În cadrul Conferinței clericilor din București și
Ilfov, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat un set de propuneri
concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale a satului românesc (https://basilica.ro/patriarhul-daniel-a-prezentat-un-set-de-propuneri-pentru-imbunatatirea-situatiei-actuale-a-satului-romanesc/).
Problema
nu este că aceste propuneri vin din partea unui om care a părăsit satul natal în
1962, la vîrsta de 11 ani și care pînă în prezent a manifestat doar sporadic un
interes festivist și formalist pentru satul românesc.
Problema nu ține nici de faptul că această conferință despre satul românesc are
loc la București și nici de faptul că cei opt sute de clerici prezenți sînt din
București și Ilfov (deci tot dintr-un fel de București, dar ceva mai prăfuit).
Problema nu ține de faptul că Patriarhia a premiat
intelectuali creștin-ortodocși care au lăudat depopularea României ca pe o
expresie a darului libertății.
Problema nu ține nici de faptul că Patriarhul
consideră comunismul responsabil de destrămarea satului românesc, în ciuda
evidenței care ne arată că adevăratul proces de desființare a satului a început
de-abia după 1990:
„Mai cu seamă, în timpul regimului
comunist s-a produs destrămarea satului românesc și distrugerea legăturii
profunde a țăranului cu Dumnezeu, prin propagandă ateistă, iar relaţia
ţăranului cu pământul ca proprietate, cu ţarina proprie, a fost distrusă prin
colectivizarea forţată a agriculturii.” (https://basilica.ro/satul-romanesc-trebuie-ajutat-mai-mult-de-catre-locuitorii-oraselor-patriarhul-romaniei/)
Problema nu ține de faptul că pentru Patriarhul
Daniel apropierea satului de oraș este un lucru bun, deși este elementar și
evident pentru toată lumea că nivelul corupției morale și al degradării
sufletești a oamenilor de la sat depinde direct proporțional de apropierea
satului de oraș: „Totuşi, satele din apropierea oraşelor sunt mai puţin
depopulate, iar măsurile financiare luate de stat în ultimii 2-3 ani pentru
revigorarea agriculturii româneşti creează ceva speranţe pentru tinerii din
mediul rural.” (https://basilica.ro/satul-romanesc-trebuie-ajutat-mai-mult-de-catre-locuitorii-oraselor-patriarhul-romaniei/)
Problema nu ține nici de faptul că Patriarhul
Daniel nu poate cita nici măcar un singur sat românesc „unde preotul aduce
speranţă, organizând programe de întrajutorare frăţească și mobilizând oamenii
credincioși să-i ajute pe cei mai săraci, situaţia spirituală și socială a
parohiei se ameliorează.”
Problema nu ține de faptul că pentru PF Daniel
credința creștină este una dintre virtuțile care pot fi regăsite în orice
broșurică UE despre conștiința civică: „să valorificăm din trecutul satului
românesc unele virtuţi spirituale, morale și practice, cum sunt: credinţa,
cinstea, hărnicia, dărnicia, simţul proprietăţii și al iniţiativei,
solidaritatea (întrajutorarea) și comuniunea în comunitatea rurală și
între comunităţile rurale, dar şi solidaritatea între comunităţile urbane şi
comunităţile rurale.” (https://basilica.ro/satul-romanesc-trebuie-ajutat-mai-mult-de-catre-locuitorii-oraselor-patriarhul-romaniei/)
Problema nu ține nici de faptul că „măsurile
concrete” recomandate pot fi utile doar într-o cultură care este creștină în
mod asumat, nu inerțial.
Problema nu ține de faptul că una dintre măsurile
concrete pentru îmbunătățirea stării satului românesc vizează „Cumpărarea,
renovarea şi dotarea unor case de la sat, care au şi grădină, de către
parohii de la oraş, pentru folosirea lor drept case de vacanţe şi pentru a
dezvolta activităţi în favoarea satului”. Recomandarea vine la aproximativ trei
săptămîni de la adoptarea Legii Turismului (http://turism.gov.ro/web/2019/04/24/comunicat-de-presa-42/).
E de așteptat ca primele sate în care parohiile de la oraș vor cumpăra case să
fie situate în localitățile turistice, stațiunile și zonele pitorești care pot
contribui la ameliorarea sănătății clerului urban și a amicilor uniți întru pitoresc și melancolie: https://www.trinitas.tv/parohia-sfantul-ioan-botezatorul-sirnea-jud-brasov/ .
