-din-episcopia-husilor-discernamantul-crestinului-astazi) pe dl Adrian Papahagi, probabil în continuarea unui proiect mai vechi legat de „recuperarea deficitului de civilizație al României față de Occident” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/08/cultura-firescului-si-cultura.html).

Discernămîntul nu este un element esențial doar al activității pastorale, cum se poate înțelege din prezentarea evenimentului („În cuvântul introductiv, Părintele Episcop Ignatie a vorbit [despre] discernământ, ca element esențial al activității pastorale”), ci este funcția esențială a vieții creștine. Mai precis, discernămîntul verifică virtuțile teologice, împiedicînd credința să creadă sincer în minciună, nădejdea să spere cu ardoare în utopie și iubirea să urmeze necondiționat un escroc sentimental. Între timp, discernămîntul a devenit acum necesar pentru a ne ajuta în plus să vedem diferența dintre vechiul discernămînt al ortodoxiei biblice și patristice și noul discernămînt al noii ortodoxii, întemeiat pe evaluări estetice și civilizaționale și pe falsa distincție dintre autentic și inautentic propusă de PS Ignatie, care a devenit un model și un caz reprezentativ pentru actuala ortodoxie românească. 

Spre deosebire de noii ortodocși, cei vechi știu că discernămîntul este indispensabil pentru a distinge în primul rînd adevărul de minciună, oricît de autentică ar putea fi aceasta (vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/08/despre-diferenta-dintre-credinta.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/09/diversiunea-autenticitatii-in-ortodoxie.html).