Am ascultat-o puțin mai devreme pe doamna Silvia
Colfescu, directoarea editurii Vremea, vorbind la Radio România Cultural despre
modelele de rezistență reprezentate de oamenii din trecut (http://radioromaniacultural.ro/azi-la-radio-romania-cultural-vorba-de-cultura-invitata-silvia-colfescu/).
Evocări instructive și emoționante, care păcătuiesc totuși printr-un anumit
elitism incurabil al lumii bune, care uită sau pur și simplu nu-i pasă de
faptul că nu doar o anumită pătură socială a fost afectată de comunism, ci
toate păturile sociale, întreaga societate românească a fost smulsă din
rosturile ei. Ideea că doar oamenii educați reprezintă lumea bună este
periculoasă pentru că este falsă, și poate că scandalul doctoratelor din
ultimii ani ar trebui să ne ajute să percepem altfel calitatea umană. Din
păcate, această prejudecată se regăsește în stilul și atitudinea
protestatarilor din Piața Victoriei, dar realitatea este că în cadrul fiecărei
pături sociale există o lume bună care comunică și este solidară cu toate
celelalte lumi bune, indiferent de pătura socială în care se află. În mod simetric,
neamurile proaste sunt solidare între ele, indiferent de mediul din care
provin.
Mi-a reținut atenția un episod evocat de doamna
Colfescu, care amintea de o mamă și fiica ei care au fost evacuate din casa lor
fără să poată lua cu ele decît o mînă de lucrușoare aruncate într-o valijoară.
Pe cînd ieșeau pe poartă, securistul care le evacuase deschide fereastra și le
strigă: „Hoațelor, ați furat o linguriță! Nu sunt decît unsprezece în sertar!”
Între timp, poate că securistul a murit, sau poate
că se bucură de o pensie frumoasă. Dar fereastra a rămas deschisă. De la geam,
copiii și nepoții lui ne strigă despre valori, despre democrație, despre
viitorul nostru luminos. Este foarte ușor să ne regăsim pacea socială: nu
trebuie decît să găsim lingurița lipsă.