Adevărata problemă ține de încrederea Patriarhului
în experienţa pozitivă a satelor din Italia, Austria, Elveţia şi Germania, care
i-ar inspira pe clerici în revitalizarea satului românesc:
„Cu sprijinul ierarhilor români din Europa
Occidentală, vom ajuta pe unii părinţi protopopi să viziteze câteva sate din
Italia, Austria, Elveţia şi Germania, pentru a se inspira din ceea ce este
experienţa pozitivă.” (https://basilica.ro/satul-romanesc-trebuie-ajutat-mai-mult-de-catre-locuitorii-oraselor-patriarhul-romaniei/)
„Putem învăța și de la unele țări din Europa Occidentală, cum sunt astăzi
ajutate satele să-și păstreze identitatea specifică satului (arhitectura
rurală, mai puțină aglomerație și mai puțină poluare) și, în aceleași timp, să
fie sate atractive pentru locuitorii lor prin condiții de trai decente:
electricitate, acces auto, canalizare etc.”
Nu știu despre ce fel de identitate vorbește PF
Daniel aici, avînd în vedere că bisericile din satele vest-europene au
dispărut, fiind goale ori cumpărate în vederea altor destinații: în ultimii
douăzeci de ani, peste 500 de biserici catolice și în jur de 300 protestante au
fost închise numai în Germania (https://www.imb.org/2019/02/11/empty-churches-europe/).
Nu știu despre ce sate occidentale vorbește Preafericirea Sa, avînd în vedere
că satele au devenit pustii la rîndul lor odată ce și-au pierdut credința (https://thebridgehead.ca/2018/12/18/the-vanishing-villages-and-empty-churches-of-europe/).
Avîntul european al Patriarhului Daniel este de neoprit: „Cu sprijinul
ierarhilor români din Europa Occidentală, vom ajuta pe unii părinți protopopi
să viziteze câteva sate din Italia, Austria, Elveția și Germania, pentru a se
inspira din ceea ce este experiența pozitivă”
Nu este sat românesc în care să nu vedem barbaria
produsă de experiența pozitivă a românilor întorși la sat din Vest și care
distrug un mod de viață milenar avînd convingerea că dau un exemplu pozitiv
prin cubul învelit în polistiren pe care-l numesc casă, prin peluza rasă zilnic
pe care o numesc ogradă și prin confortul modern asigurat de fosa septică care
face aerul irespirabil pe întreaga uliță.
Oricît ar cita din Stăniloae și ar îngîna refrenul
blagian cu veșnicia născută la sat, proiectul patriarhal demonstrează o totală
lipsă de înțelegere pentru realitatea satului românesc. Nu întîmplător, pe
site-ul basilica.ro emblematică pentru satul românesc este imaginea unui sat
care pare mai degrabă săsesc: https://basilica.ro/satul-romanesc-in-grila-radio-trinitas/
Faptul că majoritatea orășenilor și a sătenilor
din România și-ar dori un sat românesc „ca afară” semnalează faza finală a unei
afecțiuni spirituale grave, numită dezrădăcinare. Doar pe fondul acestei
maladii spirituale generalizată, doar ca un simptom al ei, asocierea Patriarhului
României cu reacții anti-românești și anti-identitare poate fi percepută și
salutată ca un semn de sănătate.
Tot mai mulți locuitori de la oraș resimt criza
spirituală a orașului contemporan ca pe o experiență a dezrădăcinării,
determinîndu-i să caute soluții terapeutice în neognosticism. Această înșelare,
inevitabilă într-o cultură pretins creștină care le-a permis marilor inițiați
să-și țeasă pînzele netulburați, îi lasă să creadă că satul ar putea reprezenta
acel liman de spiritualitate păgînă în care ei s-ar putea regăsi.
Dar satul trebuie ajutat să se regăsească pe sine.
Cum ar putea orășenii dezorientați și lipsiți de reperele creștine să ajute un
sat în derivă? Cu bani? Este ca și cum i-ai da tichete de vacanță cuiva care are nevoie urgentă de o transfuzie.
Ameliorarea satului este doar un eufemism pentru
deconectarea lui definitivă de la rădăcinile proprii și de la tradiția
creștină. Ameliorarea satului nu este nici măcar un mod de a spoi mormintele cu
var; este o încercare de a le pecetlui, de a le sigila, de a ne împiedica pe
toți să vedem că viața vine de dincolo de mormînt. Este o încercare de a
împiedica învierea satului.
Propunerea cu adevărat importantă și urgentă este
cea de la punctul 5: Încurajarea şi ajutorarea concretă a sătenilor de-a
păstra şi cinsti memoria înaintaşilor prin îngrijirea cimitirului, a crucii
eroilor, dar şi oferirea de date pentru întocmirea monografiei fiecărui sat
românesc de astăzi. De aici ar trebui început: de la memoria strămoșilor
care au trăit pentru a învia.