Moartea, taxele şi viaţa veşnică

Zilele trecute am primit pe email un material atit de vizibil tendenţios şi de fals încît iniţial m-am simţit eliberat de datoria de a face vreun comentariu. Apoi m-am gîndit că unele precizări trebuie făcute; nu doar de dragul adevărului, dar şi de dragul autorilor materialului precum şi, mai ales, al celor care l-au trimis mai departe. De cele mai multe ori, adversarilor creştinismului le lipseşte onestitatea asigurată de o minimă obiectivitate. Pentru a se califica drept adversari, trebuie ajutaţi mai întîi să caute argumente mai bune, sau cel puţin decente, corecte care să le justifice ostilitatea faţă de creştinism.[1] Aceasta are meritul sigur de a-i face să iasă din inerţia intelectuală care a putut produce şi pune în circulaţie un astfel de material. E mai puţin sigur că în felul acesta vor putea birui şi lîncezeala sufletească care-i robeşte. Crucea Roşie îi poate ajuta mai puţin aici, însă cu rugăciunile „popilor” orice e posibil.

Iată acum, în aldine, textul respectiv, după care voi face cîteva observaţii:

Sunt 56.000 de preoti si 48.000 de medici in Romania.
Cateva asemanari si deosebiri:
- preotii n-au salvat niciodata pe nimeni, insa toata lumea se roaga
la ei si le acorda incredere. Medicii, in schimb, salveaza in fiecare
zi mii de oameni, insa toata lumea ii injura.
- in fiecare an, medicii buni pleaca in strainatate, de tot. Popii nu
pleaca decat maxim intr-o noua biserica, construita peste drum.
- In ultimele doua decenii nu s-a facut nici un nou spital mare. In
schimb s-au inchis multe mai mici. Numarul de biserici aproape s-a
dublat.
- nu avem nici un mare centru de cercetare finantat la nivel european.
In schimb finantam o catedrala a neamului, la nivelul european din
Evul Mediu.

- marii nostri intelectuali sunt bigoti. Unii practica chiar delirul
mistic in cartile lor. Nici unul nu apara stiinta.
In concluzie: rugati-va sa nu va imbolnaviti. Sau, daca totusi o
faceti, rugati-va sa muriti repede. Pentru deces cu zece popi, Romania
e insa perfect pregatita.
Si-acum, ne pregatim sa ii scutim de taxe. Fireste, pe preoti, nu pe medici.
Asa sa ne ajute Crucea Rosie!

La aceste prăpăstii uluitoare se poate răspunde că:

1. Nimeni nu se roagă la preoţi; preoţii si credincioşii se roagă împreuna lui Dumnezeu.

2. Nu ştiu cîţi medici sunt în România, dar preoţii sînt în număr de 14.513 (http://www.patriarhia.ro/ro/scurta_prezentare_ro.html). De altfel nici nu contează numărul şi proporţia dintre unii şi alţii. Contează felul în care ne raportam la preoţi (la fel de înjuraţi, dacă nu mai tare, decît medicii) şi la medici, dar mai ales contează felul în care medicii şi preoţii se raportează între ei. Din cîte ştiu, majoritatea medicilor, credincioşi sau necredincioşi, apreciază serviciul preoţilor, se simt ajutaţi de preoţi în practica medicală. Iar la nivel personal vorbind, nu doar preoţii merg la medici, ci şi medicii vin la preoţi.

3. Preoţii nu pot pleca nici dacă ar vrea (lăsînd la o parte că nu au unde să plece: occidentul e secular, iar creştinii apuseni, cîţi or mai fi rămas, sînt catolici şi protestanţi). BOR este o instituţie ierarhică, nu democratică. Preotul nu pleacă niciodată (decît atunci cînd renunţă la preoţie), ci este trimis de fiecare dată – chiar şi atunci cînd „se mută în biserica nouă, de peste drum”.

4. Nu cunosc nici un „mare intelectual” roman care să poată fi caracterizat drept bigot. De fapt, nu am auzit de nici un mare intelectual român care să fie creştin afară de Alexandru Paleologu şi Horia Bernea, dar ei erau mai departe de bigotism decît autorii materialului de creştinism.[2] Singurul delir este al autorilor acestui material, care, împreună cu cei care l-au recomandat, au nevoie de o pretinsă şmechereală preoţească şi de credulitatea credincioşilor pentru a se împăca cu strîmtul lor univers material.[3]

Cît despre medicii „care salvează în fiecare zi mii de oameni”, merită amintit că România este în continuare ţara cu cel mai mare număr de avorturi din Europa, chiar dacă rata avorturilor a mai scăzut faţă de nivelul de 1,2 milioane de avorturi din 1990 (http://avort.wikispaces.com/4.2+Statistici+avort+Romania). Dacă e adevărat că rata totală a avorturilor este în România mai mare decît cea a naşterilor (cu un procent de 3 avorturi la o naştere în intervalul 1990-1992), atunci în cabinetele medicale sunt omorîţi mai mulţi oameni decît se nasc.

Rănile sufleteşti post-avort se vindecă, dacă se vindecă, nu la cabinet, ci la altar. Acolo unde nu este niciodată ucis cineva, ci unde toţi pot să renască: cei ucişi, ucigaşii lor sau cei care sunt doar amorţiţi, suspendaţi indecis undeva în intervalul dintre taxe şi moarte pe care ei îl numesc viaţă.

NOTE:

[1] Vezi Jeffrey Barton Russell într-un dialog pe marginea cărţii sale, Exposing Myths About Christianity http://www.youtube.com/watch?v=qzvylkYZ9is

[2] Şi tocmai pentru că erau creştini au început să fie prizaţi de elită de-abia după moartea lor; elita, adică locatarii Curţii miracolelor (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2012/08/curtea-miracolelor-ii.html), sunt intelectuali, desigur, ba chiar mari, dar calitatea de creştin este atît o distincţie – intelectuală –  pe care şi-o acordă reciproc, cît şi un compliment venit din partea ierarhiei BOR în schimbul recunoaşterii propriului ei statut de „intelectuală”.

[3] „Dacă într-adevăr te consideri un produs al lumii materiale, de ce nu te simţi în ea ca acasă?”, îl întreba C. S. Lewis prin 1950 pe un tînăr „liber cugetător” (http://www.orthodoxytoday.org/blog/2012/10/c-s-lewis-and-materialism/).